Premiera lunii octombrie la Godot Cafe-Teatru. Natalie Ester este ,,Vecina de deasupra’’

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afişul spectacolului, în care joacă Natalie Ester şi Dragoş Stemate
Afişul spectacolului, în care joacă Natalie Ester şi Dragoş Stemate

Toamna, chiar şi certurile cu vecinii devin un pic mai romantice-n Paris. Cu un pic de imaginaţie şi-o porţie generoasă de talent, asta se poate întâmpla şi în Micul Paris. Vineri, pe 19 octombrie, de la ora 19.00, actorii Natalie Ester şi Dragoş Stemate transformă un conflict pornit pe scara blocului într-o idilă cu parfum franţuzesc, în spectacolul „vecina de deasupra“.


Vecina de deasupra’’ - adaptare după Pierre Chesnot, cucereşte publicul începând din această toamnă, la Godot Cafe-Teatru.   Avanpremiera din 17 octombrie este deja sold out.

Paris. Un imobil. Două apartamente învecinate şi doi proprietari: Sophie Delassere, recent mutată la noua ei adresă, împlineşte 41 de ani de singurătate; Bertrand Lauchaume, cercetător şi profesor de istorie antică, la Universitate, are doi cârnaţi planificaţi pentru cină.
O inundaţie neprevăzută le dă planurile peste cap şi îi obligă să se descopere. Bertrand se arată teribil de indignat din cauza pagubelor produse de noua lui vecină. Cea de dinainte era ideală, era paralizată.
Lucrurile se complică grav, atunci când imprevizibila Sophie îşi propune să îl seducă pe nesuferitul dispus să o reclame.
Pierre Chesnot este unul dintre dramaturgii care au întrecut standardele umorului. Textele lui, odată devenite spectacole, creează publicului dependenţă şi urcă în topul comediilor pe care îţi doreşti să le revezi de nenumărate ori. Natalie Ester şi Dragoş Stemate s-au aliat în demersul reconstituirii lumii lui Sophie Delassere şi Bertrand Lachaume şi abia aşteaptă să deveniţi martorii aventurii lor spectaculoase.
,,Este o poveste pe care o asemăn unei bomboane fine de ciocolată, pe care o savurezi fascinat, ca pe o plăcere vinovată. Sophie Delassere şi Bertrand Lachaume sunt două personaje de care te vei îndrăgosti iremediabil, pentru că farmecul şi umorul lor ating excelenţa’’, subliniază actriţa Natalie Ester.
Vecina de deasupra este o producţie Ludus & Logos, iar muzica din spectacol este realizată de Bert Kaempfert.
Programul complet al teatrului este disponibil aici.

Premiera Vecina de deasupra

Biletele la premiera spectacolului au fost puse deja în vânzare şi sunt disponibile aici.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite