cooperare militara - ultimele știri
Secretarul american de stat, Antony Blinken, împreună cu ministrul de externe sud-coreean, Park Jin și ministrul de externe japonez, Yoko Kamikawa, și-au manifestat, vineri, „îngrijorarea serioasă” cu privire la discuțiile recente, referitoare la cooperarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord.
Statele Unite și-au exprimat, miercuri, „îngrijorarea” cu privire la perspectivele cooperării militare dintre Rusia și Coreea de Nord, în contextul întâlnirii din Rusia a liderilor celor două țări, informează AFP.
O delegație rusă a avut joi discuții cu președintele interimar al Burkina Faso, Ibrahim Traore, în cadrul unei întâlniri care a inclus discuții privind o posibilă cooperare militară.
Ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov a anunțat că parteneriatul militar al Rusiei cu Iranul va continua în ciuda presiunilor geopolitice. Această declarație a venit după un raport potrivit căruia SUA au cerut Iranului să oprească vânzările de drone către Moscova.
Ministrul chinez al Apărării, Li Shangfu, şi liderul belarus Alexander Lukaşenko au salutat, joi, la Minsk, planurile de creştere a cooperării militare dintre cele două naţiuni, transmite dpa.
Liderul moldovean Maia Sandu a declarat anterior că instituțiile locale au confirmat informațiile liderului ucrainean Volodymyr Zelensky despre presupusele planuri ale Rusiei de a destabiliza situația din Moldova.
Preşedintele rus Vladimir Putin va discuta despre cooperarea militară şi tehnică cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, în timpul vizitei sale la Soci, în sudul Rusiei, vinerea viitoare, anunţă Kremlinul, relatează CNN.
Cooperarea militară româno-franceză a primit un impuls semnificativ după ce Franţa a devenit coordonatorul grupului de luptă NATO în România.
Preşedintele Belarusiei, Aleksander Lukaşenko, consideră că relaţiile ruso-beloruse se deteriorează de la an la an, iar acest lucru ar putea duce Moscova la un război cu Alianţa Nord-Atlantică.
SUA şi Grecia au semnat un acord revizuit de cooperare în domeniul apărării, esenţial pentru noile provocări de securitate în Marea Mediterană, anunţă Stars and Stripes. SUA urmează să înfiinţeze o nouă bază navală şi aeriană în oraşul grecesc Alexan...
Preşedintele francez Emmanuel Macron primeşte duminică, la masă, la Palatul Elysée, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei, şase conducători europeni, între care cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Comisiei Europene (CE) în exerciţiu Jean-Cl...
Îngrijorat de extinderea influenţei Rusiei în Balcani, Congresul SUA a solicitat şefului Pentagonului, James Mattis, să întocmească un raport privind cooperarea îm materie de securitate între Moscova şi fiecare stat din această regiune.
Iranul şi Irakul au semnat, duminică, un acord pentru intensificarea cooperării militare şi a luptei împotriva „terorismului şi extremismului”, a transmis presa iraniană, un acord care ar putea genera îngrijorări la Washington.
Beijingul doreşte să-şi consolideze legăturile militare cu regimul de la Damasc condus de Bashar al-Assad, anunţă agenţia de stat China Nouă, care citează un oficial militar chinez....
Potrivit unor oficiali europeni, Germania şi Franţa se vor angaja la strângerea cooperării militare europene şi ar putea începe să creeze un fond comun de apărare. Cu toate acestea, nu există niciun plan de a crea o armată a Uniunii Europene, transmi...
Forţele navale ruse efectuează exerciţii cu rachete în estul Mării Mediterane, în largul Siriei, a anunţat vineri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care a cerut totodată reluarea comunicaţiilor în domeniul militar între Rusia şi Statele Unite...
Mii de georgieni au protestat sâmbătă pe străzile din Tiblisi faţă de un acord de colaborare între forţele militare din regiunea separatistă Abhazia şi cele ruseşti, relatează BBC.
Premierul britanic, David Cameron a afirmat marţi că Marea Britanie nu are altă alegere decât lupta împotriva jihadiştilor din cadrul grupării Stat Islamic (SI), ceea ce înseamnă că ţara sa va participa în viitor la atacurile aeriene contra acestei o...
Rusia şi-a rechemat joi la Moscova pentru consultări reprezentantul militar la NATO, a anunţat joi un oficial al Ministerului rus al Apărării, informează Ria Novosti....
Statele Unite ale Americii au suspendat viitoarele discuţii de natură comercială cu Rusia, cauza acestei decizii fiind comportamentul conducerii de la Moscova în ceea ce priveşte Ucraina, potrivit declaraţiei unui oficial înalt oficial de la Washingt...
Relaţia dificilă între Washington şi Kabul a alunecat într-o nouă criză, la scurt timp după ce oficialii americani şi afgani au căzut de acord asupra ultimelor detalii ale pactului de cooperare militară, care încheie în mod formal războiul americano-...