O nouă colecţie de haine reciclate
0Tesco, celebrul lanţ de supermarketuri, colaborează cu firma From Somewhere, care produce îmbrăcăminte ecologică. Linia de haine este creată într-o fabrică prietenoasă cu mediul şi va fi comercializată exclusiv online.
Lanţul britanic de supermarketuri colaborează cu firma ecologică From Somewhere în scopul producerii de haine reciclate pentru brandul Florence & Fred, potrivit cotidianului „The Guardian".
Ideea celor de la Tesco a venit după ce au văzut colecţia Estethica prezentată de compania From Somewhere la Săptămâna Modei de la Londra. Oficialii lanţului britanic declară că au în plan să recicleze resturile produse de propriul lanţ de distribuţie şi să se păstreze în acelaşi timp în sfera modei.
Hainele sunt produse într-o fabrică „verde" din Sri Lanka, care este şi prima din lume premiată cu calificativul aur pentru responsabilitatea în domeniul mediului de către LEED, sistemul de certificare internaţional pentru clădiri verzi. „Nu doar că sunt prietenoase cu mediul, ci sunt şi în tendinţe", spune despre colecţia de haine directorul de vânzări de la Tesco Clothing, Jan Marchant.
Totuşi, scepticii se întreabă de ce una dintre firmele britanice recunoscute pentru mărcile sale ecologice s-ar asocia cu un gigant care este abia la începutul unor proiecte eco, precum etichetele cu amprentă de carbon sau magazinele „verzi".
„Tot ce este ecologic şi intră în moda străzii nu poate decât să ajute", declară Orsola de Castro, reprezentant al companiei From Somewhere şi designer al Estethica. Noua linie de îmbrăcăminte se va adresa atât adolescenţilor, cât şi celor de peste 20 de ani, iar preţurile încep de la 17,6 euro. Această colaborare continuă eforturile Tesco de a-şi consolida imaginea de companie verde.