Cele mai vândute cărţi ale verii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Volume de Herta Müller, George R.R. Martin, Pascal Bruckner sau Mircea Cărtărescu, Aurora Liiceanu şi Mihaela Rădulescu au atras cei mai mulţi cititori. În intervalul iunie-iulie 2011, cumpărătorii din România au ales literatura de ficţiune, literatura SF şi fantasy şi literatura motivaţională.

Potrivit datelor furnizate de edituri, cărţile care s-au bucurat de cel mai mare succes de vânzări în primele două luni ale verii reflectă preferinţa cititorilor atât pentru literatura contemporană din ţară şi din străinătate, cât şi pentru cartea de psihologie practică sau, de asemenea, pentru clasicii literaturii. Volumele scriitorilor români ai momentului, cărora edituri ca Humanitas sau Cartea Românească le dedică colecţii speciale, au ajuns chiar în topuri. „Zen. Jurnal 2004-2010", de Mircea Cărtărescu, este cea mai vândută carte din categoria „autori români", volumul fiind urmat de cartea lui Andrei Pleşu, „Despre frumuseţea uitată a vieţii", şi de studiul „Lumea ca ziar.

A patra putere, Caragiale", semnat de Ioana Pârvulescu. La Cartea Românească, volumele care au stârnit curiozitatea celor mai mulţi cititori în intervalul menţionat sunt „Poker", de Bogdan Coşa, şi cel mai recent volum de poezie al lui Ioan Es. Pop, intitulat „unelte de dormit". Editura a anunţat, fără a furniza cifrele de vânzări, că pe locul al treilea se clasează „Viaţa lui Kostas Venetis", romanul lui Octavian Soviany.

În topul volumelor de succes editate la Curtea Veche, care nu a oferit cifrele de vânzări, conduce detaşat volumul inedit „Cartea regală de bucate", realizat de Principesa Margareta a României. Miruna Meirosu, PR-ul editurii, a declarat pentru „Adevărul": „Deşi vânzările de anul acesta sunt mai bune decât cele de anul trecut, de regulă pe timpul verii interesul pentru cărţi scade. Este perioada concediilor şi intervin tot felul de tentaţii, tocmai de aceea încercăm să publicăm cărţi atractive şi să fim prezenţi în locurile în care publicul îşi petrece timpul liber, cum ar fi marile parcuri sau târgurile".

Beletristică şi sănătate

Reprezentanta Curtea Veche a adăugat: „Cele mai căutate cărţi din această perioadă sunt cele de beletristică, dezvoltare personală şi sănătate". La capitolul „beletristică", editura are succes, vara aceasta, cu volume ca „Generation P", de Viktor Pelevin, şi „Trei tigri trişti", de Guillermo Cabrera Infante (locurile al treilea şi, respectiv, al cincilea în topul Curtea Veche).

În ceea ce priveşte volumele cele mai rentabile din punct de vedere financiar propuse recent de Editura Polirom, lider de vânzări pentru iunie-iulie este cartea vedetei de televiziune Mihaela Rădulescu, intitulată „Întreabă-mă orice", care a surclasat volumul „Viaţa nu-i croită după calapod", semnat de Aurora Liiceanu.

Romanul, mereu la modă

Dintre cărţile publicate la Humanitas Fiction şi la Nemira, romanul este învingător în topuri. „Omul este un mare fazan pe lume", de Herta Müller, este cartea cea mai vândută la prima dintre cele două edituri, fiind urmată de „Ultima ispită a lui Hristos", romanul clasicului Nikos Kazantzakis, şi de „Scene de viaţă campestră", cea mai recentă carte a lui Amos Oz tradusă în limba română.

Seria de mare succes internaţional „Urzeala tronurilor", de George R.R. Martin, este titlul de forţă al Editurii Nemira, care numai în lunile iunie-iulie a vândut 2.000 de exemplare din „Cântec de gheaţă şi foc", primul volum al seriei, ecranizat de HBO. „Încleştarea regilor", al doilea volum, şi el dorit de cititori, este în curs de ecranizare şi va fi difuzat, tot la HBO, anul viitor. Potrivit datelor furnizate de Nemira, pe locul al doilea în topul de vânzări, cu 1.200 de exmplare vândute, se află „Vrăjitorul şi globul de cristal", al patrulea volum al seriei „Turnul întunecat", de Stephen King. Pe poziţia a treia, cu aproximativ 1.050 de exemplare vândute în două luni, se clasează al doilea volum, „Sfidarea", al trilogiei fantasy „Jocurile foamei", de Suzanne Collins, bestseller internaţional.

Cititorii preferă umberto eco

Diana Ionescu, coordonator marketing al editurii, spune că cititorii aleg mai ales colecţiile „Nautilus" (science-fiction şi fantasy) şi „Suspans" (thriller şi policier). „În intervalul iunie-iulie", explică Diana Ionescu, „interesul consumatorilor se mută către cartea de vacanţă, de aceea genurile thriller, science-fiction şi fantasy devin dominante în preferinţele cititorilor". În top 5 Nemira au ajuns şi volumele „Tronul de jad", al doilea din seria „Temeraire", de Naomi Novik, şi celebrul roman „Fereastra de sus", al clasicului Raymond Chandler, căruia editura îi dedică o serie de autor.

În ceea ce priveşte ficţiunea străină, titlurile din oferta Polirom care au atras cel mai mult cititorii în ultimele două luni sunt cărţi cu un puternic ecou internaţional. Locul al treilea în topul editurii este ocupat de două romane: „1Q84", al japonezului Haruki Murakami, şi „Harta şi teritoriul", al francezului Michel Houellebecq, câştigătorul Premiului Goncourt în 2010. „Cimitirul din Praga", cel mai recent roman al lui Umberto Eco, se află pe locul al patrulea, volumul fiind urmat de un studiu din colecţia „Historia", „Civilizaţia. Restul şi Vestul", de Nial Ferguson.

Iubirea, copiii, România şi WikiLeaks

Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2010, este scriitorul clasat pe locul al treilea, cu „Visul celtului", cea mai recentă carte a sa, în topul autorilor străini cei mai vânduţi la Humanitas. Cartea peruanului este surclasată de două volume din Colecţia „Memorii/Jurnale": „Şi am spus da. O poveste de iubire", de Elizabeth Gilbert, şi „Călătorie în România", de Sacheverell Sitwell, ceea ce atestă interesul cititorilor pentru memorialistică.

Temele universale, de actualitate în toate epocile, îşi păstrează puterea de fascinaţie, fapt ilustrat de topul de vânzări furnizat de Editura Trei. Intitulat „Paradoxul iubirii", noul volum de eseuri al cunoscutului scriitor francez Pascal Bruckner, care a vizitat recent România, este cea mai vândută carte de la această editură (în jur de 2.000 de exemplare).

Celelalte volume care au avut succes de vânzări în iunie-iulie confirmă preferinţa pentru literatura poliţistă, pentru psihologia practică şi pentru documentarul pe teme actuale: „Eu sunt ok - Tu eşti ok", de Thomas A. Harris, „Limbajul secret al copiilor. Cum să-ţi înţelegi mai bine copilul", de Lawrence E. Shapiro, şi „WikiLeaks. Mărturisirile purtătorului de cuvânt al celui mai periculos website din lume", de Daniel Domscheit-Berg. În primele două luni de vară, fiecare dintre aceste volume s-a vândut în aproximativ 1.000 de exemplare, susţine Teodora Ivan, PR manager la Editura Trei, adăugând că vânzările se menţin la nivelul celor din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Top 5 bestselleruri „Adevărul"

În intervalul iunie-iulie, cele mai vândute cărţi din colecţiile Editurii Adevărul, comercializate în librăriile Adevărul, reflectă preferinţele cititorilor. Potrivit directorului editurii, Daniel Eberhat, în primele luni ale verii cei mai mulţi cumpărători au ales următoarele volume:
1. „Pe aripile vântului", de Margaret Mitchell - 3.317 exemplare
2. „Muzeul Brukenthal - Sibiu" - 2.772 de exemplare
3. „Maestrul şi Margareta", de Mihail Bulgakov - 2.025 exemplare
4. „Stăpânul inelelor", de J.R.R. Tolkien - 1.730 de exemplare
5. „Crimele Revoluţiei", de Grigore Cartianu - 1.622 de exemplare

80%
din români au o bibliotecă acasă, însă 22% recunosc că nu citesc deloc, potrivit unui sondaj IRES din luna mai.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite