Zeci de fotografii vândute la expoziţia Teodorei Maftei, jurnalista de la PRO TV rănită în incendiul din Clubul Colectiv VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă nu a putut fi prezentă pentru vernisajul de fotografie pe care îl pregătise şi pe care abia îl aştepta, Teodora Maftei - care în prezent se află internată în spital cu multiple arsuri în urma incendiului din clubul Colectiv - a avut o mulţime de prieteni care i-au fost alături luni seara.

Expoziţia sa, intitulată „London Unedited - A Series of Unphotoshopped Photos by Tedora Maftei” a avut parte de momente emoţionante: sute de persoane s-au aşezat la coadă şi au aşteptat în linişte, în stradă, pentru a-i vizita expoziţia de fotografii realizate în Londra. Rând pe rând, cei prezenţi au pătruns în lumea magică a fotografiilor needitate ale Teodorei, şi-au ales preferatele şi le-au cumpărat.

image

Expoziţia, deschisă la „London Street Atelier” din Dorobanţi, cuprinde 23 de fotografii realizate de Teodora în luna august în capitala Angliei şi a fost organizată în scop caritabil. Fondurile strânse în urma vânzării fotografiilor vor fi folosite pentru tratamentul fotojurnalistei.

Iniţial, fotografiile ar fi trebuit să rămână în expoziţie până la Crăciun, dar în urma tragicului eveniment familia a decis să rămână deschisă până când Teodora va veni să le vadă.

Cei care vor dori să achiziţioneze o fotografie vor putea merge zilnic să-şi aleagă. Pentru o fotografie se donează suma de minim 100 lei, doritorul lasă datele de contact urmând să primească un print cu imaginea aleasă.

image

La eveniment a fost prezentă mama Teodorei, care a transmis, vizibil emoţionată şi obosită, mulţumirile sale tuturor celor prezenţi şi a relatat întâlnirea pe care a avut-o în cursul dimineţii cu fiica sa.

„Am fost astăzi la Teo. Şi astăzi ... Sperăm să fie bine. Nu arată bine ... I se văd numai ochişorii, năsucul şi guriţa. Are faţa mai umflată. Asistenta i-a deschis ochişorii şi i-am văzut şi eu. Vă mulţumeşte din suflet la toţi prin mine şi vă doreşte sănătate, ce îşi doreşte şi ei. Mulţumesc tuturor celor care au fost aici alături de ea", a spus Viorica Maftei, mama Teodorei.

Moment emoţionant: expoziţia de fotografii a Teodorei Maftei

La eveniment au mai participat vice-ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Adam Sambrook, dar şi jurnalişti, oameni de televiziune şi artişti, printre aceştia remarcându-se Dan Teodorescu de la trupa Taxi, a cărui singură declaraţie s-ar putea distinge din cântecul pe care l-a compus ca reacţie la teribilul incendiu din clubul Colectiv, dar şi Dan Capatos şi Dana Grecu de la Antena 1 şi 3, care au cumpărat, la rândul lor, fotografii din expoziţia Teodorei.

Teodora Maftei, fotograf şi editor la Pro TV, a fost grav rănită în incendiul din Clubul Colectiv şi este internată la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi din Capitală. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite