In memoriam Mircea Albulescu

Mircea Albulescu a murit la vârsta de 81 de ani Foto Adevarul

Marele actor Mircea Albulescu a încetat din viaţă azi-dimineaţă la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Era de multă vreme bolnav, se deplasa cu greutate şi cu toate acestea refuza să se despartă de scenă. Deşi îşi anunţase retragerea cu destul timp în urmă.

Ştiu foarte bine că în urmă cu câteva zile - să fie cinci- a apărut în spectacolul Naţionalului bucureştean Molto gran' impressione, montat în regia fostului său student, Dan Tudor. Avea un rol mic, în care spunea ca nimeni altul celebrele versuri ce ne îndeamnă deja, de câteva sute de ani încoace, să ne păzim teatrul. Dan îmi povestea încă la data premierei că Maestrul acceptase „din prima”, cum se spune, să apară în spectacol, deşi era încă de pe atunci bolnav, deşi rolul era mic, cu toate că îi era deja greu să vină la Teatru. Spre a-i uşura venirea, Dan îl lua şi îl ducea acasă cu maşina sa. 

Cred că dl. Albulescu a acceptat să joace în spectacolul de la Teatrul Naţional tocmai fiindcă avea de rostit nemuritorul îndemn al lui Iancu Văcărescu. Deoarece ştia că teatrul are nevoie mereu şi mereu să fie apărat de felurite agresiuni.

În urmă cu câteva săptămâni, pe 27 martie, tot dl. Albulescu a apărut într-o emisiune a TVR, emisiune gândită de realizatorii ei, regizorii Dominic Dembinschi şi Silviu Jicman, întru reamintirea marilor spectacole de odinioară ale acestui fel de teatru, întru salvarea lui de gândurile rele ale celor care i-ar vrea sfârşitul pretinzând că aşa s-ar salva TVR de la insolvenţă sau faliment, întru afirmarea necesităţii şi actualităţii sale. Mircea Albulescu trebuia să fie acolo. Nu de alta, dar fusese ani de-a rândul, zeci de ani, prezent pe genericul unora dintre marile spectacole făcute fie în Molière, fie pe Calea Dorobanţi. Îmi reamintesc perfect data difuzării pentru că 27 martie e Ziua Internaţională a Teatrului.

Aflu că Mircea Albulescu ar fi fost şi ieri la Teatru. La o repetiţie. La Metropolis. Repeta în Hagi Tudose.Tot în regia lui Dan.Un prieten, muzicologul Cătălin Sava, mi-a spus cu puţine minute în urmă că tot ieri l-a zărit din maşină pe dl. Albulescu traversând cu dificultate intersecţia de la Piaţa Romană. Nu izbutise să se încadreze în timpul rezervat de semafor pietonilor şi tot felul de conducători auto nervoşi începuseră să îl claxoneze cu totală lipsă de respect. Pesemne, Maestrul venea de la amintita repetiţie de la Metropolis şi se îndrepta spre locuinţa sa din strada Episcopiei. Sunt gata să pariez că azi obraznicii despre care mi-a povestit prietenul meu se laudă că au fost printre ultimii care l-au văzut pe stradă, în viaţă, pe dl. Albulescu.

Eu l-am întâlnit pentru ultima oară pe Mircea Albulescu la sfârşitul săptămânii trecute. Pe strada George Enescu, aflată în vecinătatea celei în care locuia dl. Albulescu. George Enescu e strada pe care se află UNITER. La salutul pe care i l-am adresat, mi-a răspuns ca întotdeauna: „Bună ziua, bunul meu!”.

Dl. Albulescu nu avea de unde să ştie dacă eu, ca persoană particulară, sunt bun sau rău. Mă cunoştea puţin. Răspundea astfel la salut fiindcă nutrea convingerea că toţi oamenii sunt buni. Chiar dacă au comis şi fapte bune, şi fapte rele.

Aşa cum se poate foarte bine să fie şi cazul său. Mircea Albulescu a fost, indubitabil, un mare, un imens, un formidabil actor. A făcut parte din generaţia ’56, „generaţia de aur”. A jucat mult. În teatru şi film. În film a jucat şi roluri pe care poate că era mai bine să nu le joace. La Televiziune a apărut şi în emisiuni în care cu siguranţă era mult mai bine să nu apară. A recitat versuri pe care era mai potrivit să nu le recite.

După 1989 a deţinut funcţii publice. Le-a abandonat la un moment dat, convins că a greşit acceptându-le. La urma urmei, nu faptul că a fost o vreme secretar de Stat la Cultură arată că Mircea Albulescu nu a trăit degeaba şi după 1989. Ci profesoratul- ţin minte cum l-a apărat în 1991 pe Florin Piersic jr. la o Gală a tinerilor actori fiindcă era posibil să i se facă o nedreptate din considerente funcţionăreşti-, rolurile din teatru – nu îi voi uita niciodată evoluţia din Pescăruşul de la Teatrul Mic în regia Cătălinei Buzoianu- sau cele din film. În continuare, nu puţine!

Noapte bună, bunule domn Mircea Albulescu!