Arta disimulării
0Musee d’Orsay propune vizitatorilor o expoziţie dedicată măştii în arta secolelor XIX şi XX. Muzeul din vechea gară pariziană, destinat artei secolului al XIX-lea, expune o selecţie de măşti, realizate de pictori, sculptori sau arhitecţi.
Semn al multor ritualuri religioase sau al plăcerilor lumeşti, masca însoţeşte istoria culturii umanităţii de la începuturi până în contemporaneitate. Sensurile ei sunt multiple, decodarea lor ţine de epocă, de habitudinile spirituale. Secolul al XIX-lea reînvie această tradiţie prin mai multe curente artistice.
Naturalismul, Simbolismul, Romantismul găsesc în mască fie ascunderea adevăratei personalităţi, fie posibilitatea de a exacerba, prin intermediul ei, neliniştea, erotismul obsedant, satira la adresa persoanelor sau a societăţii. O pleiadă de artişti – James Ensor, Edward Munch, Arnold Bocklin, Gauguin - sunt fascinaţi de valenţele ei estetice.
Descoperirea artei africane, cu toate totemurile ei, se adaugă mai vechiului interes pentru măştile teatrului No sau pentru cele populare ale Japoniei epocii Edo. În ultimul sfert al secolului al XIX-lea, orice obiect japonez cu măşti era obiect de colecţie, o categorie specială fiind Netsuke-urile, mici ornamente vestimentare tradiţionale.
Urmaşele Gorgonei
Tradiţia europeană a genului începe în antichitate. Pe de o parte prin mitologie, care va da Gorgona, masca prin excelenţă, reluată de-a lungul timpului de mulţi artişti, mai ales arhitecţi pentru decorurile „groteschi”, pe de altă parte prin teatru, care statuează două tipuri: masca veselă şi masca tristă.
Gorgona schimbă către sfârşitul secolului XIX percepţia asupra antichităţii greceşti, care devine din „fericita Arcadie”, sursă a supranaturalului şi forţelor terifiante. Fascinaţia pentru această latură naşte unele dintre imaginile lui Arnold Bocklin. Este vorba despre măşti faciale, gen care îl va interesa pe un Odilon Redon, de exemplu („Demon înaripat purtând o mască”) sau pe Emile Vaudremer, care îi găseşte locul în decoraţiunile interioare, mai ales în candelabre. Expresiile sunt accentuate – grimase, zâmbete largi, distorsionări terifiante ale figurii - alături de măşti inexpresive.
Rostul lor este mereu acelaşi. Puse pe figură, ascund personalitatea. Scoaterea lor relevă adevărul personajului. Este acelaşi lucru pentru artă sau pentru balul mascat, atât de iubit în Franţa epocii. La mulţi artişti naturalişti sau realişti, figura personajelor portretizate devine grotescă, diferitele părţi componente îşi pierd echilibrul, căpătând valoare caracterologică. Au folosit procedeul Honore Daumier, dar şi seninul Rodin.
În Simbolism, masca devine parte a căutării straniului. Oscilând între apariţie şi dematerializare, ea aduce în artă imaginile enigmatice sau coşmareşti, erotismul morbid sau spaima şi moartea. Măştile morţii traversează întreg secolul, sub formă de portret metaforic la Barthelemy Thalamas sau la belgianul Felicien Rops, printre altele şi autor al ilustraţiilor pentru „Dansul macabru” al lui Baudelaire.
În ceea ce priveşte portretele-măşti, este adevărat că în secolul al XIX-lea cuvântul mască avea şi sensul de figură a unei persoane sau chiar a unei statui. Libertatea artistului de a încerca o „transfigurare spirituală” duce la apariţia unui mare număr de exemplare de acest fel, în materiale diverse. Sunt uneori studii intermediare, ca acelea ale lui Rodin pentru portretul lui Balzac, cunoscut sub numele de „Omul cu nasul rupt”, sau cel al actriţei japoneze Hanako. Spre deosebire de Rodin, Jean Carries realizează mici măşti după o sculptură existentă, ca în „Faun”.
Surse de inspiraţie ale avangardei
Arhitectura eclectică a celei de a doua jumătăţi a veacului cu versiunile ei neo-greacă, neo-Renaştere sau neo-Baroc, va prelua moda decoraţiei „groteşti”, ce va dura până către 1910. Sunt remarcabile lucrările de acest fel ale lui Henry Cros, decorurile Operei din Paris, mascheroni decorativi folosiţi atât la interiorul, cât şi la exteriorul monumentelor.
În jurul anului 1906, măştile primitive îl fascinează şi pe Picasso. Desene, picturi prezintă personaje mascate, cum ar fi nudul feminin care ţine o mască în faţa figurii, dar, mai ales, cunoscuta compoziţie „Trei muzicieni”. De altfel, dincolo de teoriile estetice, sentimentele ce au favorizat moda măştilor în secolul al XIX-lea şi la începutul celui următor devin şi sursa unora dintre curentele de avangardă de mai târziu.
Expoziţia de la Muzeul Orsay are meritul de a urmări secvenţial istoria artei unui secol, printr-una dintre temele ei cele mai amuzante, mai bizare şi, nu o dată, neliniştitoare.
Info
Expoziţie: Masques. De Carpeaux a Picasso
Loc: Musee d’Orsay, 62, rue de Lille, Paris
Program: zilnic: 9,30 – 18; joi: 9,30 – 21,45; luni închis
Preţ bilet: 9,50 euro; preţ redus: 7 euro; sub 18 ani: gratuit