Căsuţa-minune, care se autoenergizează şi se ecologizează ca o navetă spaţială, va putea fi vizitată de public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După lansarea oficială din toamna anului trecut în cadrul Săptămânii Sustenabiliăţii, organizaţia EFdeN anunţă deschiderea pentru publicul larg a porţilor casei-prototip „EFdeN 4C“ - primul Centru de Cercetare a Condiţiilor de Confort din România, realizat cu ajutorul a peste 120 de parteneri.

„Sâmbătă, 16 ianuarie, între orele 12.00 şi 16.00, vă aşteptăm la sediul EFdeN 4C de pe Bvd. Pache Protopopescu nr. 66, în incinta Facultăţii de Inginerie a Instalaţiilor, Bucureşti, pentru a lua parte la Turul Public ce va inaugura programul de vizitare al prototipului EFdeN 4C“, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Pentru a vă înscrie la turul public de sâmbătă al casei modulare, trebuie să accesaţi această adresă.

Program de vizitare

Începând cu luna ianuarie, tururile publice se vor desfăşura în fiecare săptămână, în zilele de marţi şi joi între orele 18.00 şi 20.00, respectiv sâmbătă între orele 12.00 şi 16.00.

Gazde vor fi membrii voluntari ai echipei EFdeN, pregătiţi pentru a veni în întâmpinarea oricărei întrebări sau curiozităţi despre prototip, proiect sau echipă.

Casa-minune, câteva detalii

Practic, fiecare obiect sau metru pătrat din dotarea acestei case modulare este rezultatul unor inovaţii sau al unor cercetări minuţioase.

Iată, pentru exemplificare, câteva caracteristici ale acestei locuinţe:
- energia electrică necesară iluminatului şi cea termică pentru apa caldă este obţinută prin panouri fotovoltaice. „Producţia energetică este mai mare decât necesarul, dar pentru a asigura o alimentare constantă, locuinţa este racordată şi la reţeaua naţională de electricitate“, precizează constructorii;
- lumina solară este captată într-o seră, din care apoi se disipă căldură (prin efectul de seră) către celelalte încăperi;
- ventilaţia este asigurată pe cale naturală, printr-un sistem special de aerisire, care dirijează curenţii de aer către toate încăperile
- apa rezultată din activităţile menajere (numită „apa gri“) este reciclată prin metoda „osmoză plus ultraviolete“, utilizată la navetele spaţiale, care nu pot deversa reziduuri;
- în jurul oglinzii din baie a fost montată o bandă de muşchi vegetal (natural), care împiedică aburirea sticlei;
- pereţii, în format tip sandwich, sunt dimensionaţi astfel încât să poată fi transportaţi cu TIR-ul;
- scheletul metalic este confecţionat astfel încât întregul ansamblu să reziste la cutremure de orice magnitudine.

Casa care se energizează singură şi se ecologizează ca o navetă spaţială

EFdeN este un grup de studenţi din cadrul a cinci universităţi din Bucureşti, pasionaţi de arhitectură, inginerie, management şi comunicare.

Ei au proiectat şi construit, transportat 2.500 km până în Franţa la competiţia Solar Decathlon Europe 2014, Versailles, asamblat în doar 12 zile  şi reasamblat în Bucureşti o locuinţă solară, confortabilă şi sigură, inteligentă şi sustenabilă, eficientă energetic, care îşi produce singură energia, pe scurt - o locuinţă a viitorului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite