EXCLUSIV Cum a încercat Securitatea să îl răpească pe George Enescu - documente din arhivele Poliţiei Franceze
0Într-o zi foarte ploioasă de la final de martie, doi entuziaşti cercetători amatori, căutând la Paris urme ale aviatorului Bâzu Cantacuzino, hotărăsc să extindă cercetările şi la familia acestuia. Ei descoperă astfel în Arhivele Poliţiei Franceze dosarul nr. 54.467, dosar dedicat Maestrului George Enescu şi soţiei sale, Maria Rosetti-Teşcani, mama aviatorului.
Pe lângă multe acte de mică importanţă – cereri de vize şi de eliberare de documente de identitate – dosarul conţine câteva file absolut inedite, care clarifică anumite aspecte din viaţa marelui artist român. Vă invităm să le descoperiţi în cele ce urmează.
Un străin urmează să fie decorat, vă rog anchetaţi
Cel mai vechi document din dosar este datat 30 decembrie 1903 şi aparţine Ministerului de Interior, direcţia Siguranţei Naţionale, Biroul Străini, Control general. Conţinutul documentului este următorul:
„Domnului Prefect al Poliţiei, pentru Preşedintele Consiliului Ministerului de Interior şi al Cultelor,
Au fost făcute demersuri pe lângă colegul meu de la Afaceri Externe în vederea acordării titlului de Ofiţer al Ordinului Academic domnului Georges Enesco, de naţionalitate română, compozitor de muzică la Paris, domiciliat în Strada Bruxelles nr. 16.
V-aş rămâne îndatorat dacă îmi veţi transmite de urgenţă toate informaţiile pe care le-aţi putea culege despre acest străin. Acestă anchetă trebuie să se facă cu cea mai mare discreţie, astfel încât domnul Enesco să nu îşi dea seama că este subiectul unei cercetări.
Semnat,
Directorul Siguranţei Generale ss.”
Răspunsul vine pe 18 ianuarie 1904, de la Brigada nr. 1; Dl. Leproust, comisar de Poliţie, redactează raportul:
„Raport
Dl. Enesco, despre care s-a întocmit prezenta, s-a născut pe 7/19 august 1881 la Dorohoi, România. Este celibatar. A sosit aici în ianuarie 1895 şi a locuit succesiv în pensiuni familiale, situate: Str. Douai nr. 15, str. Juliete-Lambert şi, în final, Str. Bruxelles nr. 16, unde ocupă din 1900 un apartament de 600 franci chirie anuală.
Susnumitul, compozitor de muzică, a obţinut premiul 1 la Conservatorul de Muzică , dă lecţii în oraş şi la domiciliu. Putem caracteriza situaţia financiară ca lejeră. Informaţiile culese despre conduita şi moralitatea sa sunt favorabile.
Se ţine departe de luptele politice şi atitudinea sa faţă de ţara noastră n-a făcut niciodată obiectul unei remarci deosebite. Nu şi-a declarat domiciliu la vreo reşedinţă, în consecinţă este în evidenţa Biroului 4 Divizia 1.
Comisar de poliţie
ss.
Brigada de cercetări”
Greu de digerat faptul că în secolul XX, într-o republică faimoasă pentru Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţenilor, din 26 august 1789, un absolvent de Conservator, artist deja consacrat, trebuia urmărit de poliţie în întâmpinarea acordării unei decoraţii. Oare ce ar fi trebuit descoperit în neregulă pentru a-i fi anulată decoraţia care era înmânată exclusiv pentru merite artistice?
Februarie 1955: Securitatea a încercat să-l scoată pe Enescu din Franţa
Un document datat 16 mai 1955 ne relatează exact ceea ce s-a întâmplat în zilele de 11 şi 12 februarie 1955. La acea dată, Securitatea Română iniţiase proiectul de răpire a lui George Enescu din Franţa; dar nu mort, cum greşit s-a presupus ulterior, ci încă viu, tocmai pentru că era într-o stare gravă, neputându-se apăra.
Pentru a nu risca prea mult, Securitatea Română s-a folosit de un agent refugiat politic în Elveţia – Corneliu Bediţeanu – pe care l-a trimis să acţioneze în Franţa. Acesta a avut curajul şi abilitatea plastografică de a se prezenta la Poliţia Pariziană cu documente false – semnate, chipurile, de George Enescu – prin care era împuternicit să obţină viză de călătorie în Elveţia pentru artist. „Bedeteanu”, cum l-au botezat fonetic poliţiştii francezi, netrezind nicio suspiciune, primeşte paşaportul vizat pentru Maestru.
Se încarcă comentariile...
