Washington, fără mistere masonice

Capitala americană e un oraş liniştit şi senin, în ciuda filmelor în care SUA apar în pericol de moarte şi în pofida aerului misterios şi criptic din bestsellerul lui Dan Brown. Într-un oraş monumental prin excelenţă, presărat de construcţii care te invită la reverenţă, Casa Albă rămâne remarcabil de umană şi nesimandicoasă.

Am stat odată, demult, prin toamna lui 1992, într-un bloc din preajma clădirii Watergate. Aproape în fiecare zi mă duceam undeva, la parterul complexului care a dat numele unui scandal ce a dat jos un preşedinte al Americii, şi îmi luam câte ceva de ronţăit şi de băut.
De la supermarketul din clădirea Watergate mi-am cumpărat pentru prima dată chipsuri americane şi nu înţelegeam cum pot fi aşa de crocante şi de gustoase faţă de ce se găsea pe atunci, în pungi transparente de celofan, în România proaspăt ieşită din comunism.

Casa Albă, doar o casă

Într-o zi am luat-o, „per pedes", la întâmplare, pe Pennsylvania Avenue, am trecut pe lângă clădirile universităţii Georgetown şi, după vreun sfert de oră de colindat, m-am trezit uitându-mă cu mirare la câţiva turişti care îşi făceau poze lângă un gard de fier forjat. Dincolo de gard, o casă albă. A fost prima mea întâlnire cu Casa Albă, pe care o vedeam din latura opusă aceleia înfăţişate îndeobşte în imaginile din filme şi de la jurnalele de ştiri.

Şi a fost prima dată când mi-am dat seama că acest simbol atât de impresionant al Puterii este, de fapt, doar o casă. Nu un palat, nu un mastodont impunător. O casă ce se întâmplă să fie reşedinţa şi locul de muncă al celui mai puternic stat de pe planetă.

Pe vremea aceea, oricine putea vizita Casa Albă, nu ca acum, când îţi trebuie tot soiul de autorizaţii speciale obţinute cu luni înainte. Şi desigur că am profitat şi m-am înghesuit şi eu, alături de grămezi şi grămezi de turişti, să calc pe holurile pe care călcaseră Roosevelt, Kennedy sau Reagan.

Adesea, în faţa Casei Albe (latura dinspre Pennsylvania Avenue) se strâng demonstranţi şi protestatari

De la Capitoliu la Lincoln Memorial

Într-un oraş monumental prin excelenţă, presărat de construcţii care te invită la reverenţă, Casa Albă rămâne remarcabil de umană şi nesimandicoasă. Stă undeva în preajma, dar în afara axului primordial ce uneşte Capitoliul, Washington Monument şi Lincoln Memorial. Dar tocmai această elegantă discreţie o face un simbol cu atât mai puternic.

De altfel, spre deosebire de alte oraşe americane ce cuceresc şi impun prin înălţimi, capitala americană impresionează, în zona centrală, prin geometrie şi vastele spaţii libere. În afară de Washington Monument, care împunge zvelt şi obraznic cerul, construcţiile din DC au dimensiuni medii, lucru care se datorează, în parte, unei legi ce prevede ca nicio clădire să nu depăşească lăţimea străzii adiacente plus aproximativ şase metri (asta în ciuda mitului că legea ar interzice construcţia clădirilor mai înalte decât Capitoliul).

Smithsonian, cel mai mare complex muzeal

În ciuda imaginilor aeriene care tot apar prin filmele de acţiune în care America e în pericol de moarte şi în pofida aerului misterios şi criptic din bestsellerul lui Dan Brown, pentru mine Washington, DC nu este nicio aglomerare impunătoare de monumente, niciun loc al misterelor masonice. De fapt, primul lucru care îmi vine în minte este parfumul de septembrie care m-a întâmpinat încă de la aeroport, cu 18 ani în urmă, şi care nici acum nu ştiu dacă era real, sau doar o invenţie a creierului meu surescitat de ideea că mă aflam pentru prima dată în SUA (iar dacă era real, habar n-am dacă era mireasma florilor sau dacă nu cumva cineva spălase cu şampon trotuarul din faţa aeroportului).

Apoi, desigur, mă gândesc la National Mall, adică largul bulevard dintre Capitoliu şi Washington Monument, mărginit de copaci umbroşi şi de clădirile Smithsonian, cel mai mare complex muzeal din lume (19 muzee, nouă institute de cercetare, plus o grădină zoologică, aflată într-o altă zonă a oraşului, înfiinţate cu banii lăsaţi statului american de un englez care n-a pus niciodată piciorul în Statele Unite).

De la sepia gigantică la Brâncuşi, Picasso sau Van Gogh, de la rachetele Sputnik, modulele Apollo şi primele aparate de zbor construite de fraţii Wright, până la armele amerindienilor, de la dinozauri la rochiile Primelor Doamne - ţi-ar trebui săptămâni întregi ca să vezi tot ce au de oferit Smithsonian-urile. Iar ce e şi mai fain e că intrarea la muzee este gratuită.

Unul dintre largile bulevarde din Washington, DC. În plan îndepărtat, Capitoliul

„Impozitare fără reprezentare"

Dincolo de toate acestea, cel mai mult îmi place, când ajung la Washington, este s-o iau la pas prin oraş. Georgetown-ul istoric, cu casele sale vechi, ce adăpostesc puzderie de restaurante şi prăvălii şic, Dupont Circle şi cartierul ambasadelor, un fel de zona Dacia la puterea a opta, zona centrală brăzdată de bulevarde largi şi, neapărat, traseul Capitoliu-Washington Monument-Casa Albă-Lincoln Memorial. DC-ul e plin de muzee, însă e un oraş viu, plin de oameni interesanţi, ocupaţi şi, uneori, cu mult umor. Nu degeaba îşi scriu pe numerele de la maşină „Impozitare fără reprezentare", trimitere la faptul că locuitorii capitalei SUA nu au reprezentant cu drept de vot în parlament, deşi sunt plătitori de taxe.

La Washington, DC, cu Alexandru-Brăduţ Ulmanu

Când nu povesteşte despre oraşele prin care îl poartă paşii, avioanele şi maşina personală, Alexandru-Brăduţ Ulmanu îşi face de lucru cu blogul său, jurnalismonline.ro (unde scrie în principal despre jurnalism şi media), livrează eseuri la revista Esquire şi meştereşte la un roman în limba engleză.

Lucrează în presă de la începutul anilor '90 şi este co-autor al mai multor cărţi de şi despre jurnalism în română şi engleză. Este asistent universitar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti, dar acum se află pentru o perioadă în SUA, unde, între altele, se ocupă de câteva proiecte de cercetare a lumii online.

Annapolis. În afară de atracţiile clasice din DC, merită să faceţi cel puţin o ieşire din oraş. La doar jumătate de oră cu maşina se află Annapolis, un orăşel-port, capitala statului Maryland, unde se află o celebră academie navală, dar şi o suită nu mai puţin celebră de restaurante ce servesc fructe de mare. De vizitat pe înserat, când luminile fac ca orăşelul cu clădiri cochete, de două-trei niveluri, să fie şi mai pitoresc. Cum pe vremuri Annapolis era destinaţia vaselor cu sclavi, este şi locul în care a pus pentru prima dată piciorul pe pământ american Kunta Kinte, pe care cititorii trecuţi de 35 de ani şi-l amintesc, poate, dintr-un serial foarte urmărit în anii '70.

Alexandria. Peste pod de Washington, Alexandria este un alt orăşel pitoresc, cu clădiri vechi, magazine cochete, galerii de artă şi restaurante îmbietoare.

Mount Vernon. Iar dacă tot treceţi râul, puteţi face o oprire şi la Mount Vernon, moşia de pe malul Potomacului a primului preşedinte american, George Washington. Conacul lui Washington şi mormântul său se află printre obiectivele ce pot fi vizitate acolo.