Discriminaţi într-o ţară ce se vrea democratică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bolnavii de SIDA nu sunt acceptaţi de societate
Bolnavii de SIDA nu sunt acceptaţi de societate

Moldovenii, deşi se declară pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor omului, în majoritatea cazurilor sunt intoleranţi cu semenii lor. Cele mai marginalizate persoane sunt homosexualii, infectaţii cu HIV, romii şi musulmanii.

Într-o zi am întrebat şoferul unui microbuz din Chişinău dacă merge la Centrul SIDA. Imediat ceilalţi pasageri s-au dus în spatele maşinii, să fie cât mai departe de mine. Moldovenii se îngrozesc doar la auzul cuvântului SIDA. Faptul că ne temem să ne aflăm în preajma unei persoane infectate o demonstrează şi datele Barometrului de Opinie Publică, lansat zilele trecute.

Aproximativ 91% din respondenţi au spus că nu ar accepta acasă o persoană infectată cu HIV. În afară de faptul că trebuie lupte ca să rămână în viaţă, aceşti oameni sunt nevoiţi să suporte şi batjocura semenilor. Uneori ei sunt discriminaţi chiar şi de medici. O tânără a fost ţinută timp de opt ore pe holul unui spital fiindcă niciun medic nu dorea să-i facă avort. Un alt caz monitorizat de Centrul SIDA este despre un copil care a fost alungat de la grădiniţă atunci când s-a aflat că este seropozitiv. Pe fişa medicală a acestuia era scris cu litere mari şi cerneală roşie „HIV infectat". „Medicii nu au dorit să-i acorde asistenţă nici unui coleg infectat", a spus Nadia Hriptievschi, avocat la Centrul de Resurse Juridice.

„Stereotipurile nu se schimbă"

Chiar dacă de sute de ani convieţuim împreună, moldoveni nu îi prea simpatizează pe romi. Conform aceluiaşi sondaj, 85% dintre respondenţi nu ar accepta în familie o persoană de etnie romă.

„Stereotipurile nu se schimbă. Moldovenii sunt un popor căruia nu-i face faţă atitudinea pe care o are faţă de romi. Întotdeauna am fost împărţiţi în noi şi voi", a spus Artur Cerari, baronul romilor din Moldova. Romii spun că moldovenii nu sunt prietenoşi cu ei. De exemplu, acum două săptămâni un moldovean şi-a înjunghiat vecina de etnie romă fiindcă nu o putea suporta. Din fericire, femeia a rămas în viaţă.

Împotriva homosexualilor şi musulmanilor

Moldovenii nu-i agrează nici pe homosexuali (98% din cei intervievaţi nu-i acceptă în preajmă) şi nici pe musulmani, care nu sunt priviţi cu ochi buni de 79% din cei care au participat la sondaj.

„E foarte straniu că oamenii optează pentu faptul ca tuturor să li se respecte drepturile, dar în acelaşi timp declară că sunt împotriva islamului", a menţionat Eduard Cărăuş, membru al Consiliului Cultului Religios Liga Islamică, care consideră că fobia este alimentată de preoţi şi presă. „Este nevoie de o comunicare mai intensă cu oamenii ca ei să cunoască mai bine cine sunt musulmanii. Trebuie să spulberăm miturile că musulmanii sunt răi şi nu respectă drepturile femeilor", a adăugat Cărăuş.

Şi homosexualii se plâng că sunt agresaţi, mai ales după ce preoţii au făcut declaraţii şi au oragizat mitinguri împotriva lor. „De când organizaţia a început să pledeze pentru adoptarea Legii Antidiscriminare, a crescut numărul agresărilor", a spus Angela Frolov, jurist la Gender Doc. A fost agresat chiar şi Alexei Marcicov, preşedintele Gender Doc. Acesta a fost lovit cu pietre în timp ce mergea pe stradă.

Proiect uitat de teama alegerilor

Proiectul Legii Antidiscriminare, ce prevede un cadru normativ prin care persoanele intolerante să fie avertizate sau sancţionate, s-a împotmolit de mai bine de jumătate de an în Parlament. Politicienii au fost speriaţi de valul de proteste ale creştinilor, care sunt categoric împotriva adoptării acestei iniţiative, dar şi împotriva înregistrării oficiale a islamului. „Deputaţii tărăgănează adoptarea acestei legi în condiţiile în care persistă pericolul anticipatelor", susţine Nadia Hriptievschi, avocat la Centrul de Resurse Juridice.

Jurista mai spune că intoleranţa noastră ţine de necunoaştere şi manipularea politică şi religioasă a unor subiecte. „Oamenii se tem de HIV fiindcă nu ştiu cum să se protejeze. Sunt intoleranţi cu homosexualii deoarece sunt influenţaţi de ceea ce se propagă în şcoli şi biserici. Iau cele spuse de o faţa bisericească drept adevărul în ultimă instanţă", susţine avocata.

De cealaltă parte, organizaţiile creştine cheamă populaţia să protesteze împotriva iniţiativei legislative antidiscriminare.

Ameninţările creştinilor

„Vom protesta în faţa Catedralei Naşterea Domnului şi în toată ţara, în zilele de sărbători mari vom da dispoziţii să nu poată intra în Catedrală politicienii care susţin acest lucru. Promovarea Legii Antidiscriminare, ar însemna începutul sfârşitului", a ameninţat Ghenadie Văluţă, preşedintele Asociaţiei „Pro Ortodoxia".

Obligați să primească bolnavii de SIDA

Persoanele infectate cu HIV pot fi cazate în internate şi în aziluri. Asta după ce Curtea de Apel Chișinău a anulat o prevedere din regulamentul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din anul 2000, potrivit căreia bolnavii de SIDA nu pot fi internaţi în instituţiile sociale. Decizia instanţei este decisivă şi irevocabilă. „Interdicţia a fost anulată din instrucţiune pentru că era discriminatorie. Legea spune clar că persoanele HIV pozitive au dreptul să fie plasate în instituţii sociale şi să beneficieze de tratament", ne-a declarat Andrei Lungu, avocat la Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova. Organizaţia s-a adresat în judecată în baza unui caz despre care „Adevărul" a scris în luna iunie. Este vorba de un bărbat de 39 de ani bolnav de SIDA, fără mâini și fără picioare, care a fost alungat dintr-un azil „ca să nu-i infecteze pe ceilalţi pacienţi".

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite