Ziua lui Eminescu: festivisme şi festivităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 161 de ani de la naşterea poetului naţional, în Bucureşti şi în ţară sunt organizate manifestări de elogiere, în vreme ce la Galaţi cea mai veche statuie a poetului a fost vandalizată. Mihai Eminescu, născut la 15 ianuarie 1850, va fi sărbătorit în Capitală, în ţară, la Botoşani, Ipoteşti, Orşova, Sibiu, dar şi la Chişinău, prin simpozioane, lansări de carte şi spectacole.

Consultaţi programul Zilelor Eminescu

Oamenii de cultură din Bistriţa, premiaţi la 161 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu

Omagierea lui Mihai Eminescu de anul acesta aduce cu ea o serie de controverse: sâmbătă vor avea loc în toată ţara, dar şi în străinătate, multe evenimente festiviste care încearcă să-i ridice osanale „poetului nepereche", consilierii locali vor recita cuminţi poezii, la Orşova, în faţa bustului, în timp ce nişte necunoscuţi au devastat, la sensul propriu, la Galaţi, cel mai vechi monument realizat în urmă cu o sută de ani de Frederic Storck.

De altfel, data de 15 ianuarie a fost decretată oficial Ziua Culturii Naţionale, conform unei legi promulgate la 6 decembrie 2010 de preşedintele Traian Băsescu. Cele mai importante evenimente omagiale se petrec la Botoşani, unde va fi lansată o serie de cărţi de poezie, dar va fi prezentat şi un spectacol cu recitaluri ale acestor poeme susţinute de actorii teatrului. Scenariul şi regia spectacolului sunt semnate de Ion Caramitru, un împătimit colaborator al Teatrului „Mihai Eminescu" din Botoşani.

Volume antologice

Seria de cărţi intitulată „Premiul Eminescu" a fost iniţiată de Editura Paralela 45, colecţia reunind 19 volume antologice ale poeţilor recompensaţi cu Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu" - Opera Omnia, acordat la Botoşani, printre aceştia numărându-se Angela Marinescu, Gellu Naum, Ileana Mălăncioiu, Mircea Ivănescu, Ştefan Augustin Doinaş, Emil Brumaru, Dorin Tudoran sau Mircea Dinescu. Lansarea acestei serii este prilejuită de cea de-a XX-a gală de decernare a Premiului „Mihai Eminescu". Această ediţie aniversară se va desfăşura în cadrul  „Zilelor Eminescu", deschise ieri la Botoşani şi desfăşurate până duminică, în oraşul aflat la 10 km de Ipoteşti, unde se află casa memorială a poetului. 

Lansarea seriei „Premiul Eminescu" - Opera Omnia va avea loc sâmbătă, de la ora 16.30, în sala de spectacole a Teatrului „Mihai Eminescu".  Printre invitaţii de la Botoşani se numără Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Dorin Tudoran, Vasile Spiridon, Victor Teişanu, Claudiu Komartin. Despre seria, care va fi prezentată de Gellu Dorian, coordonatorul colecţiei, şi de Călin Vlasie, directorul Editurii Paralela 45, Nicolae Manolescu opinează: „Iată o colecţie absolut necesară! Care nu are decât un singur cusur: e, prin forţa lucrurilor, incompletă. Cel de al douăzecilea poet, deocamdată necunoscut, îşi aşteaptă rândul".

Gala Tinerilor Scriitori

De ziua poetului naţional, tinerii scriitori ai anului 2010 sunt încurajaţi printr-un eveniment care le este dedicat în Capitală. Juriul „Galei Tinerilor Scriitori", din care au făcut parte criticii Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache şi Paul Cernat, a hotărât cele nouă titluri nominalizate la prima ediţie a evenimentului-concurs „Gala Tinerilor Scriitori /Cartea de Poezie a anului 2010", iniţiat de Dan Mircea Cipariu.

Distincţiile pentru 2010 vor fi acordate la categoriile tinerii poeţi, prozatori şi critici. Premiul „Cartea de Poezie a anului 2010" a fost obţinut la această ediţie de Ion Mureşan pentru volumul „cartea Alcool", apărută la Editura Charmides. Premiile se vor acorda sâmbătă, de la ora 18.00, la Primăria Sectorului 2 din Bucureşti. Mike Godoroja & Blue Spirit şi Marius Mihalache vor fi invitaţi la acest eveniment transmis în direct de TVR Cultural. Premiile Galei, în valoare de 10.000 lei, vor fi oferite de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Ziua Culturii Naţionale va fi sărbătorită şi la Sibiu prin evenimente organizate pe parcursul a două săptămâni, prin recitaluri de poezie de Mihai Eminescu susţinute de actorii Teatrului „Radu Stanca", alături de studenţi la actorie. În acelaşi timp, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" din Chişinău va organiza luni conferinţa „Eminescu şi harta simbolică a canonului" susţinută de criticul Iulian Costache  şi de poeta Maria Şleahtiţchi.

Seria „premiul Eminescu"

Printre titlurile din  noua colecţie „Premiul Eminescu" se numără „Probleme personale", de Angela Marinescu, „Exactitatea umbrei", de Gellu Naum, „Pleoape de apă", de Ana Blandiana,„Versuri", de Emil Brumaru, „Ardere de tot", de Ileana Mălăncioiu, „Versuri alese", de Mircea Ivănescu, „Amor amoris", de Şerban Foarţă.

Omagieri ridicole

La 15 ianuarie, 17 consilieri locali din Orşova vor recita câte o poezie de Mihai Eminescu, în faţa unui bust al poetului din oraş. Decizia, considerată iniţial o glumă, a venit într-o şedinţă de consiliu de la finalul anul 2010, când bugetul pentru organizarea „Festivalului Internaţional de poezie - Eminescu" a fost stabilit la 1.200 de lei, cu condiţia ca fiecare consilier local să recite câteva versuri din Eminescu.
Ulterior, hotărârea nu a mai putut fi revocată, iar consilierii sunt aşteptaţi să spună poeziile pregătite la festivalul organizat în parcul central situat în faţa primăriei din Orşova.

Festivismele i-au cuprins şi pe locuitorii din Ipoteşti, unde, timp de 30 de minute, va avea loc o slujbă de pomenire a lui Mihai Eminescu, la Biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril. De asemenea, în sala „Luceafărul" a Muzeului tematic „Mihai Eminescu" va avea loc vernisajul expoziţiei „Arde-n candel-o lumină...", cu obiecte din patrimoniul Memorialului Ipoteşti.

Propunere de canonizare

Vicepreşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, Victor Socaciu, a propus miercuri organizarea de manifestări culturale pentru a marca Ziua Culturii Naţionale, motivându-şi luarea de poziţie: „La nivelul întregii ţări ar fi trebuit să existe o fierbere privind pregătirea manifestărilor de celebrare a acestei zile".

Socaciu a mai spus: „Am gândit împreună cu academicianul Eugen Simion că personalitatea cea mai important legată strict de sufletul poporului nostru, de spiritualitatea românească este Mihai Eminescu". Declararea zilei de 15 ianuarie „Ziua Culturii Naţionale" nu este singura iniţiativă contestată. În luna februarie a anului trecut, numele Mihai Eminescu provoca din nou rumoare, odată cu ideea Ligii Scriitorilor Români ca poetul să fie canonizat.

Mâna muzei poetului naţional, la mare căutare

Vali Trufaşu

În oraşul de la Dunăre, grupul statuar dedicat lui Mihai Eminescu, amplasat în centrul oraşului, este vandalizat în fiecare an: în preajma datei de 15 ianuarie, cineva fură mâna muzei poetului. 

Este vorba de cea mai veche statuie din România realizată în memoria poetului, fiind opera sculptorului  Frederic Storck, care a creat-o în 1911.  „Este inadmisibil ceea ce s-a întâmplat şi anul acesta. Doar o minte nesănătoasă poate îndemna un om la un asemenea gest an de an, în preajma aniversării poetului", a declarat preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac. În loc să instaleze camere de supraveghere sau să păzească obiectivul în apropierea acestei date, autorităţile locale preferă să înlocuiască mâna în fiecare an.

Iniţial, a fost încheiat un contract cu pictorul Gheorghe Andreescu pentru realizarea a cinci mâini, dar, când acestea s-au epuizat, artistul a decis să creeze  altele pe cheltuială proprie. „Muncesc pentru onoarea gălăţenilor. Îngheţ în fiecare an ca să pun mâna la loc. Nu îmi face niciun fel de plăcere, dar asta e situaţia. Îmi pare rău că numele meu este asociat cu o faptă negativă", ne-a declarat pictorul Andreescu.

„Eminescu nu este Ceauşescu"

image

Dan C. Mihăilescu a scris cartea „Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu“ Foto: Marian Vilău



Dan C. Mihăilescu
critic literar

image

COMENTARIU

Ce trebuie să ne spunem cu toţii - profesori, elevi, istorici literari, gazetari şi cititori obişnuiţi - este că Eminescu nu (mai) este Ceauşescu. Nu este un mit, o statuie, un zeu, un semipreparat de turnat ca ingredient în zeama naţionalistă, sau în războaiele culturale care, din nefericire, ne alterează seninătatea exegetică de peste un secol încoace. Dimpotrivă, Eminescu este tot ce poate fi imaginat mai viu, mai curat, mai exemplar şi mai ne-tipic pentru lehamitea, zeflemeaua şi nimicnicia levantină.

Nu la modul paranoic isteroid - declarându-l „Voievod al spaţiului carpato-danubiano-pontic", subiect de parastase academice şi „victimă a conspiraţiei planetare iudeo­masonice" - îl vom  reapropia de sufletul noilor generaţii, ci pregătind cuminte, tandru şi inteligent învăţători şi profesori capabili să recite eufoniile sublime ale poetului, să-i accentueze prozodia fermecătoare, să-i familiarizeze pe copii cu mirajele, vizionarismul şi energia vindecătoare a rostirii sale.

Un student român la Viena şi Berlin, care ştia germana şi franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică şi gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecţie mai sublimă şi mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?

Acum câţiva ani, în metrou, doi adolescenţi frumos încruntaţi, el şi ea, cam de vreo 13-14 ani fiecare, m-au întrebat direct : „care este cea mai frumoasă poezie din literatura română?". Nu mă gândisem la aşa ceva până atunci. Cum să decretezi un superlativ absolut printre Eminescu, Arghezi, Blaga, Bacovia, Nichita, Ioan Alexandru? Dar numaidecât am spus, fără umbră de îndoială: „Rugăciunea" lui Eminescu - şi am început, halucinat, s-o recit... În astfel de ceasuri aniversare, nu vă rog altceva, decât să căutaţi această poezie şi să v-o recitaţi în singurătate. Veţi simţi, pur şi simplu, cum vă îngenunchează sufletul. Mai multe... nu am să vă spun.

Mâine, la Botoşani

Ora 11.30, la Ipoteşti, la Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu" va fi lansat volumul „Eminescu - realitate şi sublimare poetică" de Valentin Coşereanu

Ora 16.30, Teatrul „Mihai Eminescu" din Botoşani: Jubileu XX - lansarea colecţiei poeţilor laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie
„Mihai Eminescu"- Opera Omnia

Ora 17. 00, Gala de decernare a Premiilor Naţionale de Poezie „Mihai Eminescu", urmată de spectacolul „Cetăţeni de onoare ai poeziei",  regizat de Ion Caramitru.

Laureaţi ai Premiului Mihai Eminescu: Mihai Ursachi (1991), Gellu Naum (1992), Cezar Baltag (1993), Petre Stoica (1994), Ileana Mălăncioiu (1995), Ana Blandiana (1996), Ştefan Augustin Doinaş (1997), Mircea Ivănescu (1998), Cezar Ivănescu (1999), Constanţa Buzea (2000), Emil Brumaru (2001), Ilie Constantin (2002), Angela Marinescu (2003), Şerban Foarţă (2004), Gabriela Melinescu (2005) şi Adrian Popescu (2006), Mircea Dinescu (2007), Cristian Simionescu (2008), si Dorin Tudoran (2009).


Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite