De ce protestează minerii la Madrid şi ce însemnă cărbunele pentru economia spaniolă 

0
Publicat:
Ultima actualizare:

		    
		    
		    
		    
		    Cărbunele este una dintre puţinele resurse energetice autohtone ale Spaniei  Foto: Mediafax
Cărbunele este una dintre puţinele resurse energetice autohtone ale Spaniei  Foto: Mediafax

Zeci de mii de mineri s-au adunat la Madrid pentru a protesta față de noile măsuri de austeritate anunțate de Guvern, care includ o tăiere drastică, de 60%, a subvențiilor pentru sectorul minier. Minerii se tem că-și vor pierde locurile de muncă, iar, la o rată a șomajului de 24%, puțini dintre ei au speranța că vor găsi o nouă slujbă.

Povestea acestui protest este impresionantă, având în vedere că minerii din nordul țării au pornit în marș spre Capitală în urmă cu trei săptămâni.

Ministrul Industriilor, José Manuel Soria, a refuzat să stea de vorbă cu protestatarii, iar clădirea ministerului, în fața căreia protestează minerii, a fost înconjurată cu garduri de protecție.

Ce înseamnă sectorul minier pentru Spania

Consumul de energie în Spania a crescut cu circa 1% pe an în ultima decadă, iar statul iberic este puternic dependent de resursele de import, respectiv în proporție de 85%.

Cărbunele este singura resursă energetică autohtonă a Spaniei care se găsește din belșug, țara fiind cel mai mare producător de cărbune din Uniunea Europeană. În 2010, din cărbune a fost generată 9% din producția de energie a țării.

Însă restricțiile de mediu impuse de Comisia Europeană, care şi-a propus diminuarea cu 20% a emisiilor de dioxid de carbon până în 2020, a schimbat filozofia energetică a Spaniei.

Astfel că în ultimii ani a luat amploare utilizarea resurselor regenerabile, ceea ce a aruncat sectorul minier într-un con de umbră.

Spania îşi pierde competitivitatea

Mai mult, faptul că resursele de huilă sunt la mare adâncime și greu de exploatat a făcut să crească din ce în ce mai mult costurile de producție. Prin urmare, sectorul minier spaniol a ajuns mai puțin competitiv decât cel din alte țări europene şi riscă să dispară pe viitor.

Spania avea în 2010 peste 5.400 de mineri, angajați direct în companiile de profil, însă numărul celor care depind pe orizontală și pe verticală de acest domeniu ajunge la câteva zeci de mii.

Toate marile companii miniere sunt deținute de stat și depind foarte mult de subvențiile de la buget. Cei mai importanți producători de cărbune sunt Huelleras del Norte S.A. (Hunosa) și Empresa Nacional de Electricidad S.A. (Endesa).

Și România depinde de cărbune

Țara noastră este, și ea, una puternic bazată pe resursele de cărbune, care asigură 40% din producția anuală de electricitate. Alături de noi, sectorul minier este foarte important și în Polonia și Germania.

România mai are resurse de lignit și huilă care ne ajung încă 200 de ani cel puțin, la producția actuală, în condițiile în care rezervele actuale de țiței și gaze naturale se vor epuiza în circa 15 ani.

Planurile pentru cărbunele românesc

Sectorul minier din România este împărțit în cel de lignit și huilă, pentru fiecare dintre ele existând o strategie de dezvoltare care deja a început să fie implementată.

În ceea ce privește sectorul lignitului, complexurile energetice Turceni, Rovinari și Craiova au fost unite cu SNLO (Societatea Națională a Lignitului Oltenia -n.r.) într-o nouă companie numită Complexul Energetic Oltenia.

Complexul nou va fi al doilea mare producător de energie din țară, după Hidroelectrica, iar, în anii secetoși, cum a fost cel de anul trecut, trece pe primul loc.

La capitolul huilă, cele două termocentrale din Valea Jiului, Mintia și Paroșeni, au fost unite în Complexul Energetic Hunedoara. Tot aici vor intra cele patru mine viabile de huilă ale Companiei Naționale a Huilei. Aceste patru mine vor avea 5.400 de angajați.

În prezent, în Valea Jiului mai sunt șapte mine, dar trei dintre ele se vor închide până în 2018.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite