De la viaţa pe stradă la conducerea unei firme

Doi adolescenţi au avut norocul să fie înfiaţi de o familie italiană, care le-a oferit o nouă viaţă. După ce au rămas fără mamă, Alexandru şi Anda au fost abandonaţi pe stradă de către tatăl lor. După 13 ani, copiii au ajuns să conducă afacerea tatălui adoptiv din Italia.

Vieţile a doi fraţi, Anda (21 de ani) şi Alexandru (26 de ani), au luat o turnură tragică după ce mama lor naturală a murit, în 1997. „Tatăl nostru era alcoolic şi violent. După moartea mamei a vândut apartamentul în care stăteam şi a plecat la părinţii lui, în Prahova. Pe noi ne-a lăsat pe străzi. O vreme am dormit în scările blocurilor", îşi aminteşte Alexandru.

Citeşte şi:
Un român din Italia îl îmbracă pe Mick Jagger

La Repubblica: Limba şantierelor din Italia este româna

Fraţii au fost găsiţi, în 1997, de un asistent de la Protecţia Copilului când se adăposteau printre tarabele din cartierul Noua, situat în zona de sud-est a Braşovului.

Salvaţi de pe stradă

Fraţii au ajuns în plasament la două familii diferite. Maria Pânzăraşu, femeia care l-a avut în plasament pe Alexandru, îşi aminteşte cu drag de băiat. „Alexandru a fost coleg cu unul dintre fiii mei şi l-am îndrăgit foarte tare, mai ales că mi se făcea milă de el pentru că umbla murdar şi neîngrijit. ­Alexandru venea la mine, îl hrăneam şi îl spălam. Până într-o zi când m-am hotărât să-l iau definitiv la mine, fără nicio procedură, mai ales că cei trei copii ai mei se ataşaseră foarte tare de el", spune  Maria Pânzăraşu.

În aceeaşi sărăcie şi mizerie trăia, în urmă cu 13 ani, şi sora lui Alexandru, Anda. „Sora lui se ducea la tarabe şi a fost şi ea luată de două fete care vindeau în piaţă. Când au venit cei de la Protecţia Copilului ne-au pus condiţia să-i adoptăm pe amândoi. Nu am putut accepta pentru că nu-mi permiteam să am grijă şi de copiii mei, şi de cei doi. Chiar dacă am suferit, l-am lăsat să plece pe Alexandru, după ce l-am crescut patru ani, pe lângă copiii mei", mai spune femeia.

Adopţia le-a schimbat viaţa

Cei doi copii au intrat în atenţia celor de la Asociaţia „Catharsis", care, împreună cu reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Braşov, au început să le caute o familie.

„După un an, instanţa i-a declarat adoptabili, iar din acel moment a început lupta pentru a le găsi o familie. A fost dificil, pentru că amândoi erau destul de mari şi existau puţine cereri pentru astfel de cazuri. Alexandru avea 14 ani, iar Anda, 9. Dorinţa noastră era ca fraţii să rămână împreună", povesteşte Azota Popescu, preşedintele Asociaţiei „Catharsis".

Demersurile pentru înfiere au fost destul de greoaie, mai ales pentru că adopţiile internaţionale se aflau la început.

Doi industriaşi de lângă Florenţa au acceptat să-i înfieze pe copiii români. Italienii au venit la Braşov pentru a-i cunoaşte pe cei doi fraţi. „Totul a decurs bine, aici, în ţară. S-au cunoscut şi s-au plăcut reciproc, din prima clipă. Au fost câteva zile pe care familia din Italia le-a petrecut cu Alexandru şi Anda", îşi aminteşte Azota Popescu.

Un nou început în Italia

Maria Pânzăraşu a avut grijă de Alexandru timp de patru ani înainte ca acesta să fie adoptat în Italia

De 12 ani, Alexandru şi Anda au o familie în mijlocul căreia şi-au regăsit sensul vieţii. „Părinţii noştri adoptivi au suflete mari. Ne-am ataşat de ei din prima clipă. Din păcate, mama noastră adoptivă a murit anul trecut, în urma unui accident cerebral, iar noi am suferit enorm", mărturiseşte Alexandru, care are, acum, 26 de ani.

Părinţii adoptivi le-au dat copiilor posibilitatea de a-şi alege singuri drumul în viaţă. „Imediat după ce am ajuns în Italia, tatăl nostru adoptiv m-a dus în fabrica lui de stofe şi mi-a arătat ce se întâmplă acolo. Mi-a spus că am de ales între munca fizică şi cea de la birou. Am ales-o pe cea de birou", spune, râzând, Alexandru.

Anda are acum 21 de ani. A urmat cursurile unei şcoli de meserii şi este bucătăreasă într-un restaurant. Alexandru conduce, cu succes, afacerea tatălui său. „Am urmat un institut de computere şi o facultate de resurse umane, iar acum mă ocup de tot ce e în fabrică, împreună cu tatăl meu. Producem stofe pe care le exportăm în Euroapa şi în SUA. Afacerea a avut de suferit din cauza crizei, dar ne descurcăm, în continuare, onorabil. Sunt încântat de viaţa pe care o am şi cred că plecarea a fost şansa nostră", mai spune Alexandru.

Şansă la o viaţă nouă

Cei doi fraţi sunt fericiţi în Italia, dar li se face, din când în când, dor şi de România. ­Alexandru a poposit, pentru câteva zile, la Braşov pentru că a dorit să meargă la mormântul mamei sale naturale. „O să revin în România la vară, împreună cu sora mea. Ne face plăcere să revedem aceste locuri, pe care le privim cu nostalgie", mai spune Alexandru.

Toţi cei care i-au ştiut pe copii înainte de a pleca din ţară sunt bucuroşi pentru că aceştia au avut şansa unui nou început. „Alexandru s-a întors în ţară, însă eu nu am apucat să-l văd. Sunt tare supărată că nu am reuşit să-l revăd, după atâţia ani. Mă bucur însă că a ajuns bine. Este bine că a plecat şi că a putut să-şi creeze o viaţă adevărată în altă parte", spune, cu lacrimi în ochi, Maria Pânzăraşu, mama de plasament a lui Alexandru.

Adopţiile internaţionale, sistate din 2004

Adopţiile internaţionale au fost stopate în 2004 după ce au fost făcute dezvăluiri şocante despre banii care circulau în acest sistem. Prin noul pachet de legi adoptat în 2004 au fost separate  asistenţa socială, protecţia copilului de adopţie. S-au înfiinţat două instituţii cu atribuţiuni diferite. Aşa a luat fiinţă Oficiul Român pentru Adopţii, la 1 ianuarie 2005.

Există şi azi două viziuni privind adopţiile, una americană şi alta europeană. În timp ce europenii susţin ideea adopţiilor doar în interiorul ţării, deoarece numai în mediul lui cultural copilul se poate dezvolta cel mai bine, americanii au o poziţie diametral opusă.

În România se află circa 44.000 de copii adoptabili. Dintre aceştia, 21.000 sunt în asistenţă maternală, iar 23.000 în centrele de plasament, potrivit Oficiului Român pentru Adopţii.