"Multe dintre lucrarile expuse azi sunt kitschuri maiestuoase"

"Am descoperit bustul lui Vlad Tepes, cel care a fost dezvelit anul acesta, la Curtea Veche, cu ocazia "Zilelor Bucurestiului", din intamplare, dupa 20 de ani, in spatele unui depozit al Muzeului

"Am descoperit bustul lui Vlad Tepes, cel care a fost dezvelit anul acesta, la Curtea Veche, cu ocazia "Zilelor Bucurestiului", din intamplare, dupa 20 de ani, in spatele unui depozit al Muzeului Municipiului Bucuresti. Fusese o comanda pe care o primisem in 1976, tot pentru Curtea Veche; a fost finalizata in 1977, insa a venit cutremurul si nu am mai stiut nimic de soarta ei. Din 1996, de cand am gasit lucrarea, in stare foarte buna, in asa fel incat nu a trebuit sa intervin cu nimic asupra ei, au urmat anii in care m-am zbatut pentru ca ea sa fie amplasata in locul pentru care fusese creata. Pana la urma, anul acesta am reusit, dar nefiind chemat la definitivarea lucrarilor, au rezultat si unele "incidente", care sper ca se vor repara cat de curand. Cel mai grav este nementionarea, pe placuta explicativa, a tuturor anilor de domnie ai lui Vlad Tepes", ne-a declarat sculptorul Dumitru Pasima, cel al carui atelier l-am vizitat de curand. intotdeauna locurile in care sunt atelierele artistilor plastici, in Bucuresti, mi-au creat o senzatie aparte, atat in ceea ce priveste interiorul, cat si curtea si imprejurimile. Pe strada Berthelot, de exemplu, inainte de a patrunde in "alveolele" pline de incercari, de lucrari terminate sau de lucrari abia incepute, stii sigur ca daca nu sunt cainii bine legati in spate, nu ai cum sa intri. in Pangratti este altceva: cladirile noi, destinate pentru a fi ateliere, luminoase, nu au decat in arhitectura exterioara ceva de "corp compact", specific modei comuniste, impersonale. Drumul pana la Combinatul Fondului Plastic, insa, unde isi au atelierele unii artisti, printre care si Dumitru Pasima, m-a transportat cu cel putin 15 ani in urma. Pornind din Bulevardul Expozitiei, pe o "scurtatura", treci peste calea ferata, ajungi intr-un drum in care camioanele te umplu de un praf specific santierelor de dinainte de Revolutie si apoi ajungi, in sfarsit, la poarta. Poate ca atat de discutatul orasel al artistilor, planuit sa se ridice pe terenul din spatele Combinatului, va schimba ceva si aici, cu toate ca promisiunile - in toamna aceasta se va intampla minunea, se spunea - au ramas, deocamdata, fara rezultat. Atelierul sculptorului Pasima, "jumatate din fostul hol al combinatului, care a fost inchis si reamenajat", pare rupt in totalitate de impersonalitatea si praful descoperite cu cativa zeci de metri in urma. Luminos, incarcat, ordonat, cuminte, fara nici un fel de extravaganta, locul "mic" in care se nasc lucrarile monumentale ascunde si o multumire venita din implinire, dar si o tristete, pe care Dumitru Pasima o lasa, din cand in cand, sa vorbeasca. Pentru unul dintre cei care au crezut in sculptura-arta, nu sculptura-mijloc de a scoate imediat bani, si-au respectat modelul si l-au individualizat, fie ca era vorba de un contemporan sau de o personalitate din trecut, s-au "jucat" cu arhetipurile pentru a scoate forme cu interpretare universala, multe dintre lucrarile expuse cu atata fast astazi nu sunt decat "kitschuri maiestuoase, la un nivel sub cel al Cantarii Romaniei. Apar lucrari multiplicate de amatori cu scoala, incepe sa fie o graba foarte mare in dezvelirea sculpturilor, pentru ca cel care comanda nu se intereseaza intotdeauna de timpul necesar definitivarii unui lucru de calitate, el stie doar ca da banii si vrea sa aiba comanda intr-un anumit moment. Asa se ajunge sa nu se mai tina cont de planificare, sa nu mai fie timp pentru elaborare, pentru documentare, rezultand lucrarile pe care le stim cu totii". Cat despre faimoasele tabere de sculptura de altadata, de la Magura Buzaului, de la Casoaia, langa Arad, acestea sunt un alt capitol trist, unele dintre sculpturi fiind pur si simplu distruse in ultimii ani. "Cele mai periculoase sunt zilele de 1, 2 si 3 mai, cand sute de oameni se duc acolo, sparg sticle, fac focul pe lucrari, lasa o mizerie de nedescris. Mai mult, acolo unde nu se duc acesti oameni, totul e napadit de vegetatie si nu se mai distinge mare lucru". Sperante ca in viitor se va intampla altceva? Nu se poate spune. Clar este ca atunci cand am parasit atelierul, m-am despartit de un om care inca mai spera si mai crede, care mai are putere sa creeze. Chiar daca pensia de-abia ii ajunge pentru a-si acoperi cheltuielile de acasa sau se gandeste cum sa isi puna bani de-o parte pentru a plati intretinerea atelierului la iarna.