INTERVIU Alexandru Nanau, regizorul documentarului „colectiv“: „Încă se votează cu cel care pare mai puternic, nu cu cel care face mai bine“

Alexandru Nanau FOTO Getty Images

Alexander Nanau, regizorul documentarului „colectiv“, este de părere că, la cinci ani de la tragedia din clubul bucureştean, clasa politică e neschimbată, însă îşi pune speranţa şi încrederea în puterea societăţii civile.

„colectiv“ este un documentar observaţional, care spune povestea primului an de după incendiul din clubul Colectiv, în urma căruia 64 de oameni au murit. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj şi responsabilitate. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, regizorul Alexander Nanau a vorbit despre şansele filmului de a fi nominalizat la premiile Oscar 2021, despre laudele primite de la criticii străini, dar şi despre politicienii care continuă să-i mintă pe cetăţeni şi despre dorinţa vizibilă de reformă a societăţii civile.

„Weekend Adevărul“: Domnule Nanau, critica de film şi presa internaţională au descris „colectiv“ ca fiind unul dintre cele mai bune documentare ale anului. Cum se vede perspectiva unei nominalizări la Oscar?

Alexander Nanau: Evident, şi eu, şi echipa suntem bucuroşi că este atât de apreciat filmul. Sigur, în acelaşi timp, suntem şi trişti că problemele din film încă persistă, însă persistă în toată lumea, iar oamenii se identifică în ele. E foarte greu de spus. E un an atipic, concurenţa încă este foarte mare, atât la secţiunea „Cel mai bun film internaţional“, categorie la care România a nominalizat filmul, cât şi la secţiunea documentar. Din cauza pandemiei de COVID-19, criteriile de eligibilitate au fost extinse şi, astfel, există sute de filme eligibile. E o cursă în care intrăm în competiţie cu foarte multe filme, iar anul acesta, mai ales pe partea de documentar, este unul foarte puternic. Sigur că avem şanse, având în vedere că este atât de apreciat de presa de specialitate. Este foarte onorant să fim apreciaţi la nivel mondial atât de mult.

Una dintre temele principale ale filmului vizează jurnalismul de investigaţie. De ce aţi ales şi această perspectivă?

Ce am încercat să fac a fost să înţeleg mai bine care este rolul presei într-o democraţie şi cât de esenţială este ea, mai ales că sunt timpuri în care singurul scop al politicului este, se pare, să creeze o realitate paralelă. Orice se scoate pe gură în momentul acesta este praf în ochi – nimic nu poate fi cuantificat ca fiind adevărat. Totul e o invenţie a politicului, iar această invenţie poate fi supusă unui test al realităţii doar de către presă. Ea trebuie să funcţioneze în slujba cetăţeanului. Întrebarea este cât din presă funcţionează cu adevărat în slujba cetăţeanului? Şi, punând această întrebare, am învăţat foarte clar că informaţia de calitate are tot timpul şi o persoană de calitate în spate. Putem avea încredere în jurnaliştii care au probat că sunt de încredere.

UN TEST DE CURAJ PENTRU POLITICIENI

Ce credeţi că a schimbat acest documentar, ce efecte a produs?

În primul rând, sper că le aduce oamenilor o înţelegere mai bună a ceea ce înseamnă manipulare a puterii şi cum funcţionează mecanismele de manipulare. Mai mult decât atât, ne arată foarte clar că este posibil ca un singur om să schimbe o societate. Să ne amintim de medicul Camelia Roiu, care a schimbat mersul lucrurilor în România anului 2016. Dacă ea nu dezvăluia că infecţiile nosocomiale i-au ucis, de fapt, pe mulţi dintre răniţii de la Colectiv, şi în ziua de azi am fi avut o Hexi Pharma care ar fi distribuit dezinfectant diluat, cu buna cunoştinţă a politicului.

Ideea filmului v-a venit imediat după eveniment?

Foarte repede după eveniment mi-am dat seama că trebuie făcut un film pentru a înţelege ce se întâmplă în societatea românească, dar pe la sfârşitul lunii noiembrie am zis: „OK, chiar începem, vom face acum acest film“.

Ce provocări v-a adus acest documentar?

Provocările au fost acelea de a avea acces într-o redacţie de ziar şi într-un Minister. Mă întreb dacă în 2021, de exemplu, oricine de la guvernare ar avea curajul să ofere transparenţă. Cred, cumva, că asta este cea mai mare lecţie învăţată: o societate nu se poate dezvolta fără transparenţă. Pentru noi a fost foarte important să traducem asta într-o limbă cinematografică, astfel încât lumea să înţeleagă ce înseamnă, cum funcţionează transparenţa şi că, în spatele ei, trebuie să stea şi o intenţie bună. Iar la momentul acesta chiar e o întrebare: „Oare ne-ar lăsa cineva să avem acest grad de transparenţă pe care ni l-a permis un om care nu era politician, Vlad Voiculescu?“. Oare politicienii de azi ar avea curajul să fie aşa de transparenţi?

SOCIETATEA CIVILĂ, SINGURA CARE S-A SCHIMBAT

În film există o replică: „Forţele care ne guvernează ne influenţează viaţa“. Cum se vede clasa politică la cinci ani de la Colectiv şi cum a transformat ea societatea civilă?

Clasa politică este absolut neschimbată. Nu putem să avem încredere în nimic din ce se spune la momentul acesta. Ca dovadă, spitalele româneşti încă raportează infecţii nosocomiale zero – ceea ce, din punct de vedere ştiinţific, este absurd, nu există aşa ceva. Şi asta cu buna ştiinţă a ministrului Sănătăţii şi a preşedintelui ţării, care se face că investighează. Tot timpul investighează, nu prea ştim exact ce, dar investighează... Singurul lucru care s-a schimbat în România, de la Colectiv încoace, este societatea civilă. Tocmai a construit un spital cu banii noştri, cu banii donatorilor, şi cu un sfert de milion primiţi de la trupa Metallica (n.r. – Primul Spital Naţional de Copii pentru Cancer, Boli Grave şi Traumă, construit de Asociaţia Dăruieşte Viaţă). Pentru că politicienii noştri, prin managerii puşi de ei pe criterii politice, pur şi simplu ne fură banii în loc să investească în sistemul de sănătate. Dar preferă să ne spună că, de fapt, sistemul nostru de sănătate este pus la punct.

Incendiul din secţia ATI de la Spitalul Piatra Neamţ ne-a arăta că România încă nu e pregătiră să trateze mari arşi.

Nu, nu este în stare. Este o catastrofă ca, la cinci ani de la Colectiv, ţara să nu fie în stare să trateze marii arşi şi să fie nevoie de intervenţia ministrului Sănătăţii şi de presiunea societăţii civile pentru a transporta marii arşi în afara ţării. Este o mare problemă.

Vedem în documentar imagini de impact din spatele uşilor închise. Nu v-aţi gândiţi să lansaţi filmul mai devreme?

Din punctul nostru de vedere, nu se putea lansa mai devreme. Atât ne-a luat, efectiv, să facem filmul şi, în orice caz, nu cred că filmul trebuie să servească vreunui mesaj politic de actualitate. Eu cred că temele arătate în film – căutarea adevărului, transparenţa politicului, manipularea politicului şi corupţia pe care o ascunde şi care duce la moartea oamenilor – sunt teme universale. Ele se vor repeta la nesfârşit dacă nu învăţăm să le depistăm. Aceste teme nu ţin de faptul că azi e o persoană sau alta în fruntea puterii. Ele se repetă, iar ideea unui film documentar nu este să fie partizan, ci să dea spectatorului o cheie de citire a realităţii din jurul nostru.

Au existat şi persoane care au refuzat să apară în documentar?

Sigur, la început am contactat şi am vorbit cu multă lume, printre care şi cu domnul Bănicioiu (n.r. – Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii în 2015). El ne-a zis foarte clar că nu-l interesează să participe, că orice a avut de spus a spus în spaţiul public. Şi aşa a şi fost.

Există voci care spun că documentarul este folosit acum în scopuri politice. Dumneavoastră ce părere aveţi?

Nu-mi dau seama cum ar putea fi folosit în interes politic, mi se pare o citire foarte locală. Până la urmă, documentarul a fost filmat în 2016, când domnul Vlad Voiculescu era un cetăţean, nu un politician, care a fost numit în fruntea Ministerului Sănătăţii. Pentru noi, important a fost să arătăm realitatea de atunci.

Vlad Voiculescu în documentarul „colectiv“

Care a fost aceea?

Realitatea de atunci a arătat că a fost nevoie de un cetăţean normal pentru a spune, pentru prima dată dintr-o poziţie de putere, adevărul. Nu putem şi nu am fost în stare să tratăm marii arşi. Acest lucru n-a fost recunoscut atunci de politicieni, ci de un simplu cetăţean făcut ministru al Sănătăţii. Iar asta este o realitate indubitabilă. Faptul că Vlad Voiculescu a devenit politician şi a candidat, asta s-a întâmplat la mult timp după ce noi am lansat filmul. Oricine spune că noi am făcut un film în acest scop... Mi se pare că e o bârfă balcanică şi nu mă interesează. Eu văd cu totul altfel situaţia.

Cum anume?

Ce arată filmul în 2016 – transparenţa şi adevărul oferite de la pupitrul puterii – mai degrabă îl obligă pe Vlad Voiculescu, dacă ajunge într-o poziţie de putere, să dovedească că poate să-şi menţină atitudinea deschisă faţă de adevăr şi transparenţă. Nicidecum nu mi se pare că-l ajută, ci mai degrabă îl obligă.

„MURIM LA MÂNA UNOR POLITICIENI POPULIŞTI“

În acest caz, cum nu aţi vrea să fie perceput „colectiv“, ce interpretări v-ar dezamăgi?

Eu cred că orice film care se ocupă cu tema societăţii este un film politic. Eu nu cred că este un film partizan, pentru că filmul se petrece pe perioada mandatului Guvernului tehnocrat. Investigaţiile jurnalistice au vizat guvernul tehnocrat. Din acest motiv nici nu prea înţeleg ideea că ar fi partizan – pentru că i se reproşează că ar fi partizan cu partea reformatoare a sistemului de acum, cu partidele reformatoare. Vreau ca filmul să fie perceput fix cum l-am perceput eu însumi atunci: un proces de a înţelege cum funcţionează puterea, cum funcţionează manipularea şi de ce avem nevoie de adevărul absolut adus de o presă independentă. Altfel, realitatea este că murim la mâna unor politicieni populişti, manipulatori, care sunt preocupaţi, împreună cu responsabilii din Sănătate, să fure banul public şi să nu reformeze acest sistem de sănătate, aflat la nivelul unei ţări din lumea a treia.

Cum vedeţi faptul că domnul Piedone este din nou primar? E o dovadă că uităm, poate chiar iertăm, prea repede?

Asta ţine de calitatea votanţilor. Cred că o bună parte din societatea românească nu este foarte interesată şi foarte documentată cu privire la cum funcţionează în realitate puterea. Încă se votează cu cel care pare mai puternic, nu cu cel care face mai bine. E datoria fiecăruia să înţeleagă care dintre politicienii care vor fi aleşi vor avea, într-adevăr, personalitatea de a sluji cetăţeanul şi nu de a-l păcăli şi de a-l fura patru ani.

Aţi petrecut mulţi ani în străinătate, în Germania. Cum se vede România de departe?

O percep ca pe o democraţie foarte tânără, care este pe pas de a se reforma. Am speranţe că, totuşi, românii vor o schimbare. Vedem că au apărut partide reformatoare, care, la ultimele alegeri locale, au câştigat foarte mult, inclusiv niste oraşe mari. Sunt nişte oameni care, într-adevăr, sunt gata să lupte cu corupţia, s-o denunţe şi să devină transparenţi în actul lor de exercitare a puterii. Asta se vede acum în Bucureşti, vedem câte primării încep să scoată la suprafaţă mizeriile şi furturile care s-au produs în ultimii patru ani. Şi cred foarte tare că România, la fel ca alte ţări, se dezvoltă mergând spre reformă, nu spre aceleaşi populisme şi promisiuni din partea unor partide tradiţionale, în care sunt aceiaşi oameni de 30 de ani. Aceşti politicieni schimbă partidul de pe o zi pe alta, iar politicul pentru ei înseamnă doar să fure banul public şi să păcălească din patru în patru ani alegătorul. Eu cred foarte tare în puterea reformatoare a acestei societăţi.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Scurt CV

Numele: Alexander Nanau

Data şi locul naşterii: 18 mai 1979, Bucureşti

Studiile şi cariera:

A absolvit regia de film la Academia de Film şi Televiziune din Berlin.

A produs documentarele „Lumea văzută de Ion B.“ (2009) şi „Toto şi surorile lui“ (2014). Primul a câştigat, în 2010, premiul Emmy International, fiind prezentat în peste 40 de festivaluri de film.

În 2019, a lansat „colectiv“, care este propunerea României pentru o nominalizare la Oscar 2021 şi a fost premiat la mai multe festivaluri, între care Festivalul Internaţional de Film din Zürich şi Festivalul Internaţional de Film Tromsø. Recent, „colectiv“ a fost desemnat de Academia Europeană de Film cel mai bun documentar al anului.

Locuieşte în: Bucureşti