Traian Băsescu dă referendumul pe votul uninominal
0Preşedintele Traian Băsescu a confirmat, ieri, la consultările pe care le-a avut cu partidele parlamentare, că este dispus să renunţe la referendumul pentru introducerea votului uninominal,
Preşedintele Traian Băsescu a confirmat, ieri, la consultările pe care le-a avut cu partidele parlamentare, că este dispus să renunţe la referendumul pentru introducerea votului uninominal, dacă în parlament se ajunge la un acord în privinţa acestui sistem electoral. "Ce vreau să ştiţi de la bun început este că nu se pune problema suprapunerii, ca să lăsăm alegerile pentru Parlamentul European libere de orice constrângere şi, mai ales, de îngrijorarea unora că aş face campanie în favoarea PD", a declarat Băsescu la începutul întâlnirii cu liderii Partidului Democrat. Liderul acestui partid, Emil Boc, a confirmat, ulterior, că Băsescu ar putea renunţa la referendum. "Mesajul pe care preşedintele l-a transmis către partidele politice sau cel puţin aşa am înţeles noi şi poate că nu trebuie să tragem concluzii, dar, din câte am înţeles, dacă va exista un acord al partidelor politice cu privire la votul uninominal, acest acord ar putea fi o alternativă la referendumul pentru votul uninominal", a spus Boc. La prima rundă de discuţii organizate, ieri, la Cotroceni, au participat PSD, PD şi UDMR, restul partidelor parlamentare fiind invitate astăzi. UDMR a fost singura formaţiune care a anunţat că nu susţine sistemul de vot uninominal. Băsescu le-a spus însă că se va căuta o soluţie convenabilă şi pentru UDMR. Şeful statului i-a primit foarte vesel pe liderii maghiari, spunându-le că au venit să-l invadeze "de acolo, din Ţinutul Secuiesc", şi mulţumindu-le pentru faptul că delegaţia este condusă de chiar preşedintele UDMR, Marko Bela.
Mesajul pe care preşedintele l-a transmis către partidele politice este că, dacă va exista un acord cu privire la votul uninominal, acest acord ar putea fi o alternativă la referendumul pentru votul uninominal
Emil Boc