Secretele lui Berlusconi au ieşit la iveală. Povestea miliardarului care a cucerit Italia

Povestea miliardarului care a cucerit Italia apare într-o carte, publicată de Editura RAO: "Berlusconi i se destănuie lui Friedman". Alan Friedman este un cunoscător al vieţii publice şi politice italiene şi este singurul jurnalist american care aprimit medalia de onoare din partea Parlamentului Italian.

Autorul Alan Friedman şi-a urmărit personajul, pe Silvio Berlusconi, aproape doi ani studiindu-i obiceiurile, partenerii, ticurile, interacţiunea cu oamenii. A călătorit la Moscova pentru a-l întâlni pe Vladimir Putin, bun prieten al lui Berlusconi şi a răsfoit dosarele penale şi de presă care l-au transformat pe fostul premier italian în cel mai penal politician european.

Din contactul cu personajul său principal, a rezultat o carte plină de vervă şi informaţie, un document al unei epoci tulburi din istoria Europei asupra căreia Berlusconi, indiferent de ce spun detractorii săi, a avut o influenţă majoră.

Autorul premiat de patru ori cu British Press Award (echivalentul britanic al Premiului Pulitzer) a ilustrat în carte momente inedite, de la petrecerile bunga-bunga şi până la conversaţiile secrete dintre Berlusconi şi marii lideri ai lumii cum ar fi: Barack Obama, Hillary Clinton, George W. Bush, Vladimir Putin, Mihail Gorbaciov, Tony Blair, Nicolas Sarkozy, Angela Merkel.

„Pe ce planetă şi-o fi imaginat fostul premier Silvio Berlusconi că ar fi o bună idee să coopereze deplin cu un jurnalist respectabil care să spună povestea unui miliardar incapabil să-şi refuze plăceri sexuale vinovate chiar şi atunci când conducea guvernul?“ New York Daily News.

„Cele mai edificatoare pasaje ale cărţii sunt cele care demonstrează cât de îngrozitoare era relaţia dintre Berlusconi şi partenerii săi europeni în momentul adâncirii crizei euro când ceilalţi vedeau în premierul italian o povară“, a scris The Economist.

FRAGMENTE DIN  BERLUSCONI I SE DESTĂINUIE LUI FRIEDMAN 

În drum spre Washington, Berlusconi s-a oprit, mai întâi, la Londra. Asistentul său, Valentini, îşi aminteşte acele momente:
– Berlusconi a avut o întrevedere de câteva ore cu Tony Blair în Downing Street. Premierul britanic era însă neatent; avea probleme în Camera Comunelor din cauza situaţiei cu Irakul şi lucrurile nu mergeau bine. Aveau aceleaşi griji, anume că orice acţiune militară la SUA trebuie să aibă o acoperire legală adecvată, la nivel naţional şi internaţional, deopotrivă.

Chiar în acea zi de 29 ianuarie 2003, după ce Berlusconi a revenit la avionul său pentru a pleca spre Washington, Blair a lansat una dintre cele mai controversate afirmaţii ale sale cu privire la Saddam Hussein: a declarat în faţa parlamentului că, pe baza rapoartelor de la serviciile de informaţii, „ştim că există legături între al-Qaeda şi Irak“.
În dimineaţa de 30 ianuarie, Berlusconi s-a întâlnit cu Bush în Biroul Oval. Amândoi zâmbeau larg, ca de obicei. Păreau cu adevărat bucuroşi să fie împreună, iar premierul italian a rostit câteva cuvinte în engleză în faţa camerelor de luat vederi. În Biroul Oval, conversaţia s-a axat pe Saddam Hussein, pe armele de distrugere în
masă şi pe eforturile de a le descoperi, întreprinse de inspecţiile ONU conduse de Hans Blix. Berlusconi a încercat să insiste pentru exilul lui Saddam în Libia.
– Îmi aduc aminte că i-am spus preşedintelui Bush despre discuţiile pe care le aveam cu Gaddafi, povesteşte Berlusconi. S-a arătat foarte interesat.
– Berlusconi încerca să fie de ajutor, îşi aminteşte fostul ambasador american la Roma, Mel Sembler, care participase la întâlnirea din Biroul Oval. Era un aliat bun. Căuta o alternativă la război. Preşedintele l-a ascultat. Privea favorabil ideea unui exil al lui Saddam, atât cât timp acesta părăsea Irakul.

După întrevederea de 45 de minute, Bush l-a condus pe Berlusconi la etaj, pentru un prânz restrâns, între ei doi şi câţiva asistenţi apropiaţi.
În jurul mesei se aflau: consilierul lui Bush pe probleme de securitate naţională, Condoleeza Rice, secretarul de stat Colin Powell, ambasadorul Sembler şi Andy Card, şeful de cabinet al preşedintelui.

Berlusconi era însoţit de purtătorul său de cuvânt, un consultant pe probleme diplomatice şi ambasadorul Italiei la Washington. În timpul prânzului uşor, cu biban de mare, ciuperci şi orez sălbatic însoţite de un Chardonay californian, Berlusconi şi Bush şi-au continuat conversaţia despre Irak şi Saddam.

Spre sfârşitul mesei, înainte de plăcinta cu mere în stil american servită la desert, Berlusconi s-a întors spre Bush şi a menţionat necesitatea ca orice acţiune militară să fie fundamentată pe dreptul internaţional. Discuţia s-a îndreptat apoi spre oportunitatea unei noi rezoluţii ONU care să justifice orice intervenţie în Irak. În acel
moment, Berlusconi a început să depene o poveste lungă şi fantezistă, o alegorie a junglei, în încercarea de a-i explica lui Bush de ce îl îngrijora ideea unui război declanşat în lipsa unei susţineri legale adecvate şi a dovezilor că în Irak fuseseră găsite într-adevăr arme de distrugere în masă. Căci, până la urmă, inspectorii ONU se
întorseseră de acolo cu mâna goală. Franţa plus jumătate din Europa se opuneau ferm unei invazii în Irak. Berlusconi şi-a adunat deci curajul, şi-a umflat pieptul şi s-a uitat fix la chipurile impenetrabile din jurul mesei.

– Voiam să găsesc o modalitate prietenească de a-mi transmite mesajul, explică el. La urma urmei, îi spuneam preşedintelui Statelor Unite că nu eram de acord cu o acţiune militară. De aceea, în avionul cu care am zburat de la Londra la Washington, am petrecut ore întregi cu Valentino Valentini în încercarea de a găsi o poveste
simpatică, o fabulă, un fel de alegorie.
Berlusconi a avut nevoie de mai mult de zece minute ca să spună
povestea pe care au ales-o. Fiindcă era lungă. Şi complicată. Şi cam
fără perdea. În faţa celor din încăpere, Berlusconi se manifesta foarte
însufleţit, jucând rolul diverselor animale şi mimând întâmplări
petrecute într-o pădure imaginară. Scena aceea de la etajul Casei
Albe trebuie să fi avut un aer uşor suprarealist.

– Le-am spus povestea unui leu şi a unui lup, îşi aminteşte
Berlusconi. Leul era, în povestea mea, Bush, regele pădurii. Leul nu-l
agreează deloc pe lup, adică pe Saddam Hussein. Numai că lupul
trebuie să treacă zilnic prin faţa casei leului ca să ajungă la el acasă
şi de fiecare dată leul rage la el sau îl pocneşte. Aşa că leul şi lupul
merg şi i se plâng vulpii, care este şefa adunării generale a animalelor
din pădure – altfel spus, Kofi Annan. Vulpea îi cere leului să nu
se mai ia de lup, dar leul zice că lupul e rău. „Dar ce a făcut?“ îl întreabă
vulpea. „I-a mâncat pe cei trei purceluşi“, răspunde leul. Dar vulpea vrea dovezi că aşa stau lucrurile şi îl trimite pe vulturul suedez (şeful inspectorilor ONU, Hans Blix) să-l cerceteze pe lup. Iar vulturul se întoarce fără să aducă vreo dovadă privind crima comisă de lup. Pe urmă, vulpea îi spune leului că, dacă chiar vrea să continue
să-l bumbăcească pe lup, trebuie să ofere un motiv serios, o scuză, ceva. Atunci, leul îi cere lupului să se ducă fuga şi să-i aducă un pachetde ţigări Marlboro. Şi când lupul se întoarce cu ţigările, leul îi zice că a luat alt pachet decât cel care trebuia şi iar îl pocneşte. Cu alte cuvinte, continuă Berlusconi chicotind acum la gândul fabulei, încercam să găsesc o cale de a-i spune că avea nevoie de un motiv foarte bun şi plauzibil, dacă voia să-l dea jos pe Saddam Hussein.
Când Berlusconi a încheiat această fabulă lungă şi stupefiantă – un amalgam de metafore cu animalele din pădure – comesenii de la Casa Albă au râs politicos, după care toţi ochii s-au îndreptat spre preşedinte şi totul a încremenit în încăpere.
– Toţi au râs când am sfârşit eu povestea, rememorează Berlusconi.
Toţi, cu excepţia lui George...
Bush era un tip laconic.
– Mda, a spus preşedintele american către oaspetele său italian.
O să-i tăbăcesc fundul!
După această declaraţie de intenţie, Berlusconi îşi aminteşte că a urmat o altă poveste lungă, de data aceasta spusă de Bush – nu o alegorie a junglei, ci o descriere a modului în care Saddam Hussein încercase să-l asasineze pe tatăl lui.
154 Alan Friedman
– Preşedintele Bush avea o convingere aparte, una foarte puternică, de nestrămutat, cum că Saddam Hussein ar fi fost o ameninţare la adresa întregii omeniri şi că trebuia distrus, continuă Berlusconi, fără urmă de ironie în glas.

Plecând de la Casa Albă, Silvio Berlusconi s-a întors spre asistenţii săi şi le-a spus că, după toate aparenţele, Bush nu avea să se răzgândească.
Şi părea descurajat.
În declaraţiile publice din acea zi făcute după ce a părăsit Casa Albă, şi-a luat inima în dinţi şi a continuat să-şi afirme sprijinul categoric pentru Bush, aşa cum avea să facă şi Tony Blair în cadrul vizitei sale la Casa Albă, un an mai târziu.
În aceeaşi seară, Berlusconi şi echipa lui s-au îmbarcat în aeronava Airbus şi au revenit la Roma. Câteva ore mai târziu, în jurnalul său personal, printre cuvinte despre extenuare şi diferenţă de fus orar, Berlusconi a scris şi câteva fraze referitoare la misiunea sa ratată. Care nu decursese aşa cum sperase el.
Câteva zile mai târziu, Colin Powel avea să-şi facă acea apariţie controversată în faţa Consiliului de Securitate al ONU1. În urma ei, a devenit limpede că Bush chiar avea de gând să-l doboare pe Saddam Hussein. În martie, când a fost lansată operaţiunea Enduring Freedom, Italia a contribuit cu logistică şi asistenţa nonmilitară la
efortul de război, cu toate că Berlusconi a rămas convins că invazia în Irak este o mare greşeală. A continuat să-şi afirme susţinerea entuziastă pentru Bush pe toată durata războiului din Irak şi mulţi ani după aceea, până la alegerea în funcţia prezidenţială a lui Barack Obama, în 2008. Prietenia lui cu Tony Blair s-a consolidat şi ea, premierul britanic petrecându-şi o vacanţă împreună cu soţia, Cherie.  Pe 5 februarie 2003 secretarul de stat american Colin Powell a prezentat un raport la Naţiunile Unite prin care susţinea că Irakul lui Saddam Hussein
adăpostea reţele teroriste şi că ar încălca prevederile ONU. Este considerat punctul de vedere oficial al Statelor Unite, cel care a motivat invazia americană.

Ulterior, Powell a recunoscut că raportul era într-o măsură substanţială inexact. (n.red.) la splendida vilă a lui Berlusconi de pe Costa Smeralda din Sardinia, făcând yachting şi frecventând barurile de pe acel teren de joacă al miliardarilor. Dar prietenia cu Blair, pe care Berlusconi îl considera un urmaş de drept al lui Margaret Thatcher, nu va atinge niciodată intensitatea şi căldura celei cu Bush. Relaţia cu premierul britanic nu va avea niciodată acea intimitate pe care Berlusconi o va simţi în compania unui nou prieten foarte bun, un alt lider cu o atitudine uşor macho. Se prea poate ca prim-ministrul miliardar să fi fost cucerit de Bush de la prima vedere şi mult timp după ce George W. a părăsit Casa Albă şi a revenit în Texas, însă Berlusconi a păstrat o relaţie foarte strânsă cu alt bărbat politic pentru care nutreşte şi astăzi cele mai profunde sentimente de prietenie. Despre cine credeţi că e vorba? Cine e amicul de suflet din panteonul amicilor globali ai lui Berlusconi?– Mă refer la prietenul meu, Vladimir, precizează Silvio Berlusconi zâmbind.

Adică Vladimir Putin.(Copyright Editura RAO)

Alte titluri apărute la RAO

Farida. Fata care a invins Isis, de Farida Khalaf si Andrea C. Hoffmann

Adele, de Chas Newkey-Burden (Biografia cântăreţei britanice, recunoscută ca una dintre cele mai secretoase vedete internaţionale, relatează povestea ei, de la copilăria umilitoare în Londra până la fenomenalul său succes în urma apariţiei primelor două albume, la 19 şi respectiv 21 de ani, precum şi povestea celor mai recente realizări, respectiv premii Grammy, Brits şi un Oscar.)

Materia întunecată, de Blake Crouch („Eşti fericit cu viaţa ta?“ Acestea sunt ultimele cuvinte pe care Jason Dessen le aude înainte ca masca de pe faţă să îl lase inconştient. Când se trezeşte, descoperă că se află într-un pat mobil, înconjurat de străini purtând costume de protecţie. Un bărbat pe care Jason nu l-a mai întâlnit niciodată îi zâmbeşte, spunându-i: „Bine ai revenit, prietene! Un thriller SF socant si plin de suspans. “Blake Crouch este autorul a peste doisprezece bestselleruri – romane de suspans, mister şi horror.)

Virusul Mona Lisa, de Tobor Rode (Această „povestire uimitoare, înfiorător de bună“ debutează cu dispariţia misterioasă a unor participante la un concurs de frumuseţe din Statele Unite. Ulterior, câteva dintre ele reapar, dar sunt total desfigurate. De aici şi până la o posibilă legătură cu un virus informatic numit Mona Lisa nu este decât un pas.) 

Biblia în pictura universală (Toată lumea recunoaşte scena Răstignirii, dar cine ştie ce personaje sunt reprezentate la picioarele lui Isus? Sau cum îl identificăm pe Iuda într-o pictură a Cinei cea de Taină? Ori de ce vedem lângă Isaac un berbec în clipa în care tatăl lui, Avraam, se pregăteşte să îl sacrifice? De la Arca lui Noe la Apocalipsă, capodoperele picturii nu vor mai avea niciun secret!).