Un premiu pentru distinctie, eleganta, echilibru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, Asociatia criticilor de film a acordat premiile celor pentru care cinematograful a fost, timp de un an, arta, intrebare, fericire, toate sub semnul unei mari pasiuni. "Pentru distinctia,

Ieri, Asociatia criticilor de film a acordat premiile celor pentru care cinematograful a fost, timp de un an, arta, intrebare, fericire, toate sub semnul unei mari pasiuni. "Pentru distinctia, eleganta, echilibrul cu care, saptamana de saptamana, ne-a tinut la curent, in paginile cotidianului Adevarul, cu ce se intampla in lumea cinematografului si pentru corespondentele exceptionale de la festivalurile internationale, precum si pentru cronicile aparute in saptamanalul "Adevarul Literar si Artistic", dupa cum a anuntat istoricul de film Manuela Cernat, Magda Mihailescu a primit Premiul "I. Cantacuzino" pentru publicistica cinematografica. Cu o emotie pe care nici macar zecile de ani de "scriitura" pentru si despre cinematografie nu o puteau ascunde, Magda Mihailescu a tinut sa aminteasca faptul ca "intr-o meserie in care nu este usor sa-ti pastrezi cotele de onestitate", a avut sansa ca "in acesti 12 ani sa fiu in echipa ziarului Adevarul, sa am un redactor-sef cinefil si sa existe o pagina destinata culturii". Tot ieri au mai fost premiati Bujor Ripeanu si Cristina Corciovescu, pentru carte de cinema (volumul "Cinema... un secol si ceva"), Cristian Mungiu, pentru cel mai bun film romanesc in anul 2002, "Occident", Tudor Giurgiu, fondatorul Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) si Antoine Bagnaninchi, directorul Independenta Film, pentru distribuirea pe ecrane a filmului situat pe primul loc in topul criticii 2002, "Amelie". Juriul din acest an a fost format din criticii de film Adina Darian, Marina Constantinescu, Marina Roman-Boiangiu, Dinu Ioan Nicula si Lucian Georgescu. Pentru anul viitor, juriul va avea in vedere si publicatiile pe Internet, in speranta ca, macar acolo, vor fi descoperiti critici de cinema tineri, care sa merite sa fie premiati.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite