Filmul rus revine în România
0
Tarkovski, Mihalkov-Koncealovski, Sokurov şi Alexei Gherman se numără printre cineaştii ale căror capodopere vor fi proiectate la Bucureşti. 21 de capodopere sau filme extrem de valoroase, selectate din ultimii 50 de ani de cinema rus, vor fi proiectate timp de şapte zile în două săli bucureştene.
Un alt festival-eveniment cinematografic se pregăteşte să debuteze la Bucureşti peste două zile, imediat după încheierea showcase-ului organizat de Cristian Mungiu care a adus filmele premiate la Cannes spectatorilor români.
De data aceasta, este vorba despre una dintre cele mai puternice, originale şi îndrăgite şcoli cinematografice din lume, din păcate multă vreme, după Revoluţie, intrată într‑un con de umbră şi neglijată de distribuitorii români: cea rusă, identificată timp de şapte decenii cu cinematografia sovietică, dacă exceptăm producţiile studiourilor ucrainene şi georgiene.
Palme d'Or-ul sovietic
De vineri până joia viitoare, timp de o săptămână, în cadrul Festivalului Filmului Rus vor fi proiectate în două săli - Cinema Studio şi Cinemateca Eforie - 21 de lungmetraje selectate din ultimii 50 de ani de cinema rus, de la „Zboară cocorii", de Mihail Kalatozov (Palme d'Or în 1958), până la producţii recente, din 2010.
Spre deosebire de alte tentative recente de organizare a unui festival dedicat cineaştilor ruşi, manifestarea actuală excelează atât prin amploare, cât şi prin calitatea peliculelor alese, multe dintre ele fiind veritabile capodopere, de neratat pentru orice cinefil.
Organizatorii - Institutul Cultural Român în parteneriat cu Arhiva Naţională de Film, Uniunea Cineaştilor şi Studiourile Mosfilm - au ales pentru a fi prezentate atât filme clasice ale marilor nume ale cinema-ului rus: Mihail Kalatozov, Andrei Tarkovski, Andrei Mihalkov-Koncealovski, Nikita Mihalkov, Serghei Bondarciuk sau Vasili Şukşin, cât şi producţii mai recente, dar ale unor cineaşti care sunt deja valori certe ale filmului contemporan: Aleksandr Sokurov, Pavel Lunghin, Andrei Zviaghinţev.
Pentru a aduce lucrurile la zi, evenimentul programează şi filme semnate de nume reprezentative pentru noile generaţii de cineaşti din Rusia, distinse la festivaluri internaţionale importante: Ivan Vîrîpaev, Nikolay Dreyden, Valeriya Gay Germanika, Alexei Popogrebski.
Invitaţi speciali din Rusia
Festivalul Filmului Rus va începe vineri, 22 octombrie, la ora 19.00, la Cinema Studio, cu o seară de gală la care va fi proiectat filmul „Lăcaşul îngerului" (2008). Vor lua cuvântul Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român, şi regizorul Nikolay Dreyden. Evenimentul va fi prefaţat joi, 21 octombrie, la ora 18.00, la Cinemateca Union, de vernisajul unei expoziţii de desene semnate de Serghei Eisenstein.
Expoziţia, organizată de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Muzeul Filmului Rus şi cu Arhiva Naţională de Film, va putea fi vizitată până la 28 octombrie. La vernisaj vor fi prezenţi Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român, şi directorii Muzeului Filmului Rus, Naum Kleiman şi Maxim Pavlov.
Din opera lui Tarkovski au fost alese pentru a fi prezentate două filme: debutul în lungmetraj cu „Copilăria lui Ivan" şi capodopera „Călăuza". Andrei Mihalkov-Koncealovski va fi prezent cu „Un cuib de nobili", ecranizare după Turgheniev, iar fratele său mai mic, Nikita, cu „Străin printre ai săi", debutul său din 1974. Unul dintre cei mai originali şi excentrici cineaşti contemporani, Aleksandr Sokurov, va fi reprezentat de două filme: mai vechiul „Zilele eclipsei", pseudo-ecranizare după Fraţii Strugaţki, şi „Taurul", din 2001.
O menţiune specială pentru două filme ale unor regizori deosebiţi, greu de văzut în altă parte, cu atât mai mult într-o sală de cinema: „Hrustaliov, maşina!", de Alexei Gherman (un film despre stalinism cum nu aţi mai văzut niciodată), şi „Ţarul", de Pavel Lunghin, viziunea unuia dintre cei mai interesanţi cineaşti ruşi contemporani (autor al unui film de neuitat, „Taxi Blues") asupra lui Ivan cel Groaznic (la 50 de ani după Eisenstein).
Selecţiuni din program
CINEMA STUDIO
Vineri, 22 octombrie
-Ora 11.00 Un cuib de nobili, 1969. R: Andrei Mihalkov-Koncealovski
-Ora 14.00 Călina roşie, 1974. R: Vasili Şukşin
-Ora 19.00 Gala de deschidere: Lăcaşul îngerului, 2008, R: Nikolai Dreyden
Sâmbătă, 23 octombrie
-Ora 11.00 Taurul, 2001,R: Aleksandr Sokurov
-Ora 17.30 Copilăria lui Ivan, 1962. R: Andrei Tarkovski
-Ora 20.00 Cum mi-am sfârşit vara, 2009, R: Alexei Popogrebsky
Duminică, 24 octombrie
-Ora 11.00 Zilele eclipsei, 1988, R: Aleksandr Sokurov
-Ora 14.00 Un cuib de nobili, 1969, R: Andrei Mihalkov-Koncealovski
-Ora 20.00 Ţarul, 2009,R: Pavel Lunghin
Luni, 25 octombrie
-Ora 11.00 Soarele alb al deşertului, 1970. R: Vladimir Motyl
-Ora 14.00 Copilăria lui Ivan, 1962. R: Andrei Tarkovski
-Ora 17.30 Stepa, 1978.R: Serghei Bondarciuk
-Ora 20.00 Întoarcerea, 2003, R: Andrei Zviaghinţev
Marţi, 26 octombrie
-Ora 17.30 Zilele eclipsei, 1988, R: Aleksandr Sokurov
-Ora 20.00 Euforia, 2006, R: Ivan Vîrîpaiev
Miercuri, 27 octombrie
-Ora 14.00 Taurul, 2001,R: Aleksandr Sokurov
-Ora 17.30 Soarele alb al deşertului, 1970. R: Vladimir Motyl
Joi, 28 octombrie
-Ora 20.00 Hrustaliov, maşina!, 2006, R: A. Gherman
CINEMATECA EFORIE
Sâmbătă, 23 octombrie
-Ora 17.30 Călăuza, 1979,R: Andrei Tarkovski
-Ora 20.30 Lăcaşul îngerului, 2008, R: Nikolay Dreyden
Duminică, 24 octombrie
-Ora 18.00 Program de desene animate ruseşti din anii '30-'70
Luni, 25 octombrie
-Ora 20.30 Ţarul, 2009,R: Pavel Lunghin
Marţi, 26 octombrie
-Ora 18.00 Străin printre ai săi, 1974, R: Nikita Mihalkov
-Ora 20.30 Întoarcerea, 2003, R: Andrei Zviaghinţev
Miercuri, 27 octombrie
-Ora. 20.30 Hrustaliov, mașina!, 2006.R: A. Gherman
Joi, 28 octombrie
-Ora 18.00 Zboară cocorii, 1957, R: Mihail Kalatozov
Info
Festivalul Filmului Rus, prima ediţie
Unde: Cinema Studio şi Cinemateca Eforie din Bucureşti
Când: 22-28 octombrie 2010
Cât: 21 de lungmetraje
Organizator: Institutul Cultural Român
Detalii: www.icr.ro/fest_film_rus_2010