Cine pe cine judecă

Una din libertăţile pe care românii cred că şi le-au cucerit după 1989 pare să fie dreptul la scandal. Înainte de revoluţie, un mimat consens naţional cu iz mortuar domnea peste spaţiul public. Acum, de la guvern şi parlament până la ultima midinetă botoxată, care tocmai din scandal trăieşte, această inflamare publică purulentă e produsă şi întreţinută cu consecvenţă, mai ales fiindcă există un public amator de aşa ceva.

Cum se ştie în marketing, scandalul vinde. Aşa că, de ce să nu facem scandal, când aceasta înseamnă câştig? Iar într-o societate în care linia de demarcaţie între valoare şi nonvaloare a devenit aproape invizibilă, în care internetul a permis invazia imbecililor, cum spunea Umberto Eco, rezolvarea scandaloasă a conflictelor a devenit regulă. Căci are audienţă, fiindcă românului îi place să se uite îndelung în curtea vecinului şi să se simtă bine, căci astfel se poate gratula, crezând că el e altfel. Mai bun, desigur.

Când astfel de „manére” sunt translatate şi în domeniul cultural, e sigur că viitorul nu sună bine. Şi nici prezentul. Zilele acestea, la Brăila avem sub ochi un nou scandal care tulbură apele în general liniştite, ale oraşului. Muzeul Brăilei „Carol I” a rămas fără directorul care s-a ocupat de colecţiile şi de activităţile sale, din 1975, întâi ca muzeograf şi, din 1989, ca manager, cum se spune azi.

Sanda Vişan – Domnule Ionel Cândea, aţi fost plasat de preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, în ochiul unui turbion. Sigur, nu-şi permite oricine să plaseze un membru corespondent al Academiei Române în centrul unei dispute locale! Ce s-a întȃmplat, din punctul dv. de vedere?

Ionel Cândea: - Vă pot spune că luni, 22 martie 2021, am primit adresa Consiliului Judeţean Brăila, prin care eram anunţat că pe 19 martie a început evaluarea mea anuală, deoarece pe 28 aprilie se împlinea anul I din contractul meu de management încheiat pe trei ani, 2020-2023.

Am replicat în aceeaşi zi şi am subliniat faptul că a început evaluarea mea fără să fiu anunţat înainte, aşa cum este firesc, dar, ceea ce era şi mai grav, stabilea data de 6 aprilie 2021 pentru interviul ce urmează totdeauna, ca procedură. Adică în aceeaşi zi în care, la Curtea de Apel Galaţi aveam recursul cu Consiliul Judeţean Brăila, la Hotărârea Tribunalului Brăila, prin care Consiliul Judeţean trebuia să vireze suma de 35.000 lei, datorată Muzeului Brăilei „Carol I”, pentru 100 de medalii bătute la aniversarea a 25 de ani de existenţă Editurii Istros, care înseamnă 625 titluri ştiinţifice şi 15 Premii ale Academiei Române şi pentru placa ce consacra activitatea Centrului de Studii Dunărene Brăila, sub egida Academiei Române.

De aici şi Comisia de evaluare - după lege, 2 specialişti în domeniu şi un reprezentant al Consiliului Judeţean Brăila - alcătuită, penibil, din domnul Muscă Romeo Valentin, proaspătul „manager” al Muzeului Judeţean Vrancea din Focşani, aşezat în post la 15 martie 2021, teolog - ca studii -, dar director al Casei de Cultură din Odobeşti şi ziarist. Nici o legătură cu ceea ce înseamnă activitatea de conducere a unui muzeu. Al doilea specialist a fost desemnat directorul adjunct tehnic al MNAR, domnul arhitect Liviu Constantinescu. Cât priveşte pe cel de-al treilea, din partea Consiliului Judeţean Brăila, nu-l numesc, fiindcă ştiam că va da cu maximum două puncte mai puţin decât ceilalţi doi. Cu ceva ani în urmă, acelaşi personaj, director adjunct juridic, s-a pretat la un adevărat târg privind nota mea, în contra prof. univ. dr. Ioan Opriş şi dr. Dorin Narcis Ion.

Aşadar, în ziua de 6 aprilie 2021 m-am prezentat la Registratura Consiliului Judeţean Brăila şi am depus o contestaţie în privinţa lui Muscă Romeo Valentin, la ora 10:38, contestaţie care a plecat la biroul Preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila sub ochii mei. Evaluarea începea la ora 11.00.  Răspunsul la această contestaţie aveam să-l primesc pe 8 aprilie.

Până atunci, m-am prezentat la ora 13.00 în faţa Comisiei de evaluare, pentru a le comunica celor de faţă că nu voi sta la interviu, pentru că am contestat un membru al comisiei, pe domnul Muscă Romeo Valentin. Am fost insistent invitat să iau loc şi am refuzat, fireşte, cel mai mult insistând chiar domnul  Muscă Romeo Valentin.

Ei bine, a doua zi am primit rezultatul evaluării. Stupefiant: aveam media 5,08 la analiza Raportului meu anual (94 de pagini + 230 pagini anexă, reprezentând Activitatea profesională a Muzeului Brăilei „Carol I” pe 2020) şi nota 0,00 la Interviu [!!??].

Sigur, a doua zi, pe 8 aprilie, dimineaţă la 10.00, m-am prezentat cu o contestaţie la registratura Consiliului Judeţean. Spre surprinderea mea, am fost rugat să semnez de primirea răspunsului la Contestaţia mea din 6.04.2021 privindu-l pe Muscă Romeo Valentin!!!

Am aşteptat fără nădejde judecata colegilor din Comisia de rezolvare a contestaţiei. De ce? Simplu, ea era alcătuită din domnii Ailincăi, manager la ICEM Tulcea şi Mototolea - manager la MNIA Constanţa. Cu domnul Ailincăi aveam un vechi diferend din 2012, dacă ţin bine minte, când, ca membru CNATDCU, am respins, ca reprezentant al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi în acest organism, cererea sa de a trece de la Cercetător Ştiinţific III la CS I, din cauza insuficienţei operei sale ştiinţifice publicate. A ţinut minte şi, ulterior am avut mici frecuşuri, mai ales cu prilejul începerii lucrărilor de descărcare de sarcină arheologică la podul peste Dunăre.

Nu are rost să dezvolt mai mult şi să arăt că toate au fost pregătite pentru a ieşi un rezultat dorit încă din 2016, de preşedintele CJ Brăila. La prima întâlnire, în octombrie 2016, mi-a spus: „Am auzit pe surse, doar pe surse, că dumneata faci la Muzeu ce vrei!”. I-am răspuns că fac „doar ceea ce trebuie şi că am crezut că doreşte să mă felicite pentru primirea ca membru corespondent al Academiei Române!”.

De atunci a început şi prigoana contra editurii „Istros” a Muzeului Brăilei „Carol I”.

Muzeul Brăilei a crescut treptat, fiind azi foarte departe de debutul său modest. De la colecţia de instrumente de laborator ale Colegiului „Nicolae Bălcescu”, cu care a început, adăugându-i în 1955 Muzeul Memorial „Hristo Botev”, apoi obiectele găsite pe o epavă otomană scufundată, a continuat cu donaţii ale unor familii brăilene şi a iniţiat din 1975 achiziţii sistematice de artefacte, menite a alcătui o colecţie reprezentativă pentru istoria vieţuirii românilor şi a altor neamuri aşezate în această zonă de pe malul Dunării, atât de fertilă intelectual.

Azi, instituţia are secţii de arheologie, istorie, etnografie, artă, ştiinţele naturii, memoriale, expunând patrimoniul ce a rezultat din cercetările arheologice, desfăşurate de specialiştii muzeului în ultimele patru decenii, colecţia de obiecte reprezentative pentru istoria socială şi economică a oraşului, ca şi cea etnografică, ilustrând ocupaţiile şi meşteşugurile specifice zonei, cea de artă, iniţiată prin donaţia colecţionarului Anastase Simu din 1928, îmbogăţită apoi până la cele 4000 de artefacte deţinute în prezent, ilustrative pentru evoluţia artei şi a fotografiei româneşti, ca şi pentru artele decorative, la care se adaugă fondurile memoriale interesant expuse, dedicate personalităţilor care au făcut faima Brăilei, între care Perpessicius, Istrati, Nae Ionescu, Anton Dumitriu, Edmond Nicolau, sau Ana Aslan.

Sanda Vişan - În context naţional, unde aţi plasa activitatea Muzeului Brăilei, căruia dv. i-aţi adăugat numele lui Carol I, regele întemeietor al modernităţii în Romȃnia, după mugurii apăruţi în prea scurta domnie a lui Alexandru Ioan Cuza?

Ionel Cândea - Anul acesta, la 23 august, Muzeul Brăilei „Carol I” va împlini 140 de ani de la întemeierea sa, prin Decretul regal 2134 din 23.08.1881, al regelui Carol I, în cadrul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila. Sigur, au urmat etape importante înainte de Primul Război Mondial, perioada interbelică şi apoi după 1947, până în zilele noastre. Patrimoniul de astăzi pentru toate secţiile este deschis publicului vizitator.

Calificarea colegilor muzeografi şi cercetători permite realizarea, în cadrul muzeului, a 5 reviste pe domeniile: arheologie-istorie („Istros”, acreditată european – ERIH- în 2020), ştiinţele naturii („Jurnalul biodiversităţii”, ultimele numere on-line, din lipsă de fonduri), studii culturale („Analele Brăilei”), literatură şi critică literară („Colocvii dunărene”, online), muzeografie brăileană (număr unic, anual, 20 ianuarie/„Brăila 653”).

Din 1995 funcţionează, în cadrul muzeului nostru, Editura Istros, cu peste 625 de titluri ştiinţifice, în cadrul căreia s-au primit 19 Premii ale Academiei Române şi coeditări cu Editura Academiei Române.

Din 2016, cu aprobarea Prezidiului Academiei Române, în cadrul muzeului funcţionează Centrul de Studii Dunărene Brăila, sub egida înaltului for de recunoaştere şi consacrare ştiinţifică al României.

Toate acestea mă îndreptăţesc să afirm că Muzeul Brăilei „Carol I” se situează între primele 10 muzee judeţene din România.

În 2019, apreciatul umorist Costel Pătrăşcan, organizatorul Salonului Internaţional de Caricatură de la Brăila, a propus înfiinţarea unui Muzeu al Umorului Desenat, fructificând astfel relaţiile cu caricaturişti din întreaga lume, cultivate vreme de peste 20 de ani.

Managerul Muzeului Brăilei a agreat ideea constituirii unei secţii cu acest profil, apărând iniţiativa în faţa opoziţiei unui consilier local liberal “pierdut în cultură” (nu “în traducere”, ca în filmul Sofiei Coppola), care îi reproşa astfel atitudinea: ”Cum puteţi dumneavoastră să asociaţi cultura cu caricatura, având în vedere că sunteţi un specialist în domeniul culturii?”*.

Sanda Vişan - De ce vă opuneţi deschiderii unui muzeu al caricaturii, propus de unul din cei mai valoroşi umorişti ai noştri (dacă nu chiar cel mai)?

În disputa cu politicienii locali aţi fost învins de umor?

Ionel Cândea - Pe scurt, lucrurile stau în felul următor: am cunoscut pe domnul Costel Pătrăşcan şi am convenit cu mult înainte, încă de prin 2019, când am obţinut şi clădirea din str. Ana Aslan nr. 27, pentru Biblioteca documentară de instituţie şi pentru Muzeul Umorului Desenat.

În ceea ce mă priveşte, am solicitat două clădiri pentru aceste două funcţiuni ale muzeului. Clădirea din Ana Aslan 27 şi str. Ana Aslan nr. 29. Evident, s-a aprobat de către Consiliul Judeţean doar clădirea din str. Ana Aslan nr. 27. Am fost întrebat la şedinţa de Consiliu Judeţean respectivă dacă cele două funcţiuni merg împreună şi, câtă vreme hotărârea era luată, am spus da. Urma ca biblioteca noastră, alcătuită din bibliotecile Gh. T. Ionescu, Radu Manolescu, Petre Diaconu, Mihai Maxim, Mihail Guboglu, Paul Cernovodeanu, Mihai-Sorin Rădulescu, Demostene Russo - circa 50.000 de volume, multe cu valoare bibliofilă, să ocupe parterul clădirii repartizate.

Mare mi-a fost mirarea când, cerând Centrului de Creaţie Brăila cele aproximativ 3000 de lucrări ce se adunaseră aici în decursul a peste 30 de ediţii ale Festivalului Internaţional al Umorului Desenat de la Brăila, noul director al Centrului, doamna Sulicu Alina Petronela mi-a spus că, după toate căutările, nu au fost găsite decât 107 lucrări, din care doar 53 lucrări autentice, în rest xerox-uri color etc. (expertiza colegei Alina Ruxandra Mircea de la secţia de artă a muzeului)

În această situaţie, un compromis ar fi fost organizarea acestui Muzeu în mansarda clădirii, deosebit de generoasă ca spaţiu, dar m-am lovit de refuzul categoric al domnului preşedinte, ca şi al domnului Costel Pătrăşcan.

Şi mai straniu e faptul că au apărut - mi s-a spus -  circa 1000 de lucrări din cele ce se spune că existau la Centrul de Creaţie! Reacţia mea a fost elementară: întâi de toate trebuie lămurită provenienţa lor, în condiţiile în care din 3000 nu s-au mai găsit decât 107 la Centrul de Creaţie! Cineva, abilitat, trebuie să le caute!

Preşedintele Consiliului Judeţean a preferat să vorbească cu „presa locală”, aservită în totalitate, şi să explice că eu refuz să organizez Muzeul Umorului Desenat. Mai mult, a promis să retragă clădirea din administraţia Muzeului şi să o ofere Bibliotecii Judeţene, care să organizeze Muzeul Umorului Desenat, iar cărţile din bibliotecile de mai sus le va da Bibliotecii Judeţene. În această situaţie, am informat Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, de intenţiile cu totul speciale de la Brăila.  

În concluzie, să hotărască cititorii dacă am fost învins de „umor” sau de alte apucături...

În peste 25 de ani de existenţă şi cu 625 de titluri la activ, Editura Istros a Muzeului Brăilei, înfiinţată de prof. univ. Ionel Cândea, s-a impus ca un for de înaltă calitate profesională a culturii scrise, ce ar trebui să constituie un punct de mândrie pentru întregul oraş. De la documente legate de istoria poporului român, a minorităţilor care făceau cândva bogăţia extraordinară a oraşului de la Dunăre şi a zonei extinse de românitate ce include Basarabia într-un spaţiu istoric comun cu România, la legăturile acestei zone balcanice şi a Mării Negre cu cea a Mediteranei, adică a spiritului occidental, de la monografii zonale la studii de istorie şi arheologie, de la jurnale ale unor călători români la memorii ale unor personalităţi din diferite epoci, corpusul de teme şi subiecte abordate este unul vast şi diversificat. Ceea ce a atras aprecierea Academiei Române, care a premiat 15 dintre lucrările apărute la editura brăileană.

Sanda Vişan - Presa locală relatează că de ceva timp consilierii locali s-au arătat îngrijoraţi de unele aspecte din activitatea Muzeului, precum achiziţii fără licitaţie publică, selectarea preferenţială a propriilor dv. lucrări şi ale unor cunoscuţi, pentru publicare la Editura Istros, sau alegerea unei tipografii pentru a furniza servicii de curăţenie şi supraveghere la Muzeu.

Nu aţi dorit să răspundeţi la întrebările presei locale şi vă înţeleg, căci ce jurnalişti sunt aceia care nu ştiu măcar despre ce scriu, aşa cum dovedesc în articolul Muzeul Umorului, mutat la Biblioteca Judeţeană **, unde îl numesc greşit tocmai pe personajul central al relatării, zicȃndu-i Ionel, în loc de Costel Pătrăşcan. Aşadar, ce răspunsuri aveţi la nedumeririle de mai sus?

Ionel Cândea - Referitor la consilierii judeţeni şi îngrijorările lor, despre care mă întrebaţi, ţin să spun că lucrurile sunt lămurite de mai bine de 2 ani (aprilie-mai, 2018), adică înainte de auditul din 2021 (5 ianuarie - 12 martie), care audit a fost dublat de controlul Curţii de Conturi Brăila (mai-iulie, 2018). Concluzia Curţii de Conturi Brăila a fost fermă şi clară: nu există prejudiciu la Muzeul Brăilei „Carol I”.

Trebuie să fac sublinierea că, dacă în 2018 preşedintele Consiliului Judeţean Brăila a anunţat presei din Brăila, că trimite controlul la muzeu, după încheierea controlului de audit şi al celui de la Curtea de conturi, cu rezultatul amintit mai sus, nu a mai avut aceeaşi grijă de a aminti măcar presei de Brăila rezultatul acestor controale!

De câte ori vor să arunce cu noroi pe singura instituţie de cultură judeţeană din Brăila cu reală vizibilitate naţională, aşa zisa „presă” din Brăila scoate pe tapet acuzaţia că realizăm achiziţii fără licitaţii. Minciună sfruntată!

Sanda Vişan - Poate îmi răspundeţi aici şi la o nedumerire pe care o am de cȃnd, acum câţiva ani buni, am aflat că şi serviciile de supraveghere în muzee au fost externalizate.

Nu a fost o decizie aplicată în toată ţara, pe vremea guvernării PSD, tocmai pentru a găsi o cale de a sifona banul public şi în domeniul culturii? A fost sau nu mai rentabilă financiar, pentru Muzeu, această manevră, dificilă şi profesional, fiindcă supravegherea presupune personal specializat?

Ionel Cândea - În ceea ce priveşte externalizarea, categoric a fost în paguba bugetelor instituţiilor muzeale! Cele 26 de supraveghetoare din momentul de faţă, la 9 imobile, cu 11 clădiri, li se par multe celor de la Consiliul Judeţean Brăila, care ne-au dat bani doar pentru 22, în bugetul pe 2021. Dintre ele, 4 vor trebui să plece! În privinţa paznicilor, la fel. Sunt 26, dar aici s-au acoperit banii pentru ei, mai puţin pentru cei din timpul zilei.

Prin urmare, serviciile de supraveghere şi pază externalizate ar trebui să se supună legii prin care există totdeauna o proporţie între populaţia judeţului, respectiv a municipiului şi numărul de angajaţi ai instituţiilor.

Patruzeci şi cinci de ani. E mult? E puţin?

În viaţa unui om ar putea fi jumătatea drumului său (în cel mai bun caz).

Într-o profesie, e aproape totul, adică perioada activă a oricărui individ. 

Într-o instituţie relativ tânără, această aproape jumătate de veac e esenţială, fiindcă atunci se pun pilonii pe care se ridică întreaga construcţie instituţională şi spirituală (fiind vorba de o alcătuire culturală).

Iar când profesia specialistului şi construcţia instituţională se întâlnesc, evenimentul e mutual benefic, încât am putea exclama, cu vorbele lui Leibniz, că trăim în cea mai bună dintre lumile (administrative) posibile. Dar iată că realitatea românească ne contrazice flagrant.

Sanda Vişan - Aţi contestat în instanţă decizia Consiliului Judeţean de a vă demite. Justiţia romȃnă are un proces de cogitaţie îndelungat şi nu ştim ce decizie va lua în această speţă şi mai ales cȃnd o va face.

De aceea, în ipoteza că mandatul dv. se opreşte aici, vă întreb care consideraţi că este contribuţia dv. la existenţa acestei instituţii de cultură esenţiale, a oraşului Brăila, care, atunci cȃnd se va scrie istoria muzeului, va ocupa un capitol important?

Ionel Cândea - Cu regretul că niciun coleg nu a început încă să scrie istoria muzeului brăilean, eu lucrând în momentul de faţă la Amintirile unui director de muzeu, ţin să spun că de la 1 septembrie 1975 şi până în prezent, deci peste 45 de ani din cei 140 ai muzeului, am contribuit cu tematica de bază a Muzeului de Istorie, în 1985 şi 2001. Am înfiinţat Editura Istros în 1995. În 2016, Prezidiul Academiei Române a aprobat funcţionarea în cadrul muzeului, sub conducerea subsemnatului, a Centrului de Studii Dunărene Brăila. Am efectuat cercetări arheologice la Cetatea Albă (1997-1998), la Orheiul Vechi (1999); la Mănăstirea Măxineni (1976-1991); la Cetatea Turnu (2006-2008), cu sublinierea că toate aceste obiective au cunoscut lucrări de restaurare, în parte sau în totalitate. Cazul Mănăstirii Măxineni, resfinţită la 25 septembrie 2018 de Patriarhul Ţării, Prea Fericitul Daniel, a fost singura mare realizare a judeţului în anul Centenarului Marii Uniri şi la 650 de ani de atestare documentară a Brăilei.

Cum mănăstirea a căpătat cu acest prilej şi hramul Învierea Domnului, nădăjduiesc acum, când ne apropiem de Săptămâna Patimilor, ca lumina adevărului să ajute pe toţi ceilalţi să cunoască şi punctul nostru de vedere.

Acest scandal pe care Muzeul Brăilei şi managerul său desigur că nu-l meritau ridică, pentru privitorul dinafară, încă o dată problema felului în care se organizează aceste concursuri/evaluări pentru funcţiile publice (când se organizează şi acestea, iar numirile nu se fac discreţionar şi la comandă politică). 

Căci, dacă doar vom mima mereu corectitudinea şi vom aduce mereu la masă mediocritatea, ca să evalueze excelenţa, e sigur că pe la jumătatea secolului nu doar că vom fi mai puţini, cum ne previn sociologii, dar vom fi şi mai proşti.

*Un plus pentru cultura brăuleană: Muzeul Umorului, în De Brăila

**În Obiectiv Vocea Brăilei