„Invitarea lui Ion Iliescu în film este o greşeală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Rebengiuc crede că participarea fostului preşedinte deturnează pelicula „Medalia de onoare“ spre politică. La sfârşitul săptămânii trecute, cunoscutul actor a fost prezent la Vaslui, unde a fost proiectată în premieră producţia recentă a lui Călin Netzer.

Evenimentul a fost dublat de proiectarea unui film de referinţă în cinematografia românească, „Moromeţii", la care a participat şi regizorul Stere Gulea. „Sunt două filme cu care mă mândresc", a declarat Victor Rebengiuc pentru „Adevărul". Este vorba, pe de o parte, despre un film remarcabil, pe care „lumea îl urmăreşte ori de câte ori se dă la televizor", şi, pe de altă parte, despre o peliculă recentă, care „se bucură de mare succes".

În opinia cunoscutului actor, care interpretează rolul lui Ion I. Ion în filmul lui Călin Netzer, „Medalia de oanoare“, această nouă creaţie regizorală are meritul de a spune „o poveste care i se poate întâmpla oricui", atu ce îi poate asigura rezistenţa la proba timpului.

Un element care a trezit interesul pentru „Medalia de onoare" este participarea lui Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, care şi-a jucat propriul rol.

„Cred că invitarea lui Ion Iliescu în acest film şi afişul care s-a făcut au fost o greşeală", a susţinut actorul, precizând că acest detaliu deturnează filmul spre politic. Victor Rebengiuc a comentat: „Nu are nicio legătură cu politicul. Ion Iliescu face ce ştie să facă. Dă mâna cu nişte oameni pe care i-a medaliat. Şi cu asta, gata. Nu face nimic altceva decât făcea când era preşedinte".


„Lumea nu vine la cinema"

Victor Rebengiuc şi-a exprimat admiraţia faţă de filmul românesc de azi şi pentru regizorii recent afirmaţi, susţinând că cinematografia recentă „se află pe drumul cel bun şi are nevoie de susţinere şi de promovare".

O dorinţă pe care şi-a mărturisit-o actorul este aceea de a juca într-un film de Corneliu Porumboiu, regizor pe care îl admiră.
Pe de altă parte, actorul a remarcat un fenomen negativ care are loc în România:

 „Lumea vine la teatru, însă nu vine la cinema. Pentru mine, este de neînţeles. Nu este normal ca lumea să nu vină la cinematograf, să stea numai în faţa calculatorului sau a televizorului să vadă un film, pentru că nu este acelaşi lucru."

La 54 de ani de când a jucat primul său rol, îndrăgitul actor de teatru şi film a mărturisit că, în profesia sa, nu a cunoscut oboseala: „Am obosit urcând pe munte, am obosit mergând pe jos, dar jucând teatru nu obosesc niciodată. Pot juca întruna."

Însă după o viaţă dedicată artei, a afirmat Rebengiuc, actorii sunt priviţi de guvernanţi şi de parlamentari „cu acelaşi dispreţ cu care sunt priviţi şi ceilalţi, cu aceeaşi lipsă de atenţie şi cu orgoliu nejustificat". „Aş vrea să mi se dea secretul acelora care devin parlamentari", a comentat actorul, adăugând: „În patru ani, ieşi milionar. Vreau şi eu secretul, şi mie îmi place să fiu milionar."

"Cred că invitarea lui Ion Iliescu în acest film şi afişul care s-a făcut au fost o greşeală. Deturnează filmul spre politic. Dar el nu are nicio legătură cu politicul."
Victor Rebengiuc
actor

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite