Avem cea mai veche masonerie feminină din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea Lojă Feminină din România a sărbătorit, ieri, printr-un colocviu internaţional, 85 de ani de existenţă. "Este o asociaţie pe care noi o considerăm de elită, avangardistă şi

Marea Lojă Feminină din România a sărbătorit, ieri, printr-un colocviu internaţional, 85 de ani de existenţă. "Este o asociaţie pe care noi o considerăm de elită, avangardistă şi pozitivă", a declarat Marea Maestră a MLFR, Anca Nicolescu (foto). Aceasta a mai spus că masoneria este universală, iar femeia are un rol al ei într-o societate bicefală. Cuvintele care definesc rolul masoneriei sunt "fericirea şi bunăstarea familiei umane". Marea Lojă Feminină din România, cea mai veche masonerie feminină din lume, a fost reînfiinţată în anul 2000 şi are în prezent peste 100 de membre. "Misiunea Francmasoneriei în mileniul III rămâne aceeaşi ca întotdeauna", a subliniat Bartolomeu Constantin Săvoiu, Mare Maestru Adjunct al Marii Loji Naţionale Unite a României. "Oamenii trebuie să se perfecţioneze întâi pe ei înşişi, să fie mai buni, mai deschişi. În primul rând, trebuie să se cunoască pe ei înşişi, apoi pe ceilalţi". Bartolomeu Săvoiu a menţionat că "femeile în masonerie sunt privite ca nişte surori indispensabile".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite