Vieţile scriitorilor români: Bacovia, un poet nevrotic

Patologicul baudelairian, anunţat de Macedonski, îşi împlineşte întregul potenţial în autorul născut la Bacău în 1881. Poezia lui George Bacovia este bântuită de semne funebre, cavouri, cadavre, însăşi iubita fiind invocată în cele mai oribile ipostaze.

Poetul George Bacovia s-a născut în 1881 la Bacău, fiu al comerciantului Dimitrie Vasiliu şi al Zoei Vasiliu. Numele său adevărat era George Vasiliu. Mulţi s-au întrebat dacă pseudonimul său provine din limba latină, „Bachus via", care înseamnă „Calea lui Bachus", sau are legătură cu denumirea oraşului său natal, Bacău. În 1898 a pus pe note câteva poezii de Mihai Eminescu şi Ştefan Petică. De altfel, Bacovia a vădit din copilărie un mare talent la desen, dovedindu-se şi un bun interpret la vioară şi la alte instrumente în orchestra şcolii, pe care o dirija cu entuziasm.  În 1899, poetul a obţinut premiul I pe ţară la concursul „Tinerimii române" pentru „desen artistic de pe natură". În 1900, la vârsta de 19 ani, George Bacovia s-a înscris la Şcoala Militară din Iaşi, dar s-a retras în al doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă.

„Nu am niciun crez poetic"

Poetul a urmat studii de drept, la Bucureşti şi la Iaşi. Nu a profesat însă avocatura, ci a fost angajat ca mic funcţionar, la Bacău, Iaşi sau Bucureşti, trăind din greu şi dedicându-se poeziei. A fost hărţuit, mereu, de depresie, transpunându-şi această stare sumbră în versuri. George Bacovia a semnat poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime, având o relaţie strânsă de prietenie cu Alexandru Macedonski.

Citiţi şi: Vieţile scriitorilor români: Prinţul Ion Ghica

A scris poezia „Plumb" în 1902, în timp ce „Lacustră" a fost desăvârşită în 1906. „Nu am niciun crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru că îmi place această îndeletnicire. Trăind izolat, neputând comunica prea mult cu oamenii, stau de vorba adesea cu mine însumi, fac muzică şi, când găsesc ceva interesant, iau note pentru a mi le reciti mai târziu. Nu-i vina mea dacă aceste simple notiţe sunt în formă de versuri şi câteodată par vaiete. Nu sunt decât pentru mine", mărturisea poetul.

Viziuni apocaliptice

Bacovia a debutat în „Literatorul" lui Macedonski în 1899, însă primul volum „Plumb" i-a apărut în 1916 (premiat de Ministerul Artelor).  În „Plumb", editat în vremea carnajului Primului Război Mondial, influenţa poeziei simboliste era foarte vizibilă. În volumele următoare, „Scântei galbene" (1926)  sau „Comedii în fond" (1936),  Bacovia a adoptat un fel de proză poetică, fiind clasat de criticii interbelici drept „neosimbolist" (George Călinescu ) sau „o bisericuţă dintr-un lemn" (Eugen Lovinescu).

După cel de-al Doilea Război Mondial, poezia lui Bacovia a fost pusă în paralel cu teatrul absurdului, cu suprarealismul sau cu expresionismul. Versurile sale profund originale au creat aşa-numita atmosferă bacoviană, cu ploi nesfârşite şi corbi care străbat văzduhul, cu procesiuni funebre pe stradă, cu amanţi bolnavi, copii şubrezi şi cadavrele descompuse. Plânset, tuse, agonie violetă şi mai ales moarte - iată imaginile recurente ale poeziei bacoviene.

„Din cercul strâmt al simţirii bacoviene nu există scăpare. E un groaznic labirint de senzaţii şi impresii", spune Nicolae Manolescu în „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură", editată de Paralela 45. Motivele simboliste (ploaia, parfumurile, culorile etc.) sunt aruncate, într-o perspectivă abisală care taie respiraţia: „De-atâtea nopţi aud plouând,/Aud materia plângând...". Apa nu roade doar locuinţele lacustre şi lemnul pilonilor de sprijin, ci înseşi temeliile universului: „Un gol istoric se întinde,/Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc.../Şi simt cum de atâta ploaie/ Piloţii grei se prăbuşesc" („Lacustră", 1906).

Potrivit lui Nicolae Manolescu, „nu e uşor de aflat un sens acestor apocaliptice viziuni. În banalitatea cea mai crasă a oraşului provincial simţi deodată mişcându-se viermele unor spaime care par să-şi croiască drum spre prezent din văile ancestrale ale trecutului fiinţei umane".

"Suntem plini de eul nostru cât trăim. Dar pe urmă ce se alege? Nemurirea! E un cuvânt atât de van! Bun de oblojit sărăcia."
George Bacovia poet

Pus la index de comunişti

- Din noiembrie 1930 până în octombie 1933,  George Bacovia a locuit în Bacău, fără serviciu.
- În 1931 s-a născut unicul său fiu, Gabriel.
- În 1933 s-a stabilit cu familia în Capitală, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.
- În 1944 i-a apărut volumul intitulat „Opere", iar doi ani mai târziu  autorităţile comuniste îl critică pentru volumul „Stanţe burgheze". Astfel,  George Bacovia a fost pus la index, dar la mijlocul anilor '50 a fost repus în circulaţie, fiind chiar sărbătorit  de Ministerul Artelor.
- A murit la 22 mai 1957, la 76 de ani, în locuinţa sa din Bucureşti din cartierul Giurgiului.
- Printre volumele sale se numără: „Plumb" (1916) „Scântei galbene" (1926), „Bucăţi de noapte" (1926), „Poezii" (1929), „Cu voi..." (1930), „Comedii în fond" (1936), „Opere" (1944), „Stanţe burgheze" (1946), „Poezii" (1956, ediţie revăzută şi adăugită de autor, 1957).