Mătuşa şi condeierul sau din subteranele vieţii de scriitor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre cele mai exploatate scrieri ale lui Mario Varga Llosa pe scenă sau ecran se află şi povestirea „Mătuşa Iulia şi condeierul“. Poate pentru că acest titlu capcană ascunde ceva din realităţile autobiografice ale autorului premiat cu Nobel şi lumea sud-americană de origine, respectiv Peru.

De fapt, nici mătuşa Iulia, personaj episodic, şi nici scriitorul neurastenic nu sunt aici importante, ci ansamblul tabloului social şi moral dintr-un spaţiu exotic pe care europenii, şi nu numai, îl privesc dintotdeauna cu curiozitate şi ceva suspiciune. Probabil că acest lucru l-a determinat şi pe regizorul Sabin Popescu să scenarizeze această proză şi să purceadă la realizarea unui spectacol la Studioul Utu al Teatrului National din Timişoara, în care accentul cade pe relaţiile de viaţă şi muncă din redacţia unui post de radio unde ar fi fost redactor autorul însuşi.

Printre ştirile anunţate zgomotos, dar degajat de Pasqual (Cătălin Ursu) din negura unui studio improvizat (Panamerica), acţiunea se concentrează asupra succesului unui serial de teatru radiofonic pe care un anume Pedro Camacho îl scrie ridicând cota de audienţă a postului. Ciudatul autor se exhibă, surescitat nervos, în chinurile creaţiei uneori jenant, parcurgând toate etapele alterării condiţiei sale umane de artist supus presiunii (el e obligat de patronul postului să livreze ritmic episoade noi din serial) şi îşi pierde treptat identitatea. Matei Chioariu pune pasiune în redarea acestei degradări, dar duce personajul spre patologic exagerând în grimase şi gesturi şi făcându-l astfel neinteresant pentru ceea ce ar putea reprezenta el în plan social. De unde şi starea de expectativă îngăduitoare pe care o adoptă celălalt escribidor din redacţie, Mario (alter ego-ul autorului), care în interpretarea lui Bogdan Spiridon reprezintă varianta realistă, normală a creatorului de succes. Acestuia îi e destinată, în schimb, o aventură la fel de neverosimilă cu o rudă, excentrica mătuşă Iulia, care în interpretarea Luminiţei Tulgara s-ar vrea o apariţie stranie, dar e numai ridicolă.

Scenografa Geta Medinski i-a creat, în schimb, o ţinută vestimentară de mare doamnă. Cum aventura celor doi se consumă într-o unică scenă de sex contrafăcută la vedere, nu s-ar putea spune că spectacolul a manifestat vreun interes pentru elucidarea misterului acestei aventuri amoroase din categoria anacronismelor. Firul central al acţiunii îi e rezervat însă redării serialului lui Camacho, care revine din timp în timp pe banda magnetică prin vocile actorilor atunci când lumina se stinge, lăsând să se vadă pe un ecran jocul geometric al undelor radio.

În piesă mai apare şi patronul postului, ins bonom de altfel pe care interpretarea caldă, empatică a lui Cristian Szekeres îl scoate din categoria exploatatorilor. Şi o actriţă nemulţumită din distribuţia serialului pe care Daniela Bostan o înfăţişează în tonuri stridente. Aşa încât nu prea ştim care e noima acestui spectacol evocând un episod din viaţa şi culisele unei redacţii unde nişte băieţi  îşi duc traiul şi-şi fac meseria după posibilităţi. Un peisaj fără reliefuri şi idei în care pluteşte un fel de sentimentalism retro, mai ales că cei trei colegi de radio se întâlnesc şi peste ani când postul prosperă devenind TV.

Ar fi interesant de văzut ce s-a ales de povestirea aceasta în variantele ecranizate. Prin ce îşi justifică celebritatea.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite