Rusia lasă Belarusul fără curent electric
0La miezul nopţii, compania rusească Inter RAO UES a redus la jumătate livrările de electricitate către ţara vecină, pe motiv al unei datorii de 37 milioane de euro acumulate în lunile martie-aprilie.
Furnizorul rus de curent electric ameninţă cu sistarea completă a livrărilor, dacă operatorul Belenergo din Belarus nu achită în 10 zile datoria.
Per total livrările au fost reduse de la 400 MW la 200 MW.
Potrivit gazeta.ru, încercările de a ajunge la o înţelegere privind condiţiile de plată a datoriei au eşuat.
Belarus a avut şi anul trecut un litigiu cu furnizorul rus privind condiţiile de tranzit a curentului din Rusia spre enclava Kaliningrad, care însă s-a rezolvat abia după un an de negocieri.
În prezent Belarus trece printr-o criză financiară şi valutară de proporţii, iar rubla belarusă a fost devalorizată cu 36%, dar pe piaţă deprecierea este de aproape două ori mai mare.
Autorităţile de la Minsk au limitat la maximum plăţile în valută peste hotare.
Totodată Belarus a solicitat asistenţă financiară de la Rusia şi FMI. Rusia a condiţionat acordarea unui credit prin cedarea unor întreprinderi strategice.