Sulfina Barbu: Prioritar pentru USL este să arunce vina de la PNL la PSD. E o practică de care nu vor să scape
0Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii USL au început să se certe între ei, după ce au terminat certurile cu adversarii politici şi că prioritatea lor este să arunce vina de la PNL la PSD.
Sulfina Barbu a spus, răspunzând unei întrebări, că nu a primit semnale de la reprezentanţii PNL că ar dori să vină la PDL.
"Nu am primit semnale de la reprezentanţi PNL în acest sens. Aşa cum ne-au obişnuit cei de la USL, când au terminat certurile cu adversarii politici, au început să se certe între ei, în interiorul USL. Probabil nu pot trece peste aceste practici. Noi am cerut oficial, public să guverneze România. Acest lucru trebuie să fie prioritar. Prioritar pentru ei este să arunce vina de la PNL la PSD. Este o practică de care nu vor să scape", a spus Barbu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, după şedinţa USL, că Uniunea este cel puţin la fel de solidară în interior, după episodul privind suspendarea preşedintelui, ca la alegerile locale, arătând că speranţele adversarilor politici că vor apărea fisuri sunt în van. El a arătat că în toate şedinţele forurilor de conducere ale PNL a existat o singură voce, a lui Ludovic Orban, care a pus în discuţie raporturile între PNL şi PSD. Antonescu a spus că poziţia lui Orban care nu reprezintă cu nimic poziţia PNL, scrie Mediafax.
Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, joi, că a susţinut în şedinţa conducerii partidului faptul că nu i se pare normal ca liberalii şi Crin Antonescu să fie consideraţi ţapi ispăşitori pentru rezultatul referendumului, mai ales că nu PNL a demarat acest demers.
Orban a susţinut, joi, în şedinţa Delegaţiei Permanente, că nu este normal ca partidul să plătească pentru referendum, PSD fiind formaţiunea care a iniţiat acest demers, iar în conducerea liberală nu s-a dat un vot în acest sens.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că Ludovic Orban a fost întotdeauna împotriva USL şi că acesta este consecvent acum.