Kosovo - model ratat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mitrovica, Kosovo (martie 2015) FOTO Iulia Roşu/Adevărul
Mitrovica, Kosovo (martie 2015) FOTO Iulia Roşu/Adevărul

Cei care vorbesc astăzi despre multiculturalitate, diversitate, dialog şi toleranţă pot observa cu uşurinţă că în Kosovo aceste idei sunt de neconceput. Aflat săptămâna trecută în Kosovo pentru a participa la o conferinţă  ce avea ca titlu Golgota Sârbească (1915 – 1916) am avut prilejul de a cunoaşte istorici din diferite state şi de a putea vizita micul stat de la nord la sud. Interesant că sârbii foloseau şi termenul de golgota albaneză.

Universitatea din Kosovska Mitrovica este universitatea sârbă din micul orăşel din nordul Kosovo, construită pe un singur nivel (2001), pe ruinele unei secţii de poliţie distruse de bombardamentele NATO. Din motive lesne de înţeles sârbii au trebuit să plece cu universitatea din capitala Priştina.

Oraşul Kosovska Mitrovica are o populaţie de aproximativ 70 000 de locuitori, este divizat în nord şi sud. La sud locuiesc albanezii. Se observă şi azi punctele de acces dintre nord şi sud. Mai nou, între cele două părţi a apărut aşa numitul Pod al Păcii, construit din bani europeni, păzit când am trecut peste el de un grup de ofiţeri italieni din KFOR.

Pe pod era amenajat un fel de cinema, unde printr-un proiector era afişat pe o pânză un film spaniol. Câteva scaune erau ocupate de indivizi curioşi. La capătul albanez al podului este statuia lui Isa Boletini (FOTO), unul dintre cei mai cunoscuţi luptători şi naţionalişti albanezi. Cei din nord spun că este unul care a omorât mulţi sârbii în timpul vieţii sale. În partea nordică a podului, sârbii au şi ei un monument cu soldaţii ucişi de către UCK.

Chiar dacă în Kosovo se foloseşte Euro, în partea sârbă majoritatea folosesc dinarul sârbesc. Din partea sudică a Kosovska Mitrovica zona se schimbă. Apar preturi afişate în euro, praf, un fel de mini bazar, muzică la maxim, moschei. Cu siguranţă prea multe în raport cu numărul locuitorilor.

statuie Kosovo Isa Boletini FOTO Ionut Cojocaru

Sunt multe satele, oraşele care au câteva moschei, hoteluri chiar. Din câte am înţeles cele cu două minarete sunt construite de arabi, cele cu unul de turci. Pare să fie o întrecere între ei, care construiesc mai multe. Cei care au fost la conducerea Statelor Unite în timpul bombardamentelor NATO sunt eroi în Kosovo. Găsim străzi precum Bill Clinton, Madeleine K. Albright, Wesley Clark etc. În Priştina chiar şi statui, nume de bulevard. Surprinzător copiii albanezilor au primit nume precum Bill sau Madeleine.

În drum spre Prizren se pot observa case părăsite sau deteriorate. Semn că au fost locuite de către sârbi. Curios, am oprit la Kosovopoljie sau Gazimestan cum îi spun sârbii. Este locul unde în 1389 Sultanul Murad I a fost ucis în bătălia cu sârbii; sârbi, care culmea, au luptat la acea dată alături de albanezi, croaţi, bosnieci. Şi cu susţinera lui Mircea cel Bătrân.

Monumentul închinat memoriei bătăliei de la 1389 se înalţă trufaş şi poate fi observat de la câţiva kilometri depărtare. Pentru majoritatea, locul este cunoscut pentru celebra bătălie privind soarta balcanilor dar şi datorită lui Slobodan Miloşevici care a hotărât să celebreze 600 de ani de la importantele evenimente istorice soldate cu succese neaşteptate. După spusele unor istorici sârbi, au participat 1 000 000 de oameni, veniţi pentru a asculta discursul naţionalist al preşedintelui sârb.

 Kosovopoljie

Monumentul închinat memoriei bătăliei de la 1389 - Kosovopoljie FOTO Ionuţ Cojocaru

Cel mai sudic oraş sau primul oraş din Kovoso, aflat la graniţa cu Albania este Prizren. Un oraş deosebit prin arhitectura sa, prin modelul paşnic de convieţuire arătat vreme de secole. Traversat de râul Bistriţa, oraşul oferă o arhitectură clasică în care regăsim stilul otoman îmbinat cu cel balcanic. Din câte am înţeles astăzi au mai rămas doar 30 de sârbi. Biserica Sveti Djordje situată central, construită acum câteva sute de ani a fost vandalizată în 2004. Azi, din fericire, a fost reconstruită. Am observat lipsa altarului. Aproape de ea se află moscheea Sinan Paşa, finalizată în 1615.

O altă biserică vizitată este Our Lady of Ljeviš fondată între 1306 - 1307 de către Stefan Uroš II Milutin. Avariată serios în 2004, aflată sub paza poliţiei, se poate vizita doar după o verificare atentă. În interior, toţi sfinţii pictaţi au ochii sfărâmaţi. Probabil prin lovituri cu ciocanul.

Următoarea oprire a fost la Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli aflată într-o zonă deosebită, între munţi, aproape de râul Bistriţa la ieşirea din oraşul Prizren. Construită de Stefan Dušan complexul oferă o linişte care îndeamnă la meditaţie. În interiorul complexului este adăpostit şi trupul celui care l-a construit. Şi aici poliţia păzea Mănăstirea.

Peć
pec kosovo foto ionut cojocaru

Peć, sediul Patriarhiei sârbe FOTO Ionuţ Cojocaru

Una dintre cele mai frumoase şi deosebite mănăstiri este cea numită Visoki Deceani. Despre care voi scrie într-un postare viitoare. Dar pentru a ajunge la ea se trece printr-un control efectual de soldaţii KFOR cât şi de un alt punct de control efectual tot de cei din cadrul KFOR. Bariere metalice, bucăţi de beton imense aşezate în zig-zag, punct de control blindat din care se observă o mică gaură pentru a putea scoate arma, în caz de nevoie, te întâmpină la intrarea în mănăstire. Atât la Deceani cât şi la Peć, sediul Patriarhiei sârbe. Din motive de siguranţă Patriarhul bisericii sârbe locuieşte la Belgrad, dar titulatura sa este Patriarh de Peć şi Mitropolit de Belgrad şi Karlovci. Pentru sârbi este cu atât mai trist că strada care duce către Patriarhie poartă numele generalului Wesley Clark. Unele lucruri par să fie făcute cu un scop.

manastire Visoki Deceani kosovo foto Ionut Cojocaru
manastire kosovo foto ionut cojocaru

Mânăstirea Visoki Deceani  FOTO Ionuţ Cojocaru

În trecere printr-un mic orăşel am văzut sute de bannere cu chipul unui congressman american, probabil unul necunocut şi pentru americani, care era aşteptat aproape ca un erou, pentru a se adresa poporului kosovar.

Războiul scoate tot ce este mai rău din oameni la suprafaţă. Dar patriarhia, mănăstirile, bisericile, bătăliile istorice, întemeietorii statului sârb, patrimoniul, istoria arată că toată zona Kosovo este punctul de plecare al statului sârb. Este, aşa cum spun sârbii, inima lor. Astăzi ei pendulează între moştenirea istorică şi statisticile privind populaţia albaneză mai numeroasă.

Este trist că azi, după 16 ani de la sfârşitul războiului, lăcaşurile de cult ortodoxe au ajuns să fie păzite cu armata. Tot azi putem consemna că nicio moschee din Kosovo nu este păzită nici cu un simplu post de poliţie.

La întoarcerea spre Bucureşti, la aeroport, colegului meu care avea ştampilă de Kosovo pe paşaport i s-a pus normal ştampila cu Serbia, dar şi o ştampilă cu DELETE peste cea cu Kosovo.

Kosovo, 1996 – 1999. Conflictul a avut loc între forţele sârbe şi iugoslave şi o grupare paramilitară de gherilă a etnicilor albanezi, susţinută de NATO. Iniţial, această grupare era pusă de guvernul american pe lista grupărilor teroriste! Chiar când NATO a atacat Iugoslavia, martie – iunie 1999, etnicii albanezi au continuat conflictul lor.

Pentru prima dată în istoria sa, NATO se implica într-un conflict extern. O mai face de atunci în Iraq, Afganistan, Libia şi pe unde va mai prinde ocazia. Nu şi împotriva Statului Islamic.

În 20 de ani, Iugoslavia a intrat în istorie! Pe locul ei au apărut şapte state. Unii dintre locuitorii ei spun că o duc mai bine astăzi, alţii că era mai bine înainte. Toţi vorbesc o singură limbă! Catolici, creştini şi musulmani, obiceiuri diferite, mentalităţi diferite au arătat că pot trăi paşnic până când…. până când interese (interesele altora?) au distrus această ţară făcând-o parcele. Cu cât mai multe cu atât mai bine…şi toate sub sintagma….„drepturile omului“. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite