Ion Caramitru, la 75 de ani, decorat de preşedintele Iohannis cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler
0Pe 9 martie, chiar în ziua în care a împlinit 75 de ani, Ion Caramitru a aflat că va fi decorat de preşedintele Klaus Iohannis, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincţie pe care o poate acorda Preşedinţia României.
„Astfel, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră pusă în slujba teatrului şi filmului, pentru dăruirea şi profesionalismul de care a dat dovadă în domeniul managementului cultural, precum şi pentru promovarea constantă a imaginii ţării noastre în lume, Preşedintele României a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler maestrului Ion Horia Leonida Caramitru (Ion Caramitru)”, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Preşedinţiei.
Totodată, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa activitate desfăşurată, Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler antrenorului Emeric Ienei, precum şi cunoscutului comentator şi jurnalist sportiv Cristian Ţopescu.
Festivitatea de premiere va avea loc la Palatul Cotroceni, pe 21 martie, în cadrul unei ceremonii speciale.
Ion Caramitru s-a născut în 1942, la Bucureşti. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, clasa prof. Beate Fredanov, în 1964, când a şi debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în Eminescu de Mircea Ştefănescu. A fost actor şi regizor al Teatrului „L. S. Bulandra”, al cărui directorat l-a şi deţinut în perioada 1990-1993. A fost ministrul Culturii între anii 1996-2000. Este preşedinte al UNITER din 1990, iar în prezent, din 2005 este directorul Teatrului Naţional din Bucureşti.
Roluri în teatru (selectiv): – Teatrul „L.S. Bulandra”: Herault – Moartea lui Danton de Georg Büchner, regia Liviu Ciulei, 1966; Octavianus – Iulius Cezar de W. Shakespeare, regia Andrei Şerban, 1968; Malcolm – Macbeth de W. Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1968; Leonce – Leonce şi Lena de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei, 1970; Lelio – Mincinosul de Carlo Goldoni, regia Sanda Manu, 1971; Riccardo – Vicarul de Rolf Hochhuth, regia Radu Penciulescu, 1972; Feste – A douăsprezecea noapte de W. Shakespeare, regie colectivă, 1973; Bacon – Elisabeta I de Paul Foster, regia Liviu Ciulei, 1974; Actorul – Azilul de noapte de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei, 1975; Paşa din Vidin – Răceala de Marin Sorescu, regia Dan Micu, 1977; Ferdinand – Furtuna de W. Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1978; Hamlet – Hamlet de W. Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 1985; Cotrone – Uriaşii munţilor de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu, 1987; Lelio – Teatrul comic de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, 1992; Creon – Antigona de Sofocle, regia Alexandru Tocilescu, 1993; Iuri Zvonariov – Sorry de Aleksandr Galin, regia Yuri Kordonsky, 2003; Regizorul – Şase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei, 2005.
Teatrul Odeon: Pericle – Pericle de W. Shakespeare, regia Dinu Cernescu, 1981. TNB: Romeo – Romeo şi Julieta de W. Shakespeare, regia Vlad Mugur, 1967; Eduard al III-lea – Eduard al III-lea de W. Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 2008; Macbeth – Macbeth. Un studiu după W. Shakespeare, regia Radu Penciulescu, 2011; Pierre – Dineu cu proşti de Francis Veber, regia Ion Caramitru, din 2012; Prospero – Furtuna după W. Shakespeare, regia Alexander Morfov, 2014. Spectacole montate (selectiv) – TNB: Toţi fiii mei de Arthur Miller, 2009; Dineu cu proşti de Francis Veber, 2010; Bârfe, zvonuri şi minciuni de Neil, Simon, 2013; Anonimul veneţian de Giuseppe Berto, 2014.
Teatrul „L.S. Bulandra”: Amintiri de Alexei Arbuzov, 1982; A treia ţeapă de Marin Sorescu, 1988; Forma mesei de David Edgar, 1991; Acasă de David Storey, 1992. UNITER: Tragedia lui Carmen versiunea lui Peter Brook după Carmen de Georges Bizet, 2007. Opera Naţională Bucureşti: Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski, după romanul în versuri de Al. S. Puşkin, 2009. Teatrul „Ţăndărică”: Bastiene şi Bastienne de W.A. Mozart. Opera din Belfast: Evgheni Oneghin de P.I. Ceaikovski; The Tragedy of Carmen, versiunea lui Peter Brook după Carmen de Georges Bizet. Thèâtre du Signe (Japonia): Neguţătorul din Veneţia (2001) şi Othello (2004), ambele de W. Shakespeare, Macbett de Eugène Ionesco (2002).
Filmografie (selecţie): Dimineţile unui băiat cuminte (1967), Stejar – extremă urgenţă (1974), Dincolo de pod (1975), Marele singuratic (1977), Iarba verde de acasă (1977), Ecaterina Teodoroiu (1978), Între oglinzi paralele (1978), Bietul Ioanide (1979), Castelul din Carpaţi (1981), Iată femeia pe care o iubesc (1981), Ştefan Luchian (1981); Întunecare (1985); Kafka (1991); Mission Impossible (1996); Amen (2002).
Nominalizări şi premii: Premii de interpretare în Teatrul Românesc – 1975, 1979, 1981, 1985; Premiul revistei Cinema pentru interpretare, 1976; Premiul Asociaţiei Cineaştilor, 1980; Premiul Special al Juriului pentru rolul principal din filmul Luchian, la Festivalul Naţional al Filmului, Costineşti, 1984; Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic pentru activitatea culturală româno-britanică 1995; Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor în Franţa, 1997; Ordinul pentru Merit al României în grad de Mare Cruce, 2000; Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, 2008, şi al Universităţii „Ovidius” din Constanţa, 2012; Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo”, 2012; „Meritul Academic” acordat de Academia Română, 2012; Premiul Academiei Române „Aristizza Romanescu” pentru rolul Macbeth, 2013. Hamlet – Hamlet, regia Ion Cojar, Studioul Casandra, 1963; Romeo – Romeo şi Julieta, regia Vlad Mugur, Teatrul Naţional Bucureşti, 1967; Octaviano – Iulius Cezar, regia Andrei Şerban, Teatrul Bulandra, 1968; Malcolm – Macbeth, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, 1968; Feste – A douăsprezecea noapte, regie colectivă, Teatrul Bulandra, 1973; Ferdinand – Furtuna, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, 1978; Pericle – Pericle, regia Dinu Cernescu, Teatrul Giuleşti, 1981; Hamlet – Hamlet, regia Alexandru Tocilescu, 1985; Eduard al III-lea – Eduard al III-lea, regia Alexandru Tocilescu, 2008; Macbeth – Macbeth, regia Radu Penciulescu, Teatrul Naţional Bucureşti, 2011; Prospero – Furtuna, regia Alexander Morfov, Teatrul Naţional Bucureşti