viorel chetraru - ultimele știri
Actualul vicedirector al Curţii de Conturi, Viorel Chetraru, afirmă că nu îl cunoaşte pe Sorin Stati, fost director la MoldAtsa. Viorel Chetraru a declarat că sunt aberaţii afirmaţiile lui Sorin Stati că ar fi cerut ca acesta să transfere conturile M...
În Parlamentul Republicii Moldova a fost înregistrată o iniţiativă legislativă care va permite schimbarea conducerii Curţii de Conturi. Despre aceasta scrie pe blogul personal deputatul PAS, fracţiunea ACUM, Dumitru Alaiba, transmite IPN.
Fostul director al Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) Viorel Chetraru a fost numit vineri, 14 decembrie, de către Parlament, în funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi.
Preşedintele Comisiei parlamentare securitate naţională, apărare şi ordine publică, Veaceslav Untilă, l-a întrebat pe directorul CNA, Viorel Chetraru, dacă Ilan Shor a obţinut funcţia de consul onorific în Rusia şi a deţinut paşaport diplomatic şi nu...
Conducerea Procuraturii Generale, a Centrului Naţional Anticorupţie, a Băncii Naţionale a Moldovei, dar şi conducerea Ministerului Finanţelor, urmează a fi audiată în plenul Parlamentului astăzi, 2 decembrie, în cadrul unei şedinţe cu începere de la ...
Directorul general al Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), Viorel Chetraru, a declarat că a identificat unde a fost ascuns miliardul de dolari furat din băncile devalizate şi consideră că revedincările opoziţiei privind demisia sa şi a procurorului...
Prim-ministrul Valeriu Streleţ a anunţat că a expediat în adresa preşedintelui Timofti un demers prin care cere iniţierea procedurii de eliberare din funcţie a directorului Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru.
Şefii Procuraturii Generale, Centrului Naţional Anticorupţie, Comisiei Electorale Centrale şi Consiliului Coordonator al Audiovizualului ar putea fi demişi de către Parlament. Mai multe comisii parlamentare ar fi votat propunerile socialiştilor.
Angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie vor fi stimulaţi financiar pentru eficienţă în prevenirea şi combaterea corupţiei. O decizie în acest sens a fost adoptată ieri de Guvern.
Mai mult de 60% din cauzele penale de corupţie intentate în acest an au fost pornite în privinţa conducătorilor instituţiilor publice de diferit rang.
Angajaţii la stat cel mai des judecaţi pentru luare de mită au educaţie aleasă, lucrează în justiţie sau sănătate şi primesc, în medie, şpăgi de 1.000 de dolari....
Experta anticorupţie Cristina Cojocaru, soţia solistului trupei „Gândul Mâţei“, Nicu Ţărnă, a fost numită astăzi de Cabinetul de miniştri în funcţia de director adjunct al Centrului Naţional Anticorupţie, fiind responsabilă de prevenirea corupţiei.
Din cele peste 200 de dosare intentate pentru acte de corupţie între 2010 şi 2012, numai trei au fost finalizate cu pronunţarea sentinţelor privative de libertate.
Directorul Centrului Naţional Anticorupţie a declarat că e convins de faptul că subalternii săi nu sunt vinovaţi de divulgarea interceptărilor telefonice în care a fost implicat fostul şef al FISC-ului, Nicolae Vicol.
Ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), care vor da dovadă de performanţe în lupta împotriva corupţiei, vor primi prime de peste 5.000 de lei....
Centrul Naţional Anticorupţie a deschis patru dosare penale pentru abuz de serviciu în cadrul lucrărilor de reparaţie a drumurilor naţionale. Anunţul a fost făcut public în Parlament, de către directorul CNA, Viorel Chetraru.
Premierul Vlad Filat a explicat că şeful CNA, Viorel Chetraru, nu va fi invitat la Guvern atâta timp cât instituţia va executa comenzi politice şi a făcut şi o glumă la acest subiect.
Directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, susţine că începând de astăzi nu mai are dreptul să intre în clădirea Guvernului....
Directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, a fost convocvat în această după-amiază la şedinţa fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal-Democrat....
Partidul Liberal Democrat din Moldova anunţă, printr-un comunicat de presă, că formaţiunea condamnă „acţiunile vădit ilegale, la comandă politică ale Centrului Naţional Anticorupţie“....
Viorel Chetraru, directorul Centrului Naţional Anticorupţie, a declarat pentru „Adevărul“ că ar putea urma percheziţii şi la alte instituţii. Totodată, el a negat faptul că CNA-ul ar fi folosit drept instrument pentru răfuială politică....
Viorel Chetraru, directorul CNA, locuieşte într-o casă de milioane, construită pe un teren sechestrat anterior de ofiţerii anticorupţie, anunţă săptămânalul "Ziarul de Gardă".
Cristina Cojocaru şi Viorel Mihăilă sunt propuşi pentru funcţiile de vicedirectori ai Centrului Naţional Anticorupţie....
Un cititor al ziarului „Adevărul" i-a surprins pe președintele Comisiei Naționale pentru Integritate, Anatolie Donciu, directorul Serviciului de Informații și Securitate, Mihai Balan, și pe directorul Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru,...
Cu 56 de voturi, Parlamentul Republicii Moldova l-a votat pe diplomatul Mihai Balan în funcţia de şef la SIS pentru un mandat de cinci ani. Grupul deputaţilor socialişti s-a abţinut de la vot, iar fracţiunea comuniştilor a părăsit sala de şedinţe.
Prăvălia noastră a intrat în reparaţie. Unii cârpesc de zor tavanul, alţii lustruiesc gresia de pe vremea lui Brejnev, o altă categorie de oameni aranjează puţinele conserve şi vinuri pe care le avem de vânzare, toate în recipiente de sticlă, pentru ...
Anatol Bâzgu, unul dintre pretendenţii pentru funcţia de director al Centrului Naţional Anticorupţie, cere Parlamentului să anuleze rezultatele concursului, în urma căruia Viorel Chetraru a fost desemnat drept singurul candidat....
Directorul Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei, Viorel Chetraru, este propus pentru funcţia de şef al instituţiei reorganizate. Cel mai probabil, candidatura acestuia va fi discutată la Parlament joi sau vineri, având în vedere c...
Viorel Chetraru, actualul director al Centru pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, s-a înscris în concursul pentru funcția de șef al Centrului Național Anticorupție....
Luptă strânsă pentru fotoliul de director al Centrului Național Anticorupție. În cursă s-au înscris avocați, procurori, persoane din mediul academic, care îi vor face concurenţă actualului şef, Viorel Chetraru....
Liderul Partidului Liberal, a cerut să fie invitat pentru audieri în Parlament șeful CCCEC, Viorel Chetraru. Mihai Ghimpu susține că ofițerii anticorupție și-au depășit atribuțiile și au stresat copiii atunci când au descins în centrele de BAC. Și de...
La zece ani de la înfiinţarea CCCEC, şeful instituţiei recunoaşte că politizarea centrului, dar şi iresponsabilitatea subalternilor săi atunci când e vorba de un plic cu o sumă frumuşică, sunt principalele motive pentru care mai avem restanţe la comb...
În prima ședință de consiliu, convocată de către președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, vor fi luate în discuție Strategia națională anticorupție și planul de activitate al consiliului, pentru acest an.
Reprezentanții societății civile critică cele două legi restante din Planul de acțiuni pentru abolirea vizelor cu UE, avizate ieri de Guvern. Este vorba de controversata lege antidiscriminare și de reformarea CCCEC.
Potrivit Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, în primele 4 luni ale anului, în structurile MAI, au fost înregistrate 27 de cazuri....
Director general al Serviciului Vamal al Republicii Moldova a declarat pe propria răspundere că a obţinut în anul 2011 un venit de 151.524,26 lei de la locul de muncă, un imobil în Chişinău, estimat la 1.500 lei şi un lot de pământ pomicol în Vadul l...