Antropologul Vintilă Mihăilescu, despre comasarea MŢR cu Muzeul Satului: „Este un atentat la identitatea naţională“

Antropologul Vintilă Mihăilescu, despre comasarea MŢR cu Muzeul Satului: „Este un atentat la identitatea naţională“

Vintilă Mihăilescu, antropolog FOTO Adevărul

După ce s-a discutat despre posibila comasare a Muzeului Ţăranului Român cu Muzeul Satului, reacţiile personalităţilor din sfera culturală nu au întârziat să apară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru filosoful Andrei Pleşu, comasarea celor două muzee ar confirma că în România nu mai există nici măcar reguli minimale. „Mi se pare de necrezut ca o minte normală să producă o asemenea idee. E o probă îngrijorătoare de iresponsabilitate, ignoranţă, tembelism. Dacă aşa ceva se poate întâmpla, sau măcar gândi, înseamnă că nu mai există, în România, bună cuviinţă, reguli minimale, interes real pentru onorabilitatea ţării. Mi se face pur şi simplu frică. Credeam, naiv, că guvernul are alte priorităţi: Sănătatea, Învăţămîntul, Autostrăzile, Investiţiile străine, salariile, pensiile etc. M-am înşelat. Doamna Plumb şi domnul Ponta au insomnii cu privire la Muzeul Ţăranului Român. Le sugerez şi alte isprăvi: să comasăm Camera Deputaţilor cu Senatul, sau Ministerul de Interne cu cel de Externe, că tot România e. Sau poate Agricultura cu Academia, Învăţământul cu Irigraţiile, ş.a.m.d.”, a comentat ironic Andrei Pleşu. El speră totuşi că noul ministru al Culturii, liberalul Gigel Ştirbu, „să-şi salveze numele refuzând să semneze năzbâtia”.
 

Gabriel Liiceanu: „Românii ratează în mod sistematic continuitatea“

„Muzeul Ţăranului a fost opera a doi oameni luminaţi: a unui ministru al culturii (Andrei Pleşu), care a avut ideea şi a găsit omul potrivit pentru ea; şi a unui artist cu viziune mare (Horia Bernea), care, prin muzeul acesta, a integrat satul românesc în valorile  civilizaţiei mediteraneene, aşezând astfel europenitatea noastră pe o tradiţie milenară.

Din clipa în care Pleşu n-a mai fost ministru iar Bernea a dispărut, Muzeul a intrat într-o lentă agonie. Pentru a reveni la viaţă, ar fi avut nevoie de guverne cu vocaţia redresării. A avut însă parte, iată, de unul specializat în lovituri fatale.

Avem sub ochi, în mic, un exemplu pentru felul în care românii ratează în mod sistematic continuitatea. Se pare că suntem incapabili să ne încropim o istorie şi un destin“, a declarat Gabriel Liiceanu, pentru „Adevărul.“

Cele două muzee, împreună, sunt simbolul acestei culturi naţionale. Unul e trupul şi celălalt e sufletul naţiunii, pentru că sunt ireductibile unul la altul. E ca şi cum am lua statuia lui Mihai Viteazul şi statuia lui Caragiale şi am face un simbol naţional cu Caragiale pe cal.
Vintilă Mihăilescu, antropolog 
Antropologul Vintilă Mihăilescu crede că decizia de a comasa cele două instituţii ar fi „o gafă politică uriaşă“. „Este un atentat la identitatea naţională. În momentul în care iei o astfel de decizie, dovedeşti mai multe lucruri: în primul rând, că nu ai fost niciodată într-unul din cele două muzee, în al doilea rând, că nu ai habar de istoria acestei ţări. Miza este simbolică – suntem o naţie de ţărani, iar figura ţăranului este simbolul identităţii române. Ne place, nu ne place, asta suntem. Cele două muzee, împreună, sunt simbolul acestei culturi naţionale. Unul e trupul şi celălalt e sufletul naţiunii, pentru că sunt ireductibile unul la altul. E ca şi cum am lua statuia lui Mihai Viteazul şi statuia lui Caragiale şi am face un simbol naţional cu Caragiale pe cal, o struţo-cămilă care nu mai înseamnă nimic. Nu se poate. Dacă această decizie nu afectează buzunarul românilor, afectează totuşi demnitatea multora dintre noi, iar aceasta doare mai mult decât buzunarul“, a spus Vintilă Mihăilescu. 
 
De asemenea, cele două instituţii culturale au fost construite în perioade istorice diferite şi s-au constituit ca individualităţi. „Muzeul Satului are un anumit specific, a fost creat în 1936, de Dimitrie Gusti, iar Muzeul Ţăranului Român are şi el o veche tradiţie încă din vremea lui Carol I, fiind apoi refăcut de Horia Bernea, după 1990. Au o valoare incomesurabilă ca simbol al civilizaţiei româneşti şi chiar admiţând că, într-un fel, au acelaşi obiect de studiu, direcţiile pe care se axează cele două muzee sunt diferite, complementare. Ambele şi-au câştigat un renume aşa cum sunt ele acum. Cred că mentalitatea care duce la o eventuală astfel de decizie e comparabilă cu mentalitatea care l-a dus pe Ceauşescu la hotărârea să demoleze lăcaşurile de cult. Muzeul Ţăranului Român are un patrimoniu de o valoare inestimabilă, strâns în aproape 100 de ani. Chiar şi spaţiul muzeului a fost de aşa manieră creat, mai ales după 1990, când l-a preluat Horia Bernea, astfel încât să valorifice arta populară“, a explicat istoricul Dan Falcan
 
Regizorul Cristi Puiu şi-a manifestat dezacordul faţă de o posibilă decizie de desfiinţare a unor valori care ne reprezintă. „Orice atingere adusă patrimoniului naţional mă afectează în primul rând ca om. Aceste instituţii ne reprezintă, compun identitatea noastră. Indiferent dacă se întâmplă sau nu, numai faptul că gândul ăsta s-a născut în mintea cuiva e rău. Sunt lucruri în ţara asta care nu pot fi atinse. La momentul actual, totul se închină în faţa banului. Absolut orice gest suceptibil de a aduce un beneficiu financiar trece pe prima poziţie. Tot ceea ce este legat de alte valori, care nu au o legătură directă cu beneficiul financiar, e dat la o parte“, a spus cineastul. 
 
***
 
Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, fost ministru al Culturii, îi cerea premierului Victor Ponta să nu desfiinţeze Muzeul Ţăranului Român, el comparând o eventuală decizie în acest sens cu dărâmarea bisericilor de către Nicolae Ceauşescu, porivit Mediafax.
 
Gigel Ştirbu, învestit marţi în funcţia de Ministru al Culturii, a declarat tot pentru Mediafax că nu este de acord cu comasarea Muzeului Satului cu Muzeul Ţăranului Român (MŢR) din Bucureşti, afirmând că "MŢR este o instituţie emblematică" pentru spiritualitatea poporului român. 
 
De asemenea, Virgil Niţulescu, directorul MŢR, a trimis o scrisoare deschisă în care declara că a fost „informat cu privire la existenţa unui proiect de hotărâre a Guvernului care ar face ca, într-o primă etapă, Muzeul Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa» să treacă în subordinea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi imobilul din Şoseaua Kiseleff nr. 3, care adăposteşte Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în administrarea Muzeului Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa»“. 
 
Citiţi şi: 

Andrei Pleşu: Dna. Plumb şi dl. Ponta au insomnii cu privire la MŢR. Le sugerez să comasăm Camera Deputaţilor cu Senatul

Filosoful Andrei Pleşu a spus că posibila comasare a Muzeului Ţăranului Român cu Muzeul Satului din Bucureşti este o idee care demonstrează că în România nu mai există nici măcar reguli minimale. Scriitorul îi propune guvernului, într-o notă ironică, şi alte comasări, cum ar fi Camera Deputaţilor cu Senatul sau Învăţământul cu Irigaţiile.

Liiceanu :„Se pare că suntem incapabili să ne încropim o istorie şi un destin“

„Din clipa în care Andrei  Pleşu n-a mai fost ministru al Culturii, iar Horia Bernea  a dispărut, Muzeul Ţăranului Român (MŢR) a intrat într-o lentă agonie“, spune filosoful Gabriel Liiceanu, referindu-se la ideea comasării Muzeului Satului cu MŢR. 

SCANDAL Se uneşte Muzeul Ţăranului Român cu Muzeul Satului din Bucureşti?

Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, fost ministru al Culturii, îi cere premierului Victor Ponta să nu desfiinţeze Muzeul Ţăranului Român. O eventuală decizie în acest sens s-ar compara, a mai spus el, cu dărâmarea bisericilor de către Nicolae Ceauşescu.

Noul ministru al Culturii, despre comasarea Muzeului Satului cu Muzeul Ţăranului: „Nu sunt de acord cu această iniţiativă”

Noul ministru al Culturii, Gigel Ştirbu, învestit în funcţie marţi, a declarat că nu este de acord cu posibila comasare a Muzeului Satului „Dimitrie Gusti" cu Muzeul Ţăranului Român (MŢR), argumentând în acest sens pentru Mediafax că MŢR este o intituţie emblematică pentru spiritualitatea poporului român.

Directorul Muzeului Ţăranului Român susţine că instituţia pe care o conduce se va comasa cu Muzeul Antipa

Muzeul Ţăranului Român ar urma să fie comasat cu Muzeul Satului, iar clădirea de pe bulevardul Kiseleff ar urma să fie cedată Muzeului de Istorie Naturală Grigore Antipa. Schimbarea a fost contestată de directorului Muzeului Ţăranului Român, Virgil Ştefan Niţulescu, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Victor Ponta.

Antipa şi Muzeul Ţăranului Român, cele mai căutate muzee pe Google, în România, în 2013

Muzeul Antipa şi Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti sunt cele mai căutate instituţii muzeale pe motorul de căutare Google în 2013, în România, potrivit tradiţionalului Zeitgeist, o serie de topuri realizată de motorul de căutare pe internet.

 

citeste totul despre: