Călătorie în centrul păcatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul volum din „Divina comedie“ va fi distribuit împreună cu „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei. Capodopera literaturii universale scrisă de Dante Alighieri vă este oferită într-o traducere remarcabilă, semnată de poetul român George Coşbuc.

„Pe când e omu-n miezul vieţii lui/ m-aflam într-o pădure-ntunecată/ căci dreapta mea cărare mi-o pierdui./ Amar mi-e să vorbesc cât de înfundată/ pădure-a fost, încât, de-a ei cumplire, / gândind la ea, mi-e mintea-ncrâncenată!". Sunt primele două strofe ale celebrului poem alegoric. Dante a început să scrie „Divina comedie" la 35 de ani, în 1300, fiind, deci, „în culmea arcului vieţii", conform traducătorului, care explică primul vers.

„Oscilând între etica aristotelică şi dogmele creştine, între fericire prin viaţa activă sau prin contemplaţie divină, cele două drumuri se pot greşi («pădurea întunecată») şi atunci este nevoie de pedeapsă" - aşa interpretează George Coşbuc cel de-al doilea vers.

„Divina comedie" povesteşte aventura lui Dante în Infern, în Purgatoriu şi în Paradis. El este condus, mai întâi, de poetul Virgiliu, personificarea „raţiunii călăuzitoare", apoi de frumoasa Beatrice, simbol al credinţei. Femeia îl poartă prin lumea „neamurilor fericite", printre sufletele din Paradis.

Trecerea către Rai

Acţiunea este situată de autor în primăvara anului 1300, în săptămâna premergătoare sărbătorilor pascale, atunci când Dante călătoreşte în „lumea de dincolo". În primul volum al „Divinei comedii" veţi cunoaşte viziunea scriitorului despre Infern şi Purgatoriu.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite