Geniile României calcă pe urmele lui Enescu
0Tinerii artişti români ajunşi în fazele superioare ale Concursului "Enescu" demonstrează forţa şcolii autohtone de muzică Violonistul Vlad Stănculeasa şi pianistul Andrei Licareţ
Tinerii artişti români ajunşi în fazele superioare ale Concursului "Enescu" demonstrează forţa şcolii autohtone de muzică
Violonistul Vlad Stănculeasa şi pianistul Andrei Licareţ sunt cei mai buni români din concursul "George Enescu".
Cei doi tineri au poveşti de succes impresionante, renunţând la o parte din copilărie pentru a face performanţă. N-au jucat fotbal în faţa blocului, dar au jucat în atac cu arcuşul şi clapele pianului, antrenându-se mii de ore pentru succes.
Violonistul Vlad Stănculeasa este singurul român calificat în finala Concursului Internaţional "George Enescu", la secţiunea vioară, alături de instrumentiste din Italia şi Coreea. La secţiunea pian, Andrei Licareţ a fost singurul român calificat în semifinală, el terminând pe locul al patrulea din 35 de pianişti. În finală vor intra doi ruşi şi un american.
La secţiunea vioară, la care s‑au înscris 44 de concurenţi din 18 ţări, Stănculeasa (23 de ani) va concura în finală cu Anna Tifu din Italia (21 de ani) şi Harim Chun din Coreea (24 de ani). Premiile acordate pentru interpretare la concursul "George Enescu" sunt în valoare de 15.000 de euro (premiul I), 10.000 de euro (premiul al doilea) şi 5.000 de euro (premiul al III-lea).
Andrei Licareţ, singurul pianist român din semifinale
O imensă poftă de muzică l-a împins pe Andrei Licareţ către pian. Avea aproape cinci ani când mâinile au început să-i zburde pe clape - o joacă devenită în curând un lucru serios. O joacă transformată ulterior în premii şi concerte care au tăiat răsuflarea audienţei, în America şi Europa.
Andrei Licareţ s-a născut pe 11 septembrie 1982, în Bucureşti, şi a început studiile de pian cu tatăl său, Nicolae Licareţ (pianist, organist şi clavecinist la Filarmonica "George Enescu" din Bucureşti, acum director artistic al Filarmonicii).
Andrei a ales să-şi schimbe singur destinul, deşi părintele său nu ar fi vrut să-l îndrume spre pian. În 1986, regimul comunist era drastic în ceea ce priveşte circulaţia peste graniţă a artiştilor, lucru care l-a descurajat pe tatăl lui Andrei, care nu intuia niciun viitor pentru fiul său.
Pianistul stelist
Stelist înfocat, Andrei era chemat de multe ori să joace fotbal în faţa blocului, dar şi-a înfrânat pasiunea, alegând inevitabil clapele alb-negru. "Am făcut totul din plăcere", spune el. A trebuit să lupte întotdeauna cu tatăl său pentru un loc la singurul pian din casă, iar apoi şi-a dublat talentul cu o educaţie solidă.
Andrei Licareţ spune acum, la 24 de ani, că România nu este totuşi o rampă de lansare pentru geniile din muzică. În afara perioadei în care se desfăşoară festivalul Enescu, Occidentul nu este cu ochii pe România.
"Cel care se afirmă în Germania sau Franţa are un succes potenţial mai mare decât cineva din România", spune Andrei.
El consideră că artiştii au nevoie de un impresar care să lupte pentru drepturile lor, pentru că, de cele mai multe ori, ei nu sunt răsplătiţi financiar pe măsura investiţiei îndelungate în educaţie. "Nu cred, totuşi, că aceia care se apucă de pian o fac neapărat pentru bani", mai spune el.
Premii peste premii
-mai 1996 - Premiul I la Concursul Internaţional " Jeunesses Musicales"
-martie 2002 - Premiul I la Concursul de pian Yamaha
-mai 2003 - Marele Premiu la Concursul Internaţional Lorry Wallfisch
-noiembrie 2004, premiul I la concursul Mihail Jora
-este masterand al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti
Vlad Stănculeasa cântă la vioara lui George Enescu
La sfârşitul studiilor de la Viena, George Enescu îşi cumpăra o vioară Sanctus Serafin, din 1739. Era primul lui instrument de valoare. Spre finalul vieţii, compozitorul i-o dăruia celui care i-a fost elev, violonistul Sir Yehudi Menuhin.
Acum, vioara care a trecut prin mâinile lui Menuhin şi Enescu a ajuns să fie stăpânită de degetele lui Vlad Stănculeasa, 22 de ani, singurul român calificat în finala Concursului Internaţional "George Enescu".
Vioara i-a fost dăruită românului în 2004, pe termen limitat, de către Academia Internaţională de Muzică "Yehudi Menuhin" din Gstaad - Blonay, Elveţia, unde studiază în prezent. Casa de licitaţii Sotheby`s a evaluat-o acum zece ani la suma de 90-100.000 de lire sterline.
Ar fi dat vioara pe tenis
Vlad Stănculeasa asculta fascinat radioul, când glasul unei viori a vorbit pe limba inimii sale. Atunci s-a hotărât să-şi dedice viaţa acestui instrument. Iar acum este singurul român calificat în finala Concursului Internaţional "George Enescu", semn că instinctul nu i-a trădat talentul. Vlad Stănculeasa s-a născut în 1984 la Craiova. Primii ani din viaţă s-au scurs în acorduri de pian, Ivona Hristescu, sora sa, deschizându-i apetitul pentru muzica clasică.
La 7 ani alegea vioara, începându-şi studiul la Liceul de Artă "Marin Sorescu" din oraşul natal, la clasa profesorului Ştefan Dumitru. "N-am văzut niciodată tristeţe în renunţare", spune Vlad, care şi-a sacrificat mult timp liber pentru a ajunge la performanţă. "Dacă n-aş fi făcut vioară, aş fi practicat tenisul de performanţă", mărturiseşte el.
Hrănit de aplauzele lumii
-la sfârşitul clasei I - primul succes într-o competiţie rezervată tinerilor violonişti
-peste 25 de premii la concursuri naţionale şi internaţionale
-concerte în calitate de solist al Cameratei Lysy pe scene celebre precum Victoria Hall (Geneva), Bern Casino, Basel Casino, Tonhalle (Zurich), Lucerna, ş.a., în festivaluri precum "Menuhin Festival" (Gstaad), "Festival do Estoril" (Portugalia)