raboi - ultimele știri
Patriarhia Moscovei a făcut apel la cucerirea și absorbția națiunilor ucraineană și belarusă într-o "Rusie" ultranaționalistă.
Rusia va lua în considerare cererea Ungariei de a cumpăra mai mult gaz rusesc, a declarat joi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, după întâlnirea cu omologul său maghiar la Moscova, transmite Reuters.
Agenţia de evaluare financiară Moody's a apreciat că Rusia a intrat luni seara în incapacitate de plată cu privire la datoria sa externă, pentru prima dată în ultimul secol, transmite AFP.
Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a cerut miercuri UE şi în special NATO să nu alimenteze tensiunile prin blocada parţială asupra enclavei Kaliningrad, în timp ce Comisia Europeană a apreciat că nu este vorba despre o blocadă, ci despre in...
Cel puţin două persoane au fost ucise, iar alte 20 rănite, vineri, la Mîkolaiv (Nikolaev), în sudul Ucrainei, într-un atac rusesc, anunţă guvernatorul regiunii, Vitali Kimi, relatează AFP.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis, marţi, că traficul de mărfuri în Portul Constanţa a crescut cu opt procente după începerea războiului din Ucraina, precizând că dacă înainte de acest conflict erau operate aici 33 de nave pe zi ...
Guvernul saudit a insistat marţi asupra angajamentului său faţă de acordul OPEC+ pentru o creştere graduală, dar limitată, a producţiei de petrol, manifestându-şi din nou opoziţia faţă de o sporire mai rapidă a producţiei care să frâneze creşterea co...
Compania de asigurări numărul unu din Italia, Generali, a anunţat joi retragerea treptată din Rusia, odată cu închiderea reprezentanţei sale la Moscova, precum şi încetarea imediată a activităţii filialei sale Europ Assistance, transmite AFP.
Văduva de război Viorica Hogaş a fost sărbătorită de familie, prieteni şi conducerea Primăriei Udeşti în ziua în care a împlinit vârsta e 107 ani. Şi-a pierdut soţul în cel de-Al Doilea Război Mondial, la foarte scurt timp după nuntă, şi nu s-a mai r...
Mii de ostaşi turci, algerieni, indieni, români, englezi, francezi şi germani din primul război mondial îşi dorm somnul de veci în Cimitirul Internaţional al Eroilor din Slobozia. Un loc aparte îl ocupă prinţul Mohamed Gherainia, căruia i s-a dedicat...
Situaţia economică din Israel şi războiul împotriva Fâşiei Gaza forţează tot mai mulţi evrei din clasa de mijloc să îşi părăsească locurile natale şi să se mute inclusiv în Germania, într-un fenomen migratoriu imposibil de închipuit acum 70 de ani.