Elita românească şi arta pariziană

Portretul Principesei Martha Bibescu, de Giovanni Boldini

Editura „noi media print“ a publicat recent volumul „Mecena şi comanditari. Artă şi mesaj politic“ de Gabriel Badea-Păun. Cartea cuprinde articole şi studii publicate de autor timp de zece ani, în limba franceză, în reviste de istoria artei.

Gabriel Badea-Păun a urmărit, în arhive şi colecţii publice şi particulare din România, Franţa, Anglia şi SUA, relaţiile dintre colecţionarii şi comanditarii de artă români şi artiştii din ţară, dar mai ales din Occident din secolul al XIX-lea până la cel
de-al Doilea Război Mondial.

Este un subiect rar şi incomplet tratat până acum din cauza accesului dificil al istoricilor de artă români la surse externe de informaţie. Volumul acoperă astfel o lacună a domeniului, oferind date de multe ori inedite pentru cititorul din ţara noastră.

Artă funerară şi sculptură neoclasică

Textele refac povestea unei lumi pentru care arta, mondenă sau funerară, era o parte indispensabilă a existenţei, iar relaţia cu artiştii implica uneori mai mult decât raportul comanditar-executant. Puţină lume mai ştie astăzi, de exemplu, că în cimitirul parizian Père Lachaise există Capela Bibescu-Brâncoveanu, comandată de Gheorghe Bibescu unui arhitect renumit în epocă pentru acest tip de construcţii, Antoine-Martin Garnaud, „închinată amintirii celei de-a doua soţii a sa, Maria Văcărescu", dar în care există şi mormântul celebrei Anne de Noailles.

Analiza stilului construcţiei, a decoraţiei exterioare şi a celei interioare, realizate de Auguste Leloir, cunoscut pentru pictarea mai multor biserici pariziene, demonstrează că „pentru arta funerară franceză de la mijlocul secolului al XIX-lea, ea constituie un exemplu interesant, iar pentru rolul pe care imaginea sa l-a avut în difuzarea unui model de artă funerară franceză în elita românească a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, ea se află la originea acestui gust, care se va continua cu monumentele funerare în stil neo-românesc ale lui Ion Mincu (1852-1912), două decenii mai târziu..." S-a scris despre rolul unor mecena din România, în relaţia lor cu artiştii din ţară. Faptul că prinţul Gheorghe B. Ştirbey l-a susţinut material şi prin comenzi pe sculptorul Jean-Baptiste Carpeaux este o informaţie care nu depăşeşte însă cercul specialiştilor.

Casa regală în galeria portretelor europene

Mai multe studii sunt dedicate familie regale a României, începând cu inedita corespondenţă a Reginei Elisabeta - Carmen Sylva cu Emil Gallé, privind o serie de comenzi de vase, continuând cu portretele lui Carol I şi al reginei Elisabeta, semnate de Lecomte du Nouy, venit în 1985 în România pentru un scurt sejur în drum spre Constantinopol şi rămas aici şapte luni, revenind apoi în câteva rânduri, cu un adevărat catalog al portretelor realizate de pictorul englez de origine maghiară Philip Laszlo. Celebru la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în primele decenii ale veacului următor, Philip de Lazlo a fost portretistul multor capete încoronate ale Europei.

Invitat de Regina Maria la Cotroceni, el îi va portretiza, pe lângă regină, pe Elisabeta a Greciei, pe prinţesa moştenitoare Elena a României, pe regele Ferdinand I, pe Carol al II-lea, pe regele Mihai I şi pe Elena Lupescu. Unele dintre lucrările lui au dispărut, locul în care se află altele în prezent nu este cunoscut. O parte se află în colecţii particulare din Londra. Celelalte aparţin colecţiei Regelui Mihai I şi colecţiilor Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti.

Covorul roşu, fracuri şi plante verzi

Un capitol special, dedicat statutului portretului la Salonul parizian, subliniază moda acestui gen, caricaturizată nu o dată în presa vremii, dar graţie căreia s-au păstrat, spre exemplu, un „Portret al Principesei Martha Bibescu", de Giovanni Boldini, refuzat de soţul ei care-l considera indecent, sau un altul al Principesei Olga Mavrocordat, semnat de Jacques-Emile Blanche, pentru a da numai două exemple. Povestea creării buzduganului lui Carol I, un capitol dedicat istoriei domniei lui Carol al II-lea, ilustrat cu fotografii de epocă şi un studiu despre Menelas Michel Simonidy, artist român stabilit la Paris, completează interesantul volum al lui Gabriel Badea-Păun.

Ceea ce conferă un interes special cărţii, dincolo de datele inedite, este ştiinţa autorului de a îmbina viziunea istoricului cu aceea a istoricului de artă. Studiile nu sunt numai analize ale unui segment al artelor vizuale în epoca vizată. Ele refac istoria unui mod de viaţă al elitei româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a celui următor, într-un stil în care acribia cercetătorului este dublată de ştiinţa evocării.

„În luna mai a fiecărui an deschiderea Salonului parizian, a celui al Société des Artistes Français şi, începând din 1890, al celui al Société Nationale des Beaux-Arts, este marcată de cele trei culori ale respectabilităţii: covorul roşu, fracul negru şi plantele verzi", scrie Gabriel Badea-Păun în deschiderea textului „Portretul la Salon - un gen între pictură şi mondenitate". Captarea atenţiei este asigurată.
Completată de o bogată bibliografie şi de un indice de nume, cartea „Mecena şi comanditari. Artă şi mesaj politic", tradusă din limba franceză de Laura Guţanu, este publicată de „noi media print" într-un format elegant şi într-o ireproşabilă realizare grafică şi tipografică.