Horia (Augustus) Brenciu, acum director de teatru
0Pe cunoscutul prezentator de televiziune Horia Brenciu il paste o noua ipostaza: aceea de director de teatru. Dupa ce a disparut de pe ecran, iar numele sau a fost vehiculat printre cele ale
Pe cunoscutul prezentator de televiziune Horia Brenciu il paste o noua ipostaza: aceea de director de teatru. Dupa ce a disparut de pe ecran, iar numele sau a fost vehiculat printre cele ale posibililor angajati ai postului de televiziune National, Brenciu a dat curs pasiunii pentru teatru si a participat la concursul pentru postul de director al unei noi institutii bucurestene: "Teatrul Metropolitan al Tineretului". Concursul, organizat saptamana trecuta de Primaria Municipiului Bucuresti, a fost castigat de Brenciu Horea Augustus (pe numele sau adevarat), cu nota 8,37, in detrimentul celorlalti doi participanti, actorii Ovidiu Cuncea (5,43) si Mihai Razus (7,05). Un amanunt interesant l-a constituit una dintre probele de concurs, enuntata de chiar Traian Basescu, care ii obliga pe concurenti sa mentioneze atributiile primarului general si ale Consiliului General (in total 52 de atributii) - principala obsesie a actualului primar. Noul teatru va functiona in sala ARCUB, un spatiu ce nu fusese, pana acum, folosit la intregul potential, urmand sa primeasca si o suprafata de 20 de metri patrati pentru birouri, in aceeasi cladire. Teatrul, specializat in spectacole realizate de catre tinerii artisti, va avea 39 de angajati, dintre care 20 actori. El va functiona din venituri proprii si din subventii de la bugetul local, insa acestea nu vor fi alocate decat dupa aprobare noului director, de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti, in sedinta din 28 august.