România va avea salariu minim diferenţiat în funcţie de studii şi vechime. Guvernul a adoptat OUG

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajatorii din România vor fi obligaţi să le acorde angajaţilor un salariu minim diferenţiat în funcţie de studii şi vechime, a decis vineri Guvernul, adoptând o Ordonanţă de Urgenţă care stabileşte cadrul pentru introducerea acestei diferenţieri.

Ordonanţa aduce modificări la Codul muncii şi introduce noţiunea şi definiţia salariului minim diferenţiat. După ce această ordonanţă va fi publicată în Monitorul Oficial, va fi dată o Hotărâre de Guvern în care să fie menţionate sumele şi probabil şi data aplicării măsurii.

„Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care modifică o serie de acte normative, printre care Codul Muncii - Legea nr. 53/2003, şi Legea  nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă. Modificările aduse Codului Muncii vizează crearea cadrului legal pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prin raportare la criteriile referitoare la nivelul studiilor şi al vechimii în muncă. Prin hotărâre de Guvern se va putea stabili nivelul salariului minim diferenţiat pentru anumite categorii de salariaţi: pentru salariaţii care sunt încadraţi pe studii superioare, precum şi pentru cei care au o vechime în muncă peste un anumit nivel”, a transmis Ministerul Muncii, vineri, într-un comunicat.

Anunţul vine deşi, la începutul şedinţei de Guvern, premierul Viorica Dăncilă nu a scos un cuvânt despre această ordonanţă şi ea nu este inclusă în lista proiectelor care urmau a fi discutate în şedinţa Executivului.

Nu a fost decisă data

Cu toate acestea, ministerul nu a decis începând cu ce dată va fi introdus salariul minim diferenţiat. Anterior, ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu spunea că salariul minim va fi majorat la 2.080 lei începând cu data de 1 decembrie, urmând ca diferenţierea să se facă începând cu 1 ianuarie. Astfel, de anul viitor, salariul minim va fi de 2.350 de lei pentru cei cu studii superioare şi pentru cei care au minim 15 ani vechime.

"După ce modificăm Codul Muncii, va trebui să venim cu o hotărâre de Guvern. De la 1 ianuarie ar urma să fie salariu minim pe economie 2.080 de lei, iar salariul minim pentru cei cu studii superioare 2.350 de lei şi pentru cei care au minim 15 ani vechime, la fel, 2.350 de lei. De la 1 ianuarie intră Legea salarizării, iar de la 1 decembrie intră salariul minim pe economie", a spus ministrul la momentul respectiv, precizând că este vorba despre 15 ani vechime în general, indiferent unde oamenii au lucrat, dacă au avut perioade de şomaj sau de maternitate. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite