"La opera trebuie sa uiti unde esti, sa fii transportat intr-o alta lume"

Regizorul Petrica Ionescu a plecat din Romania in 1970, cand nu avea nici 30 de ani, dar refuza sa considere exilul o povara. E un exemplu de om liber, liber in relatia cu societatea si

Regizorul Petrica Ionescu a plecat din Romania in 1970, cand nu avea nici 30 de ani, dar refuza sa considere exilul o povara. E un exemplu de om liber, liber in relatia cu societatea si constrangerile ei, de care a fugit intotdeauna, liber in arta sa, in exprimare. Ajunge sa-l vezi cum rade din toata inima cand povesteste o faza amuzanta ca sa-ti dai seama ca ai in fata un om indragostit de viata, in ciuda aspectelor ei tragice, pe care e hotarat sa nu le ia in serios. Dupa aproape doua luni in Romania - unde a lucrat la montarea cu Oedipe, o comanda din partea Festivalului Enescu, aflat in plina desfasurare la Bucuresti - cu o zi inainte de intoarcerea la Paris, unde s-a stabilit de multi ani, am stat de vorba cu Petrica Ionescu despre conditia de exilat si despre intalnirea unui om liber, a unui artist profesionist, obisnuit cu rigorile scenelor occidentale, cu haosul unui sistem de productie hibrid, care domina nefast institutiile de spectacol din Romania. - Publicul a cam dezertat in Romania de la opera, din cauza lipsei de stil a spectacolelor, a "senilizarii" cum ii spuneati dvs. Cum ati gasit echipa Operei romane, cum vi s-au parut conditiile de lucru fata de cele cu care sunteti obisnuit pe scenele lumii? - Fiindca eu veneam din afara, iar spectacolul era produs in cadrul Festivalului Enescu a existat un buget. Nu stiu ce se spune despre acest buget, dar vreau sa precizez ca el a fost unul absolut moderat pentru un asemenea spectacol, opera nu se face fara bani. Mi s-a vorbit tot timpul despre calitatea muzicala a unei expresii nationale, despre interesul ca acest spectacol sa ajunga la un standard european, ca sa poata circula si sa reprezinte muzica romaneasca. E o dorinta normala sa existe aceasta "vitrina" culturala cu ce are mai bun o tara. Cu Oedipe s-a facut o injustitie, desi e o opera foarte importanta, plina de emotie, pentru care un mare artist a lucrat 30 de ani din viata lui, ca pentru un testament. Oedipe reprezinta un cod dramaturgic destul de actual, iar prin acest mit toata lumea se poate regasi. Am pornit foarte entuziast la drum, am avut discutii foarte serioase, proiectul meu li s-a parut foarte atractiv, am semnat contractele. Singurul lucru pe care l-am cerut era sa avem decorul, ca sa putem lucra de la inceput in el, aveam cor pe mai multe niveluri, oamenii aveau nevoie sa se obisnuiasca cu el, sa-l vada, sa punem in aplicare solutii, sa nu pierdem timp. Problema a fost ca s-a renuntat inexplicabil la colaborarea cu un atelier venetian foarte reputat in materie de spectacol de opera, dupa ce se modificase contractul de nu stiu cate ori, asa incat decorul sa fie montat cat mai repede si intre timp sa se poata juca pe scena, preferandu-se colaborarea cu specialisti romani, care sa poata urmari si dupa premiera ce se intampla. In fine, atelierul de aici era foarte bun, n-am nimic impotriva, cert este ca atunci cand am venit in Romania, pe 5 august, pe scena erau cateva schele si o gramajoara de rumegus, iar mie mi se spunea tot timpul sa nu-mi fac griji. Ne-am pomenit apoi intr-o sala de repetitii, care era un fel de sera, erau 42 de grade fiindca, desi eram in august, iar afara era foarte cald, duduiau caloriferele, nu stiu prin ce minune! Ele duduiau, corurile lesinau, lumea se plangea ca nu primise banii, iar mie mi se retezase orice chef, era chestie de supravietuire, nu de avansat cu spectacolul. Si uite asa ne-am tarat pana in apropiere de premiera, uneori in situatie de delir total. Pe de o parte, lumea asta complet halucinanta, de autoflagelanti si nebuni de legat, astazi intr-o suprema excitatie, maine adormind intr-un profund dezinteres, e totusi expresia unei umanitati speciale. Pana la urma, totusi, oamenii s-au mobilizat, au reusit sa-si intre in rol, asa cum puteau si ei, tinand cont ca putini regizori le-au cerut asemenea lucruri, nu sunt obisnuiti. De zeci de ani acesti oameni au strans in ei mizeriile cotidiene, frustrarile legate de plata modesta, unii veneau la mine si se plangeau ca n-au dusuri, ca nu mai stiu ce le lipseste. Or, eu ce puteam sa fac, eram acolo pentru altceva, pot sa repar si dusuri, dar... Sunt insa si unii care fac rau special: la al doilea spectacol (marti seara, n.red.) s-a blocat inexplicabil un pod, fusese pus un cui inauntru, flash-ul de la furtuna n-a functionat fiindca fusese scos din priza nu se stie cand si cum. Acum, nu stiu daca sa dam vina pe sabotaje, pe materiale, pe neglijenta, nu stiu - eu nu sunt detectiv, dar lucrurile astea imi slabesc functiunile inimii. - Daca ceva din toate astea vi se intampla in alta parte decat in Romania, de care sunteti, totusi, legat, ati mai fi ramas? - Cand am venit la Bucuresti, in primele zile si am vazut cum stateau lucrurile primul gand a fost sa-mi fac valiza si sa plec, am ezitat cateva zile... Cert este ca in alta parte asemenea lucruri nu se intampla. Sunt specialisti care lucreaza in teatru, oameni cu experienta, posturile sunt clare, responsabilitatile la fel, nu trebuie sa urle regizorul la toata lumea, iar cei la care urla sa stea cu ochii in jos fara sa spuna nimic. Mi-ar parea rau ca destinul acestui spectacol sa nu-si urmeze cursul firesc: reprezentatii, turnee. Exista un pericol, fiindca deja au inceput comentariile, ca e prea mare, prea greoi, sa-l mai simplificam... Nu stiu cum vine asta, dar nu sunt de acord cu "simplificari" de acest fel, nu inteleg asa ceva. Daca se vor cauta solutii, se vor gasi, sunt sigura sa asa ceva se va intampla, in liniste si intelegere, cu o atitudine pozitiva. E pacat ca aceasta capodopera a lui Enescu sa nu iasa in lume, sa nu fie vazuta. In plus, cred, totusi, ca ceva s-a intamplat cu oamenii cu care am lucrat, o schimbare s-a petrecut in sufletul lor, se va vedea asta cand vor lucra din nou cu un regizor de opera. In sfarsit, destinul va decide daca am facut bine ramanand sau nu. (Textul integral, in Adevarul Literar si Artistic)