Héctor Martínez Sanz,scriitor: „În Spania, cultura română nu poate trece neobservată“

Filosoful spaniol Héctor Martínez Sanz prezintă în cartea sa, „Pentagon“, cinci personalităţi ale culturii universale născute în România: Brâncuşi, Eliade, Ionesco, Cioran şi Tzara. Volumul „Pentagon“, apărut la Editura Niram Art, a fost lansat ieri în librăriile din Spania şi din America de Sud. În luna iunie, volumul va fi publicat şi în limba română.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Adevărul": Care este subiectul cărţii „Pentagon"?

Héctor Martínez Sanz: În „Pentagon" ofer o viziune inedită despre operele şi vieţile a cinci mari personalităţi ale artei şi culturii universale, care s-au născut în România: Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade, Eugène Ionesco, Emil Cioran şi Tristan Tzara. Cartea este una specială, deoarece capitolele se leagă între ele, astfel încât, dacă cineva ar lua o foaie de hârtie şi ar desena un punct care să simbolizeze fiecare dintre personalităţile despre care se vorbeşte în volum şi apoi le-ar uni prin linii, în funcţie de ordinea capitolelor, ar obţine imaginea unui pentagon.

Citiţi şi:

Cioran, urmărit de Securitate
VIDEO Emil Cioran îşi caută memoria prin Europa

De ce Brâncuşi, Eliade, Ionesco, Cioran şi Tzara?

Am studiat operele şi biografiile lor în timpul facultăţii. Toţi au avut o contribuţie imensă la cultura şi arta universală. Operele şi biografiile lor îmi sunt la fel sau poate mai cunoscute decât ale multor scriitori şi artişti spanioli. Cioran este nihilistul secolului XX, Brâncuşi - părintele sculpturii moderne, Tzara - iniţiatorul dadaismului, Eliade este, printre altele, cel mai mare istoric al religiilor, iar Ionesco este maestrul teatrului absurdului. Din fiecare paragraf din biografiile lor se pot scrie cărţi, din care umanitatea ar avea multe de învăţat.

Cum v-aţi decis să scrieţi „Pentagonul"?

Într-o ţară ca Spania, unde trăieşte o comunitate mare de români, cultura română nu poate trece neobservată. Am participat la dezbateri şi am susţinut numeroase conferinţe despre cele cinci mari personalităţi. Am vrut să scriu un volum despre ei, deoarece despre Brâncuşi, Eliade, Ionesco, Cioran şi Tzara există numeroase cărţi, însă niciuna în care cei cinci sunt reuniţi în aceeaşi axă intelectuală care parcurge istoria culturii europene din secolul XX: reflexia şi critica limbajului. Cu alte cuvinte, în „Pentagon" am evidenţiat europenismul uitat al României, prin intermediul a cinci mari personalităţi ale culturii universale, de origine română.

De asemenea, prin acest volum am vrut să unesc Spania şi România prin cultură. În acest sens, am făcut o serie de comparaţii, cum ar fi între Brâncuşi şi Picasso sau între Ionesco şi Ortega y Gasset. În Franţa sau în Portugalia dacă întrebi trecătorii cine au fost Ionesco sau Eliade, de exemplu, majoritatea ştiu să răspundă. În Spania, din nefericire, nu se întâmplă acest lucru. Am vrut să ofer cititorilor spanioli, informaţii complexe despre cei cinci mari români, dar scrise într-o manieră accesibilă tuturor. Cu toate acestea, cartea este, în primul rând, un omagiu adus României, aşa cum se poate înţelege din dedicaţia de la începutul volumului.

Care este dedicaţia?

„România echinocţială: soarele răsare prin Est". Am ales această dedicaţie, pentru a evidenţia faptul că România iese din întunericul în care a fost băgată de comunism. Lumina este o veche metaforă filosofică a înţelepciunii şi a cunoaşterii. Din punct de vedere cultural, România începe să-şi recupereze strălucirea pe care o avea înainte de regimul comunist.

Când va apărea volumul în librării?

Cartea este publicată de Editura Niram Art, înfiinţată în Spania de artistul român Romeo Niram, care a organizat lansarea de ieri de la Centrul Cultural al Armatei - Cazino Militar din Madrid. Tot ieri, volumul a apărut în librăriile din Spania şi din America de Sud. În luna iunie, „Pentagon" va fi lansat şi în limba română. Ilustraţia copertei a fost creată de un alt artist român, Bogdan Ater. Fotografia se numeşte „Intelligenz-Quotient Literatur".

La ce alte cărţi lucraţi acum?

În prezent scriu o nuvelă, în care personajele principale sunt Mihai Eminescu şi Veronica Micle. Deşi mă apropii de capitolul final, nu am ales încă titlul cărţii. Nuvela este inspirată din povestea de dragoste a celor doi, care în viziunea mea a atins nemurirea. În cartea mea, l-am transformat pe Eminescu în luceafăr şi l-am aşezat pe bolta cerească. Poetul nemuritor alege să coboare în infern pentru a o căuta pe iubita lui Veronica. El este supus la numeroase probe pentru a o găsi şi pentru a o aduce alături de el nu numai pe bolta cerească, ci şi în locul destinat eternităţii. Este o nuvelă de dragoste, romantică, aşa cum i se potriveşte lui Eminescu.

Scriitorul-profesor

Héctor Martínez Sanz s-a născut la Madrid, în 1979. Este licenţiat în Filosofie şi Litere la Universitatea Complutense şi licenţiat în Literatură la Sociedad Cervantina din capitala Spaniei. Este profesor de filosofie, limbă şi literatură spaniolă, directorul şi fondatorul revistei de artă şi literatură „Madrid en Marco" şi directorul departamentului Critică al Institutului Brâncuşi din Madrid. Este autorul cărţilor „Comentarios a Unamuno y a aquéllos que quisieron ser como dioses" (Ed. Antígona, 2006), „Por un horizonte de niebla", „Con versos, fragmentos de una antología futura" (Ed. Antígona, 2006) şi „Antología digital", publicată în revista „Retrato Literario".

Cioran, Ionescu, Tzara

„Oricât de drag mi-ar fi, Cioran nu a avut un umor debordant. Pentru asta a existat Eugène Ionesco. Sunt profesor... de literatură. Şi, cu părere de rău, îl prefer pe Ionesco înaintea lui Beckett. Cu el, cu Ionesco, am reuşi să urmez calea arzătoare a demitificării limbajului. În operele lui, tema a asumat culori tragice, până la punctul în care Ionesco a spus despre teatrul său că este o punere în scenă a «tragediei limbajului»" (...)
„Tzara este cel mai extremist şi violent în ceea ce priveşte limbajul şi desacralizarea lui... Este posibil ca Tzara să fi fost eclipsat de personalităţi precum André Breton sau să fi căzut în fântâna uitării în faţa victoriei suprarealismului celorlalţi, a celor care au continuat cu tehnicile pe care el însuşi le-a impus, cum ar fi scrierea automatică". (fragmente din cartea „Pentagon")

Fragmente din cartea „Pentagon"

„Brâncuşi şi Picasso reuşesc să ne inspire dorinţa de a ne ridica deasupra materiei artistice, de a ne îndepărta de planul semnificaţiei operei şi de a pătrunde în critica unui limbaj şi unei gramatici insuficiente pentru a atinge o esenţă, un adevăr şi o realitate absolută, care la fel de bine ar putea fi neantul".

„Eu l-am citit pe Cioran. Acest lucru poate surpinde în condiţiile în care, în jumătate din Europa, Cioran a fost ignorat, atât în Academie, cât şi în afara ei. Cel puţin un spaniol sau doi, dacă îl punem la socoteală şi pe Fernando Savater, a citit cărţile lui Cioran. Acest lucru este injust, ingrat, comparativ cu avalanşa de cuvinte pe care mulţi o risipesc cu «distrucţioniştii» francezi, sau cu Martin Heidegger şi este nedreaptă şi comparativ cu adoraţia pe care o simt alţii cu Friedrich Nietzsche".

„Oricât de drag mi-ar fi, Cioran nu a avut un umor debordant. Pentru asta a existat Eugène Ionesco. Sunt profesor...de literatură. Şi, cu părere de rău, îl prefer pe Ionesco înaintea lui Beckett. Cu Ionesco, am reuşit să urmez calea arzătoare a demitizării limbajului. În operele lui, tema a asumat culori tragice, până la punctul în care Ionesco a spus despre teatrul său că este o punere în scenă a «tragediei limbajului». Entuziasmul meu nu este atât pentru opera lui, cât pentru originea lucrărilor, acea experienţă de nonsens care pune stăpânire pe cel care învaţă o limbă străină şi îşi dă seama că dintr-o dată este învăluit de cuvinte care nu-i spun nimic, în fraze uitate dintr-un dicţionar de conversaţie".

„Tzara este cel mai extremist şi violent în ceea ce priveşte limbajul şi desacralizarea lui... Este posibil ca Tzara să fi fost eclipsat de personalităţi ca André Breton sau să fi căzut în fântâna uitării în faţa victoriei suprarealismului celorlalţi, a celor care au continuat cu tehnicile pe care el însuşi le-a impus, cum ar fi scrierea automatică. Prin această carte încerc să îi redau lui Tzara locul pe care îl merită, înconjurat de compatrioţii lui români, care au stat înainte sau după el, în prima linie a aceleiaşi bătălii".

„La sfârşit l-am lăsat pe cel care, în opinia mea, este sinteza filosofică a spiritului reflectat de cei patru autori anteriori: Mircea Eliade. Cu el ne întoarcem la ancestral, la culturile din afara creaţiei moderne a istoriei şi a progresului. Ne reîntâlnim cu cíclica şi eterna întoarcere, cu un «homo religiosus» obişnuit cu ceea ce este sacru, trascendent, contrar cotidianului nihilism contemporan al profanului. În el are loc lupta dintre «sacru» - realitate - şi «profan» - absenţa realităţii -, între realitatea aistorică şi speranţa oarbă".


citeste totul despre: