Tiger Lillies, cabaret la Sala Radio

Trupa britanică Tiger Lillies a concertat, duminică seară pentru a doua oară în România, în cadrul festivalului „Viaţa e frumoasă".

Trupa britanică Tiger Lillies a concertat, duminică seară pentru a doua oară în România, în cadrul festivalului „Viaţa e frumoasă". Dacă anul trecut au bătut găini de plastic pe scenă şi s-au jucat în stilul specific care îngrozeşte, dar şi amuză în acelaşi timp, anul acesta cei trei membri au apărut într-o manieră uşor mai melancolică. Spectacolele trupei Tiger Lillies au o componentă teatrală puternică, de aceea sălile de teatru sunt preferate faţă de cele de concert. 

Melancolie pe scenă

Solistul Martyn Jaques, care a locuit şapte ani într-un bordel din Soho, Londra, unde şi-a antrenat vocea de contratenor falsetto, a apărut pe scenă în costumul obişnuit. Cu faţa vopsită asemenea unui clovn, melonul pe cap şi acordeonul verde Fantini de gât, Martyn Jaques a introdus publicul în atmosfera întunecată de cabaret a muzicii lor. Împreună cu Adrian Stout (contrabas şi ferăstrău) şi Adrian Huge (percuţie şi jucării), trupa a cântat din repertoriul care cuprinde zeci de albume care spun o lungă poveste despre viaţă. Fiecare dintre cei trei membri are un rol bine definit pe scenă, iar după două ore de concert certitudinea că, de fapt, niciunul dintre ei nu joacă este mai pregnantă decât la început.

Muzica poartă spectatorul în călătoria pe care Tiger Lillies a pregătit-o pentru el, fără ca acesta să mai poată riposta. Piese precum „Crack of Doom", „Lily Marlene", „Thousand Violins" şi „Heroin and Cocaine" au fost câteva dintre piesele cântate la Bucureşti.

Album pentru puşcăriaşi

Muzica celor de la Tiger Lillies are un umor ciudat şi obsesiv în teme precum moartea, prostituţia, depresia şi bestialitatea. Dar notele pe care cei trei membri aleg să cânte fac ca rezultatul să fie dansant, amuzant într-un mod întunecat şi poetic.

Celor de la Tiger Lillies nu le place să fie catalogaţi, încercarea în sine dovedindu-se deseori a fi inutilă. Se poate spune despre că ei că practică un „punk-cabaret" sau „satanic folk", dar niciuna dintre etichete nu cuprinde tot. Au propria ligă a muzicii care cuprinde şi teatrul, opereta, cabaretul şi circul.

„Muzica noastră are tendinţa de a lovi într-un mod neobişnuit uneori. Este destul de emoţională. Este făcută să creeze tensiune şi confuzie. Cei care vin să ne asculte nu vor avea parte de o seară uşoară şi nici de o muzică uşoară. Ne place să provocăm şi să dezorientăm audienţa şi nu ne aşteptăm să fie complet fericită. Trebuie să menţinem tensiunea. Totul ţine de ambiguitate", a spus Adrian Stout.

Trupa a fost nominalizată, în 2003, la premiile Grammy pentru albumul „The Gorey End", realizat împreună cu grupul Kronos Quartet şi cu ilustratorul Edward Gorey.