Cum pot obţine o bursă privată în facultate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contractul încheiat cu o fundaţie poate aduce finanţarea studiilor Studenţii români pot obţine burse private de la fundaţii şi companii prin încheierea unui contract, pe care

Contractul încheiat cu o fundaţie poate aduce finanţarea studiilor

Studenţii români pot obţine burse private de la fundaţii şi companii prin încheierea unui contract, pe care beneficiarul bursei îl va prezenta pentru avizare la facultatea unde studiază.

Potrivit legii burselor private (L 376/2004), bursa privată poate fi acordată pe întreaga durată a studiilor sau pe o perioadă mai scurtă de timp, stabilită prin contract.

Una dintre fundaţiile care acordă burse private e Fundaţia Dinu Patriciu, prin programul "Inventează-ţi viitorul". Studenţii care se înscriu pentru aceste burse pot lua 300 lei/lună pe toată perioada anului universitar, dar au posibilitatea să prelungească contractele pentru anii viitori, în măsura în care învaţă bine.

Minimum 8 pentru bursă

"Criteriile de atribuire a burselor se bazează atât pe merit, cât şi pe situaţia financiară. Trebuie ca media ultimilor doi ani de studiu să fie cel puţin egală cu 8, iar venitul pe membru de familie să fie mai mic de 400 de lei pe lună", a spus Tincuţa Baltag, director general al Fundaţiei Dinu Patriciu.

Aceasta mai spune că anul trecut pentru bursele destinate studenţilor, concurenţa a fost de doi candidaţi/loc. "Majoritatea studenţilor care au aplicat au fost din anul I (45,60%) şi II (38,45%)", a mai spus Tincuţa Baltag.

De asemenea, programul cuprinde şi 5.500 de burse pentru elevi, care primesc 200 lei/lună. Elevii care vor să obţină burse trebuie să îndeplinească şi ei criteriile de mai sus. Statisticile arată că 57,10% din dosarele primite de la elevi şi studenţi au provenit din mediul rural, unde venitul mediu pe membru de familie a fost de 163 lei/lună.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite