barfa - ultimele știri
Deși cu toții am fost educați că nu e frumos să bârfim, specialiștii spun că, de fapt, nu e chiar așa de rău pe cât credeam. Aparent, dovezile indică faptul că toată lumea adoră să disece afacerile altora.
Evul Mediu este o perioadă mai mult decât cunoscută pentru unele forme severe de pedeapsă corporală. Se crede că ideea de a aplica pedepse trupului era profund legată de înţelegerea religiei creştine. Astfel, micile abateri de la reguli, care astăzi ...
Papa Francisc a afirmat, duminică, la Vatican unde a condus rugăciunea “Angelus” de la fereastra apartamentului pontifical din Palatul Apostolic, că bârfa este “o ciumă mai rea decât Covid”.
Mulţi ani am căutat resurse şi m-am întrebat ce poate să mă ajute cel mai mult în a-mi creşte cei trei copii ca viitori adulţi sănătoşi emoţional, care să ajungă să facă o diferenţă în comunitatea lor, în societate....
Există multe teorii contradictorii legate de bârfa la locul de muncă. Unele studii arată că bârfele crează un mediu stresant pentru angajaţi, în timp ce altele sugerează că există şi anumite beneficii, cum ar fi legarea legăturilor între oameni. În o...
O serie de reguli însoţesc discuţiile pe stradă ori la locul de muncă. Şi atunci când ne aflăm faţă în faţă cu un amator de calomnii sau glume proaste trebuie să fim diplomaţi. Cum să evităm aceste capcane şi ce nu trebuie să spunem aflăm din „Codul ...
Există unii oameni care ştiu să se facă plăcuţi şi alţii care sunt pur şi simplu dezagreabili şi greu de acceptat într-un grup. Fără să îşi dea seama, cei din urmă au adoptat anumite comportamente care îi fac greu de acceptat în societate....
Fie că este vorba despre un nou loc de muncă unde trebuie să vă adaptaţi sau despre o întâlnire amicală, ceea ce comunicaţi cu o persoană abia cunoscută este realmente important pentru a evita gafele şi pentru a face impresie bună....
Locul de muncă devine o a doua casă pentru tot mai multe persoane în ziua de azi, însă în ciuda orelor nesfârşite petrecute alături de şefi şi de colegi este bine să reţinem că felul în care ne comportăm, deşi adesea nu realizăm, ne poate transforma ...
Singura raţiune a existenţei „Legii Antidefăimării” este aceea de a construi cadrul necesar pentru intimidare şi suprimare a libertăţii de exprimare. Complimentele mele Liviu Dragnea, complimentele mele PSD – încă un asalt la adresa libertăţilor noas...
Românca Bianca Petean a postat pe portatul internaţional de turism Matador Network o listă cu şase lucruri pe care românii le detestă cu pasiune, fie că este vorba despre controversata Catedrală a Mântuirii Neamului sau despre femeile cu silicoane ca...
Maria, cea mai frumoasă şi mai iubită regină a României, a fost o femeie nefericită, care şi-a căutat iubirea în afara patului conjugal. I s-a spus „regina adulteră”. A fost bârfită, comentată şi arătată cu degetul pentru relaţii infidele. Singură a ...
Bazarul este un loc în care împestriţarea muşteriilor se amestecă vioi cu împestriţarea mărfurilor: o piaţă nesistematizabilă, cu de toate (dar mai ales cu mărunţişuri), o mare forfotă în care mulţi se mişcă fără un ţel anume.
Deşi cu toţii o condamnăm şi ne jurăm că noi nu o practicăm, bârfa este la ordinea zilei. Ne place să bârfim, să-i vorbim de rău pe cei care nu ne plac şi ne simţim mai bine atunci când descoperim că persoanele de lângă noi au defecte....
Câteva dintre vorbele de duh ale preotului Arsenie Boca fac referire la păcate şi la nelegiuirile morale pe care oamenii le săvârşesc. Părintele vorbeşte despre bârfă, ură, ideile greşite, dar şi despre o conversaţie pe care a avut-o cu Dumnezeu....
Deşi blamată de foarte mulţi, bârfa poate avea efecte benefice asupra psihicului, spun specialiştii. Unele studii arată că 3 din 4 femei se simt mai bine după ce îşi discută problemele cu prietenele, iar altele spun că o sesiune de pălăvrăgeală le of...
La orice loc de muncă există un coleg care „vânează” bârfele şi are grijă să ducă mai departe informaţii confidenţiale. Prudenţa este cuvântul care trebuie să definească relaţia cu informatorul de serviciu.
România a ajuns o maşină de spălat creiere la dispoziţia televiziunilor ataşate centrelor de putere. Care ne îndeasă pe gâtul minţii „carnea stricată“ a mai multor pasiuni publice năvălite din imaginarul soldaţilor în permisie şi al fetelor care vor ...
În căutarea confortului absolut, oamenii moderni încearcă să stabilească care sunt activităţile plăcute şi feluri în care viaţa poate deveni şi mai uşoară. Drept urmare, un psiholog american a creat o formulă pentru echilibrul perfect dintre viaţă şi...
Femeile au tipuri diferite de prietene în funcţie de ocazie şi chiar dacă este vorba de „mătuşica agoniei”, „Samantha din Totul despre sex” sau „prietena de cumpărături”, toate sunt importante în diverse aspecte ale vieţii.
Zilele trecute am fost la o gală a milionarilor. Nu sunt milionar, dar m-am dus pentru că m-am numărat printre gazdele evenimentului. S-au ţinut discursuri, s-au dat diplome, s-a socializat – cum se spune pe malul Dâmboviţei. Eu am băut un vin roşu d...
Femeile folosesc bârfa, răspândirea de zvonuri şi criticarea aspectului fizic, ca mijloace de agresiune indirectă şi de excluziune socială, pentru a îndepărta potenţialele rivale atunci când caută un partener, se arată într-un studiu efectuat în Cana...
Oamenii de ştiinţă olandezi au descoperit că, în anumite condiţii, cleveteala de la birou poate îmbunătăţi mediul de lucru
Oameni, situaţii, experienţe frumoase sau experienţe urâte adunate în ani şi ani vor contribui din plin la formarea convingerilor personale despre viaţă, despre carieră, despre propria conduită, despre ce iubeşti sau despre ce urăşti cel mai mult. Ma...
fără imagine
Există o vorbă care spune că femeile bârfesc, iar bărbaţii fac observaţii. Şi totuşi, în ciuda clişeului, studii recente arată că sexul tare este mai atras de flecăreală decât sexul slab, numai că abordează subiecte diferite...
Există o vorbă care spune că femeile bârfesc, iar bărbaţii fac observaţii. Totuşi, în ciuda clişeului, studii recente arată că sexul tare este mai atras de flecăreală decât cel frumos, doar că subiectele diferă.
Două treimi din discuțiile noastre sunt rezervate bârfei. Și pe bună dreptate! Studiile au dovedit: bârfa este sănătoasă. Mai ales atunci când trecem printr-o perioadă stresantă, deoarece ne ajută să ne destindem.
Obiceiul de-a sporovăi despre viaţa altora este sănătos pentru organism şi pentru psihic. În plus, favorizează integrarea socială şi stima de sine, arată studiile recente....
Nicolas Sarkozy i-ar fi spus omologului său american Barack Obama că nu îl mai "suportă" pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi crede că acesta "este un mincinos"....
Acest tip de personaj nu ratează niciun amănunt din viaţa celorlalţi: cine şi-a luat mobilă nouă, cine bea prea mult sau cine duce o viaţă, după standardele lui extrem de riguroase, imorală....
Bârfele răpesc femeilor 298 de minute în fiecare zi, timp pe care şi-l petrec fie cu prietenii, fie cu persoane necunoscute. Problemele altor persoane şi cine cu cine se întâlneşte sunt subiectele care dau naştere unor discuţii aprinse pentru care fe...
Dacă ieşi în oraş cu prietenele şi îţi pasă ce cred despre tine, pune preţ pe îmbrăcămintea care te face să pari slabă. Primul lucru pe care o femeie îl observă la o persoană de acelaşi sex este cât de grasă e, arată un studiu citat de cotidianul bri...