fermieri romani - ultimele știri
Instituțiile responsabile de agricultura din România și de resursele pentru fermieri au ajuns în ultimii ani să fie dominate de oameni din polul de putere patronat de Paul Stănescu, secretar general al PSD.
Dezbaterea din Parlamentul European pe tema situației fermierilor din UE, în condițiile în care aceștia au ieșit în stradă și au revendicări în mai multe țări, a dus la un tir de acuzații la adresa comisarului pe agricultură, însă și săgeți către guvernele locale.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a dat asigurări fermierilor români că, timp de 30 de zile, nu va intra niciun bob de grâu sau de porumb din Ucraina. Astfel, fermierii și procesatorii români sunt singurii care vor beneficia de licențiere în zona cerealelor.
Purtătorul de cuvânt al PNL susține că ajutorul pentru fermierii români e o dovadă că țara noastră e ascultată în UE, urmând ca până pe 5 iunie importul de cereale din Ucraina către România să fie oprit.
Deputatul PNL, vice-președinte al Comisiei de agricultură, susține că din cauza impunerii de condiții suplimentare fermierilor de către Ministrul Agriculturii, circa 730.000 de persoane ar urma să fie afectate.
Guvernul a aprobat acordarea în avans a plăţilor în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal, începând cu data de 16 octombrie 2022, într-un procent de maximum 70%.
La aproape un deceniu după ce Uniunea Europeană a restricţionat pentru prima dată utilizarea neonicotinoidelor – insecticide folosite pentru tratarea seminţelor care însă omoară şi albinele, România nu a luat măsuri, scrie politico.eu.
UE discută despre eliminarea subvenţiilor pentru creşterea animalelor, context în care România şi-ar putea reorienta subvenţiile pentru culturile de soia, sector în care ţara noastră are capacitatea de a deveni lider european, susţin reprezentanţii A...
Premierul Nicolae Ciucă şi Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, au vizitat o fermă de pui şi o fabrică de nutreţuri combinate, din judeţul Vâlcea, pentru a vedea cum este gestionat întregul lanţ de producţie a cărnii. Cu această ocazie, prim-mini...
Agricultura este un sector esenţial pentru orice economia şi pentru întreaga populaţie. Pe umerii fermierilor stă furnizarea de alimente către pieţe şi centre comerciale. Trebuie să ne uităm în primul rând la fermierii de lângă noi, cei care trudesc ...
Comisia Europeană a publicat un nou pachet de măsuri excepţionale pentru a oferi mai mult sprijin sectoarelor agricole şi alimentare care sunt cele mai afectate de criza provocată de coronavirus.
Trei organizaţii mondiale au avertizat că există un risc de "penurie alimentară" pe piaţa mondială din cauza perturbărilor legate de COVID-19 în comerţul internaţional şi căile de aprovizionare alimentară, impunându-se măsuri de protejare a fermieril...
Liderul PSD Liviu Dragnea l-a numit vineri pe ministrul Agriculturii Petre Daea „cel mai bun ministru din Guvern” şi i-a cerut acestuia să înfiinţeze, prin Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA, o reţea de hypermarketuri numai cu „produse române...
Fondul European de Investiţii (FEI) a selectat patru bănci din România în cadrul primului acord de finanţare în domeniul agricol din România. Cele patru bănci - Banca Comercială Română, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank şi UniCredit Bank vor acorda fin...
Fermierii români sunt personajul cel mai afectat de o schemă frauduloasă ce are loc la nivelul Uniunii Europene privind importul de biodiesel la preţuri neloiale din Polonia, scrie publicaţia Politico....
Există o mare diferenţă între capacităţile investitorului străin în agricultură şi investitorul român, deoarece există o concurenţă incorectă în ceea ce priveşte accesul la finanţare, a declarat Jan Glas, managing partner, TPA Horwath.