operatiuni speciale - ultimele știri
Un bărbat de 30 de ani din municipiul Focşani, monitorizat cu o brăţară electronică după ce şi-a agresat fizic soţia, pe numele căruia Tribunalul Buzău a emis un mandat de arestare preventivă într-o altă cauză, a fost arestat de poliţişti.
Ei sunt cercetați pentru furt din locuințe, după ce au spart casa unui bărbat de două ori, în două luni.
Accentul pus de armata rusă pe crearea acestor formațiuni de elită, care a precedat războiul, a lipsit, de asemenea, infanteria regulată de cei mai buni soldați ai săi.
Un agent principal de la Biroul de Operaţiuni Speciale Braşov a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Deşi colegii i-au pus în vedere să nu mai conducă, acesta a continuat să şofeze şi a fost reţinut.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan vrea să creeze zone de siguranţă pe o lăţime de 30 de kilometri la graniţele sale, pentru a proteja ţara faţă de ameninţările teroriste.
Ruşii îi numesc nazişti, dar, pentru ucraineni, membrii Detaşamentului de Operaţiuni Speciale ”Azov” sunt apărătorii libertăţii. Detaşamentul are un rol important în apărarea oraşului Mariupol.
Comandamentul pentru Operaţiuni Speciale din Europa (SOCEUR) al Statelor Unite va înfiinţa un cartier general avansat în Albania, pe bază de rotaţie, a declarat joi prim-ministrul albanez Edi Rama, transmite Reuters.
Doi tineri au fost arestaţi în luna octombrie pentru comiterea a zeci de furturi. De curând, acestora li s-a prelungit arestul preventiv.
Atac al grupărilor criminale din Mexic asupra unui convoi de operaţiuni speciale, soldat cu 13 morţi
Cel puţin cinci poliţişti şi opt angajaţi ai biroului procurorului general au fost omorâţi în acest atac pus la cale de grupări criminale.
Un nou scandal a izbucnit la Piatra-Olt, fiind nevoie de intervenţia în forţă a poliţiştilor de la Operaţiuni Speciale. Este a treia intervenţie în forţă în ultima lună.
Un poliţist de la Operaţiuni Speciale, trimis în judecată pentru divulgarea informaţiilor secret de serviciu sau nepublice după ce a fost interceptat vorbind cu un interlop despre planurile de carieră ale altor poliţişti, a fost achitat, judecătorii ...
Rusia este cotată ca sursă de ameninţări directe pentru întregul flanc estic al NATO şi UE, inclusiv România, chiar dacă Rusia ca ţară nu este numită nici inamic, nici adversar, nici ameninţare în sine. Nici Strategia Naţională de Apărare a SUA nu no...
Poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a Poliţiei Române, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au ridicat 150 de grame de exploziv plastic de tip C4, 200 de grame de T.N...
Poliţia Română a finalizat ancheta internă ordonată de ministrul de Interne Dragoş Tudorache, după ce Sebastian Ghiţă a reuşit să scape de filajul poliţiştilor de la Operaţiuni Speciale. Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat, miercuri, c...
Cea mai cunoscută, dar şi secretă unitate, care a câştigat notorietate pentru că l-a ucis pe Osama bin Laden, a fost transformată, în doar un deceniu, într-o maşinărie de ucis la nivel global.