Iohannis s-a întâlnit la Cotroceni cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pe tema crizei francului elveţian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, vineri, la Palatul Cotroceni, pe guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, temele de discuţie referindu-se la politica monetară actuală, respectiv situaţia creată de aprecierea francului elveţian, cât şi opiniile experţilor pe această temă.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la Palatul Cotroceni.

Potrivit comunicatului, a fost o întâlnire de lucru, între cei doi oficiali, pe tema politicii monetare actuale. „Cu prilejul întâlnirii au fost aduse în discuţie situaţia creată de aprecierea francului elveţian, cât şi opiniile experţilor pe această temă“, se menţionează în comunicat.

De asmenea, preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit marţi la Palatul Cotroceni cu premierul Victor Ponta pentru a discuta despre situaţia economică în contextul crizei francului elveţian.

Peste 75.000 de persoane fizice au credite în franci elveţieni, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la şase bănci. În total, 14 instituţii de credit au acordat finanţări în franci elveţieni.

Cursul pentru francul elveţian anunţat vineri de BNR a crescut cu 1,5%, la 4,5817 lei, înregistrând astfel al şaselea maxim consecutiv în ultimele şapte şedinţe.

Referinţa pentru franc a crescut cu 6,65 bani, de la 4,5152 lei joi. Cursul pentru anunţat de BNR se află astfel pentru a doua şedinţă consecutiv peste nivelul euro.

Francul s-a apreciat puternic începând de joia trecută, când banca centrală a Elveţiei a decis să renunţe la un curs minim de schimb de 1,2 franci/euro. Comparativ cu nivelul anunţat miercurea trecută de BNR, francul se află în creştere cu 22,4% faţă de leu.

Plafonul de 1,2 franci/euro a fost introdus de Banca Elveţiei în 2011, când francul era aproape la paritate faţă de euro, la fel ca în prezent.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite