"Dracula m-a facut sa-mi controlez mai bine incisivitatea"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

- spune actorul Marius Bodochi, interpretul "vampirului pozitiv"

Dupa ce v-au vazut pe ecran interpretandu-l pe Dracula, multi s-au aratat surprinsi ca un actor atat de "serios" poate accepta sa joace in filme cu vampiri, socotite mai degraba comerciale.
- Stiu ca unii ma critica, dar eu ma bucur ca am facut acest film. Si nu ma descurajeaza criticile lor. N-am baut sange, nu-i asa, de-adevaratelea? Actoria e o joaca. O joaca de oameni mari. Jucariile noastre sunt rolurile, personajele pe care le cream. Cu cat ele te duc spre o stare-limita, cu atat este si actoria mai palpitanta. Descoperi in tine resurse nebanuite. Iti dau puteri sporite. Te tin viu, mereu in priza, cum se spune. Cat despre "Dracula", ce sa mai spun? Am citit scenariul, mi-a placut, mi-am zis ca merita sa incerc.
- Ce anume v-a placut, de fapt?
- M-a incantat povestea. Faptul ca este un film de actiune, cum nu se fac prea multe in Romania. Sigur, filmul este in asa fel construit, incat sa-i dea spectatorului occidental cam tot ce asteapta el de la o pelicula cu Dracula. Doar ca, prin repetatele caderi in timp, filmul ii obliga sa vada o fateta a personajului-vampir mai apropiat de adevarul istoric. Daca ar fi fost numai asta si tot as spune ca scenariul a fost o reusita. Ca sa nu mai spun ca, lucrand la acest film, m-am vazut obligat sa fac mult efort fizic, ceea ce nu-i rau deloc. De la antrenamente speciale de capa si spada pana la arte martiale si calarie. Miscarile cascadorului, se stie, nu pot fi mai rapide decat ale tale. Eu faceam, asadar, toata miscarea, trecand insa peste partile foarte dificile, cum ar fi sariturile in aer si celelalte. Oricat as fi exersat, nu le puteam realiza la fel de bine ca un cascador. De altfel, prin contract, actorii nici nu au voie sa le faca. Ar disparea meseria de cascador!
- Orice rol nou lasa in actor o urma. Eternul "altceva". Ce v-a adus in plus Dracula?
- M-a facut si mai incisiv decat eram. A fost ca un clopotel de alarma. M-a obligat, de fapt, sa-mi controlez mai ferm incisivitatea. Incat pana la urma, am realizat un "vampir pozitiv". El si spune, la un moment dat: "Nu ma hranesc cu sange de om nevinovat, ci cu sangele criminalilor". Vampirii sunt un produs al imaginatiei. Nu exista cu adevarat. Sper.
- De ce continua totusi sa fascineze povestile cu vampiri?
- Tocmai fiindca ele tin de intuneric, de tenebrele civilizatiei. Ca orice lucru negativ, incita. Vrei sa-i afli cauzele. Misterul. De aici vine si fascinatia negativului. In cazul acestui film mai e ceva. Dupa ce a vazut "Dracula", foarte multa lume, tanara mai ales, a vrut sa ma vada "neaparat" si in teatru. Unii nu calcasera niciodata intr-o sala de spectacol. Au venit sa ma vada in "Regele moare", "Bacantele", "Ispita". Si le-a placut. Daca nu intelegeau ceva, veneau, in numar destul de mare, dupa spectacol, dornici sa discutam. Sa afle mai multe. Am castigat, vasazica, un public nou de partea teatrului!

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite