Tabuuri şi clişee, sub lupă la Teatrul Odeon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din spectacolul „Family Affairs”
Imagine din spectacolul „Family Affairs”

Pe 2, 3 şi 8 octombrie, la ora 19.00, la Teatrul Odeon vor avea loc primele reprezentaţii ale producţiei „Family Affairs” de Rosa Liksom, în regia lui Radu Afrim. Acesta este primul spectacol nou al stagiunii la cunoscutul teatru bucureştean.

„Family Affairs”, piesa cu care a debutat Rosa Liksom, propune o operă junk ce pune sub lupă toate tabuurile şi clişeele lumii de azi. Satiră a cărei originalitate a fost remarcată, textul aduce în discuţie o problematică actuală: drepturile animalelor, schimbările climaterice, economia de piaţă, mişcarea de eliberare a bărbaţilor explotaţi de soţii şi de copii.

Rosa Liksom, scriitoare şi artist plastic, s-a născut în Laponia, în 1958. Copil teibil al literaturii finlandeze şi anarhistă neobosită, este şi autoare de texte dramatice, acestea vădind acelaşi spirit critic.

Din distribuţie fac parte Marius Damian, Antoaneta Zaharia, Virginia Rogin, Nicoleta Lefter, Ruxandra Maniu, Cezar Antal, Mihai Smarandache, Vlad Bîrzanu, Dan Iosif, Nicu Coman, Rodica Mandache şi Pavel Bartoş. Decorul este semnat de Tudor Prodan, costumele sunt creaţia lui Cosmin Florea, iar traducerea îi aparţine lui Doru Mareş.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite