Top 5 provocări generate de angajaţii care nu cunosc suficient de bine o limbă străină

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Credit foto: pexels.com
Credit foto: pexels.com

Dacă eşti recruiter sau antreprenor, probabil ai observat de foarte multe ori că nivelul de cunoaştere al unei limbi străine poate să difere între ce scrie în CV şi cunoştinţele pe care candidatul le are în realitate. Dacă această diferenţă este prea mare, provocările pentru business-ul tău nu vor întârzia să apară.

Timp prelungit de rezolvare a taskurilor

Cunoaşterea superficială a unei limbi străine are impact în primul rând în înţelegerea (in)completă a taskurilor. În România cea mai cerută limbă de către angajatori este engleza, la nivel B2. Un angajat care înţelege limba sub acest nivel va avea dificultăţi în a înţelege nuanţele dintr-o potenţială comunicare scrisă sau verbală, iar acest lucru va face ca reacţia lui să fie foarte lentă.

Întârzieri pe proiecte

De aici vor rezulta întârzieri pe proiecte care pot avea impact în echipă sau direct la clientul final, dacă vorbim de o companie de tip BPO, de exemplu. Astfel de întârzieri generate de înţelegerea incompletă a taskurilor pot să decaleze deadline-urile întregii echipe sau dacă persoana respectivă este în legătură directă cu clientul atunci pot apărea întârzieri care transmit un mesaj greşit despre compania voastră: competenţă scăzută, neseriozitate, calitate slabă a serviciilor. 

Relaţia superficială cu partenerii

Cunoaşterea unei limbi străine nu se rezumă numai la a şti o serie de cuvinte şi de reguli gramaticale. A şti o limbă străină înseamnă a cunoaşte o întreagă cultură care presupune reguli de comportament, modalităţi de raportare la anumite situaţii etc. De multe ori incompatibilitatea culturală produce cele mai mari dezechilibre în relaţii pentru că oamenii au tendinţa să fie atraşi de alte persoane care sunt la fel ca ei. Faptul că un angajat are o cunoaştere superficială a unei limbi străine poate strica relaţia cu un partener străin care va simţi că nu rezonează cu persoana respectivă.

Înţelegerea greşită a taskurilor

Este foarte probabil ca un angajat care nu cunoaşte foarte bine limba în care se vorbeşte în companie să nu înţeleagă complet ce i s-a cerut şi să facă altceva faţă de ce trebuia. Aceasta este o situaţie care va genera cu siguranţă întârzieri pe proiectul respectiv, iar dacă se lucrează în echipă vor apărea şi frustrări ale colegilor pentru că mesajul final va fi că întreaga echipă a întârziat cu rezolvarea taskurilor ceea ce va deteriora şi dinamica din interiorul echipei.

Cheltuieli suplimentare

În cele din urmă va fi clar că toate aceste provocări sunt generate de angajaţii care nu cunosc limba străină respectivă aşa cum au declarat la interviu şi în CV. Iar întrebarea la care trebuie să îţi răspunzi este ce costă mai mult: înlocuirea respectivului angajat sau investiţia într-un training de limbi străine? Orice vei alege este clar că angajatul respectiv va genera costuri suplimentare pentru compania ta.

O soluţie care poate să preîntâmpine toate aceste provocări este folosirea unui serviciu de language assessment care arată de la început nivelul real de cunoaştere al unei limbi străine al persoanei pe care doreşti să o angajezi. Acest tip de evaluare, cu assessori acreditaţi şi prin meode de foarte mare acurateţe, sunt de ajutor pentru a recruta candidaţii potriviţi care să poată intra cât mai repede în fluxul de business şi să genereze rezultate pozitive.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite