Soluţia ignorată

Nicuşor Dan ar putea fi primul primar cu care Bucureştiului să nu-i fie jenă.

Ar putea, dar nu va fi. Acesta este un „Don Quijote", neatins de osânza vulgară a bogăţiei gratuite, fără ca lupta să-i fie totuşi cu morile de vânt.

Nicuşor Dan va fi, poate, consilier - tot este un început de normalitate care nu trebuie ignorat. Simpla prezenţă a lui Nicuşor Dan în dezbaterea publică este importantă, căci odată cu el se va vorbi, nu se poate să nu se vorbească, şi despre ce mai poate fi salvat, şi cum mai poate fi salvat, în oraşul acesta pe care totuşi îl iubim înspăimântaţi.

Nu doctoratul în matematici la Paris îl garantează, ci concreteţea acţiunilor eficiente. Prin tot ce a făcut la „Salvaţi Bucurestiul", şi mai înainte la „Şcoala Normală Superioară Bucureşti", omul s-a dovedit un intelectual public adevărat într-o lume de sinecurişti de duzină. Nu ignoraţi aceste cuvinte: normal şi superior. Nu e uşor să le aduci la un numitor comun. Poate că acesta este, de fapt, cel mai mare succes al matematicianului Nicuşor Dan, cândva, în adolescenţă, cel mai bun din lume.

Nu a găsit rezolvarea Marii Teoreme a lui Fermat, cum visa în tinereţe (frumos vis, frumoasă tinereţe!), iar acum e prea târziu - s-a rezolvat. Bucureştiul reclamă însă şi el soluţii pe care minţile mediocre nu le pot genera.

Putem oricum să începem să întâmpinăm cu entuziasm decenţa. Suntem trăiţi printre stridenţe - normalitatea ne poate încă bucura, ne permitem să ratăm această dureroasă bucurie?

Mi-am epuizat iluziile. Nu salut o utopie, ci un om care acţionează cu sistem împotriva sistemului. George Orwell, scriitor britanic din secolul XX: „Când vezi oameni foarte educaţi privind cu indiferenţă la oprimare şi la persecuţie, te întrebi ce să dispreţuieşti mai mult: cinismul sau miopia lor". Şi mai mult: „Orice atac la adresa libertăţii intelectuale şi a conceptului de adevăr ameninţă pe termen lung toate domeniile gândirii".

Ştiţi cât de rară este în România o inteligenţă care acţionează nu pentru rapt, nu pentru a distruge, cunoaşteţi cât de puternic este atacul asupra conceptului de adevăr şi cât de grea tăcerea care înconjoară acest asalt, sunteţi obişnuiţi cu indiferenţa oamenilor foarte educaţi în faţa oprimărilor.

Matematicianul nu a rămas la Paris, nu a urmat o carieră academică pe măsura valorii sale, fiindca voia să schimbe ceva „acasă". Un naiv? Mai degrabă produsul ultimei generaţii educate în sensul întreg al cuvântului „acasă". Pentru această generaţie, 2012 nu a venit prea târziu, ci, paradoxal sau chiar tragic, prea devreme. Va sincroniza „generaţia Nicuşor Dan" România cu istoria? Tăcând - niciodată. Răspunsul cel mai plauzibil este că o va porni pe un drum care să nu mai ducă în trecut.

Andrei Crăciun este şef secţie publicistică ''Adevărul''