„Familia bionică“, reunită la Iaşi
0Bebeluşul bionic de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi are acum şi un „tată“ pe care medicii de la diferite specializări îşi pot exersa tehnicile de lucru. Cei doi membri ai „familiei bionice” reacţionează la stimuli, au puls, tensiune şi „plâng“ dacă suferă de vreo durere, pentru a crea un mediu de lucru cât mai aproape de realitate.
Tatăl „Stan", după cum l-au botezat specialiştii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie, a costat aproximativ 100.000 de euro şi a fost achiziţionat în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene, în valoare de 6,16 milioane de lei.
Citiţi şi:
Bacău: Mutilaţi sau ucişi de erorile şi nepăsarea medicilor
Alături de „fiul" său, „Stan" se va plimba în cele mai importante centre medicale din România începând de anul viitor, pentru a servi la dezvoltarea abilităţilor cadrelor medicale în domeniul medicinei de urgenţă. „Cursurile vor fi gratuite şi acreditate de către Colegiul Medicilor, respectiv Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi se vor desfăşura la Iaşi, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Botoşani, Bacău, Suceava, Sibiu, Piatra Neamţ şi Braşov", a precizat Dan Zaharia, decanul Facultăţii de Bioinginerie de la UMF Iaşi.
Cursurile vor fi susţinute după noul ghid de resuscitare. Acesta a apărut la finalul anului trecut şi a fost tradus pentru prima dată în limba română tot de către echipa de la Iaşi. „În domeniul nostru mereu apar noutăţi. Ghidurile de resuscitare s-au schimbat la sfârşitul lui 2010. Cursurile cu aceste echipamente vor începe anul viitor şi vor fi gratuite", a precizat şi dr Diana Cimpoeşu.
Ajutor pentru medicii rezidenţi
„Stan" îi va ajuta în primul rând pe medicii rezidenţi, şi nu doar pe cei de la Medicină de Urgenţă. Aceştia îşi vor putea exersa tehnicile de resuscitare mult mai uşor decât ar fi făcut-o în situaţiile normale de lucru. „De exemplu, nu putem pune în maşina SMURD-ului mai mult de un rezident pentru a vedea cum se realizează resuscitarea, şi nici să avem 20 de studenţi în jurul unui bolnav pentu a vedea cum reacţionează acesta la diverşi stimuli", a conchis Cimpoeşu.
Bebeluşul programabil pentru diverse boli
Micul simulator de urgenţe care a ajuns la Iaşi la finalul lui iunie este deja utilizat de cei de la Facultatea de Bioinginerie Medicală. Doctorii îl pot programa cu ajutorul unui software astfel încât să prezinte simptome ale diferitelor boli, iar medicii rezidenţi şi asistenţii se pot perfecţiona în ceea ce priveşte medicina de urgenţă în neonatologie.
În cazul în care tratamentul sau procedurile medicale nu sunt efectuate corespunzător, bebeluşul electronic poate chiar muri. „Dacă, de exemplu, bebeluşul este alergic şi medicul omite să întrebe familia şi îi administrează o substanţă la care este alergic, simulatorul prezintă efecte adverse. Poate suferi complicaţii dacă nu primeşte un tratament bun sau îngrijri medicale de specialitate şi poate chiar deceda. Funcţionează exact ca un organism viu", explica decanul Zaharia după ce bebeluşul electronic a ajuns la Iaşi.
Perfecţionare
Bebeluşul electronic este văzut ca o şansă de perfecţionare şi de novici, cei care trebuie să-l trateze atunci când este programat să fie „bolnav". „Noi exersam pe manechine până acum, iar din partea lor nu primeam niciun feedback. În plus, cu ajutorul acestui bebeluş, se vor putea simula afecţiuni care nu sunt foarte des întâlnite şi care pe manechinele obişnuite nu puteau fi exersate. Le ştiai mai mult la nivel de teorie, ce trebuie să faci, dar concret nu aveai cum să exersezi", a spus şi Andrei Petrariu, medic specialist pediatru la Maternitatea „Cuza Vodă" din Iaşi. Important pentru medicii care vor lucra cu ambele simulatoare este că nu vor crea suferinţă. În cazul în care tratamentele sau manevrele aplicate nu reuşesc să aibă efectul scontat din prima încercare, nu există riscul de a crea disconfort pacientului.
Încă un membru
„Familia bionică" va fi completată în următoarele două săptămâni cu încă un membru. Cu toate că rectorul de la UMF nu poate preciza dacă acesta va fi un manechin de gen feminin sau nu, acesta va fi cel mai performant din ţară la ora actual.